Despre ce se opune bucuriei – întristare şi bucurie – partea a VII-a

monah_26M-aş bucura dacă v-aţi putea gândi, ducând gândul mai departe, la o alcătuire de la slujbele noastre, o alcătuire pe care o avem şi o spunem chiar la Pavecerniţa cea mare în Postul Mare, marţea şi joia: „Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase, şi mă învredniceşte să ud preacuratele Tale picioare, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit, şi mir de bună mireasmă să aduc Ţie: viaţă curată întru pocăinţă mie agonisită; ca să aud şi eu glasul Tău cel dorit: «Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!»”. Este referire la femeia păcătoasă, despre care scrie Sfanţul Evanghelist Luca în capitolul 7 din Evanghelia sa. O femeie a cumpărat mir şi s-a dus să ungă picioarele Domnului Hristos, şi referindu-ne la aceasta, zicem către Domnul Hristos: „Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule – că nu am; dă-mi, să am -, aşa cum ai dat oarecând femeii celei păcătoase şi mă învredniceşte să ud preacuratele Tale picioare, care din calea rătăcirii m-au izbăvit”. Şi femeia nu a avut numai lacrimi, ci a avut şi mir, şi atunci zicem: „Dăruieşte-mi mie şi mir de bună mireasmă să aduc Ţie”. Adică: „Dă-mi un mir pe care să-l aduc în locul mirului femeii păcătoase”. „Mir de bună mireasmă să aduc Ţie – ce? – viaţă curată prin pocăinţă mie agonisită” (viaţa curată este mirul de bună mireasmă). Adică, dacă am avut până acum o viaţă care nu se potriveşte cu voia Ta, Doamne, de acum înainte să am o viată care să fie ca un mir de bună mireasmă, mirul fiind realizat prin pocăinţă, care este părăsirea păcatului şi împlinirea binelui, ca să aud şi eu glasul Tău cel dorit, pe care l-a auzit femeia păcătoasă: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”
Vedeţi, stimaţi ascultători şi iubiţi ascultători, că toate lucrurile acestea sunt ducătoare către bucurie şi bucuria noastră este dintr-o viaţă curată, dintr-o strădanie pentru a ne depăşi pe noi înşine în credinţă şi în iubire. Mirul de bună mireasmă este viaţa noastră schimbată de la rău la bine şi în felul acesta se nivelează multe lucruri între noi şi se ajunge la linişte sufletească, la bucuria pe care o dă Dumnezeu prin omul de lângă noi şi la bucuria pe care i-o dă omului de lângă noi prin noi înşine. Dacă nu suntem cu luare aminte, dacă ne împotrivim binelui, se poate întâmpla să nu avem mir de bună mireasmă, ci să avem lucruri care nemulţumesc, care deranjează, care nu aduc ceea ce am dori noi să avem şi ceea ce ar dori să aibă alţii de la noi. Ar trebui să avem o jenă când vedem că cineva este nemulţumit în preajma noastră, o jenă că cineva, în loc să se bucure de existenţa noastră, este nemulţumit că existăm. Să ajungem în situaţia aceasta, să nu ne placă de noi înşine dacă nu facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem. Vă pun în atenţie lucrurile acestea pentru că să ştiţi că mulţi dintre oamenii din jurul nostru şi poate de multe ori mulţi dintre noi, în loc să aducem bucurie aducem întristare, aducem tulburare; şi toate acestea arată că de fapt noi înşine nu avem în sufletul nostru ceea ce ar trebui să avem şi în acelaşi timp arată şi că cei din jurul nostru nu au în sufletul lor ceea ce ar trebui să aibă.

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here