3 Ianuarie. Sfântul Prooroc Maleahi; Sfântul Mucenic Gordie

0
144
Translate in

Sf. MaleahiSfântul Prooroc Maleahi s-a născut într-un sat Palestina, după întoarcerea din robia Babilonului a poporului evreu, și a trăit cu patru sute de ani înainte de venirea Domnului Hristos.  Numele lui, Maleahi se tâlcuiește: înger, adică trimis al lui Dumnezeu.

Vremea lui Maleahi a fost o perioadă de decădere cinstirii lui Dumnezeu; până și animalele de jertfă aduse la templu erau dintre cele mai slabe. Profetul a arătat însă, că Dumnezeu și-a pregătit ”o jertfă curată”, în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos și a pregătit, totodată și o ”întoarcere a inimilor la Dumnezeu”, săvârșită de un Înainte-mergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul, cel cu duhului lui Ilie. În felul acesta, Proorocul Maleahi a chemat preoții și poporul la datoria credinței.

El a propovăduit pe vremea lui Ezdra și Neemia și este cel mai din urmă prooroc al Vechiului Testament.

Întru această zi, Sfântul Mucenic Gordie

Acest Sfânt Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostaș de seamă și bun creștin, trăind în zilele lui Licinius al Romei. Și s-a pornit atunci prigoană împotriva creștinilor și ai Bisericii lui Hristos; casele creștinilor erau arse, copiii uciși fără milă, temnițele gemeau de mulțimea creștinilor închiși, altarele dărâmate și risipite, pustietățile pline de izgoniți.

Scârbit de atâta sălbăticie și nemaiputând răbda să vadă îndrăzneala păgânilor și defăimarea lui Hristos, Gordie și-a lepădat cingătoarea ostășească și a fugit departe, în munți și a petrecut cu fiarele. Viața aceasta în munte nu putea mulțumi pe un fost ostaș, deprins cu lupta. Deci, aprinzându-se de dragoste față de Hristos și luând îndrăzneală, a alergat ca un leu, din pustie în cetate, căutând lupta cu prigonitorii.

Și, găsind bun prilej la marea sărbătoare a zeului războiului Marte, când se aduna mulțime multă de necredincioși, Gordie a stat în mijlocul poporului și, cu îndrăzneală, propovăduia pe Hristos, încât a întors tot poporul cu fața spre sine. Atunci, a poruncit împăratul, care era de față, să fie adus înaintea lui. Și nevoind el să se lepede de Hristos, împăratul a poruncit de i s-a tăiat capul.

Sursa: Proloagele, Vol. 1

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here