Sărbătoarea zilei – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare

0
91

4 noiembrie - Sfântul Cuvios Ioanichie cel MarePe 4 noiembrie il sarbatorim pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare. 

El a trăit pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, născându-se în țara Bitiniei, din tată care se numea Miritrichie și din mamă ce se numea Anastasia.

Și, începând el din porunca părinților săi, căuta să cunoască ce este viața creștinilor, păzind poruncile Domnului. Și ajunsese a fi foare îmbunătățit, povățuindu-se de Duhul Sfânt, la o viață de ascultare și de rugăciune. Și, când își făcea rugăciunea, își însemna turma sa cu semnul crucii și rămânea turma lui nemișcată și nerisipită de fiare și de tâlhari. Deci, ajungând el la plinătatea vârstei, adică la 43 de ani, fericitul Ioanichiei era un bărbat frumos, voinic cu trupul și bun pentru oaste. Drept aceea, trimișii împăratului, care alegeau astfel de bărbați pentru baza împărăției, l-au luat și pe Sfântul cu dânșii, scriindu-l la oaste.

Și, dintru acea vreme, era înfricoșător vrăjmașilor, pentru voinicia lui și iubit ostașilor celor împreună cu dânsul, pentru bunătatea și smerenia lui.

Însă diavolul, pizmuind viața cea îmbunătățită, l-a tras pe dânsul în lupta împotriva sfintelor icoane.

Și Ioanichie a fost atât de înșelat de această rătăcire, încât arunca icoanele de prin biserici și prigonea pe cei ce se închinau lor, nevrând nici să audă vorbindu-se de sfintele icoane, credința lui neputând înțelege o vreme rătăcirea de la curtea împăraților săi. Dar Dumnezeu l-a izbăvit de această înșelare, printr-un călugăr care-l scoase din rătăcire, zicându-i pe nume, fără să-l cunoască mai dinainte: ”O, fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credința cea dreaptă”. Și cunoscând că de la Duhul Sfânt s-a făcut aceasta, a căzut la pământ, închinându-se. Și cerând iertare, că din neștiință a greșit, a făgăduit îndreptare.

Deci, lăsând cinstea și mărirea pe care socotea împăratul să i le dea pentru faptele sale de mare vitejie, Sfântul, după 24 de ani în slujba ostășească, părăsind oștirea, s-a tras la muntele Olimpului și a mers la cei ce petreceau în viața călugărească, vrând să înceapă războiul contra duhurilor răutății celor de sub cer.

Și părându-i rău de greșeala lui se pedepsea cu post și cu tot felul de nevoințe ale trupului și sufletului său.

A învățat să citească și să deprindă psalmii pe de rost și umbla prin mănăstiri, căutând să cunoască rânduiala vieții monahilor.

Și a învățat pe de rost mai întâi trezeci de psalmi, dorin mereu și căutând liniștea pustniciei, și încerca a se adăposti în chilii singuratice prin munți și prin păduri. Și a dus viață pustnicească timp de 12 ani, după care s-a făcut monah în mănăstirea Erest, ca acest pustnic, îmbunătățit în fapte, încă nu era călugăr.

Și învățând pe de rost toată Psaltirea, a primit de la Hristos darul de a trece râul pe deasupra apei cu picioarele neudate, darul de a se înălța de la pământ în timpul rugăciunii nu numai cu duhul, dar și cu trupul său, darul de a tămădui pe cei bolnavi, al făcătorilor de minuni. Și, umblând, cânta psalmii lui David, la fiecare stih adăugând cuvintele acestea: ”Nădejdea este Tatăl, scăparea mea este Fiul și acoperământul meu este Duhul  Sfânt”; și aceasta era ca o dulceață pe limba sa și se veselea.

S-a așezat în cele din urmă, într-o mică chilie lângă mănăstirea sa, pe numele Antida și a avut fericirea, înainte de sfârșitul său, de a fi părtaș la biruința cinstirii sfintelor icoane (843), împreună cu împărăteasa Teodora și cu Sfântul patriah Metodie al Constantinopolului. Și, așa plin de zile, Sfântul Ioanichie s-a mutat la Domnul, în vârstă de nouăzeci și patru de ani.

Tot pe 4 noiembrie, pomenirea Sfinţilor sfinţiţilor Mucenici Nicandru episcopul Mirelor şi Ermeu preotul, care au fost hirotoniţi de Sfântul Apostol Tit.

Aceşti sfinţi, dezlipind pe mulţi de idoli şi apropiindu-i de Hristos, au fost pârâţi la Libaniu, comitele cetăţii, care i-a chinuit în felurite chipuri. Şi încă fiind în viaţă, i-a băgat într-o groapă şi i-a acoperit cu pământ. Şi aşa cu acea cumplită şi nesuferita silă, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.

Tot pe 4 noiembrie, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi (actori).

Acesta era pe vremea împărăţiei lui Aurelian, din cetatea Efesului şi fusese crescut în teatru împreuna cu actorii, care însoţeau pe comitele Alexandriei, cu care împreuna a mers şi la Cezareea. Şi odată închipuind Sfântul Botez creştinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfăţişându-se acela ca episcop, pentru că amândoi luau în râs şi-şi băteau joc de tainele noastre.

Iar după ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbrăcat şi cu haină albă, după obiceiul celor ce se botează. Şi, o minune!, a primit desăvârşit legea creştinească cu harul lui Hristos. Căci după ce s-a botezat, s-au arătat înaintea lui îngerii, care l-au învăţat să se închine spre răsărit şi să însemneze pe frunte şi peste tot trupul lui cinstită Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, mulţi au crezut în Hristos. Şi prin nor fiind botezaţi, au venit la Biserică. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie să lepede credinţa creştinească, dar el n-a voit şi pentru aceasta i-a tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot pe 4 noiembrie, pomenirea plângerii proorocului Ieremia pentru Ierusalim şi pentru robirea lui şi pentru uimirea lui Abimeleh.
Tot pe 4 noiembrie, pomenirea Sfântului şi binecredinciosului împărat Ioan Duca Vatatis, cel milostiv, care în Magnesia cu pace s-a săvârşit.

Dumnezeului nostru, slavă!

Sursa: Proloagele, vol. 1

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here