28 de sfaturi esenţiale de la copii pentru părinţi

0
175
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

scumpel 4Nu de puţine ori femeile odată ajunse mame se simt copleşite sau incapabile să facă faţă responsabilităţilor pe care le implică “meseria” de mamă. Ele şi-ar dori ca micuţii lor să vină pe lume cu nişte instrucţiuni de folosire, dar acest lucru nu se întâmplă. De aceea, am adunat pentru tine o colecţie de “sfaturi” pe care ţi le-ar da copilul tău, dacă ar şti să vorbească şi să găsească cuvintele potrivite. Ele sunt creaţia unor psihologi şi psihoterapeuţi.

1. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil şi deschis dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.

2. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment iar cooperarea mea este mult mai slabă.

3. Nu încerca să îmi ţii predici! Vei fi surprins să vezi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.

4. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt ireparabile. Trebuie să învăţ să fac greşeli fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic.

5. Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.

6. Nu-mi cere explicaţii pentru acţiunile mele greşite. Nici eu nu ştiu de ce procedez aşa câteodată.

7. Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.

8. Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta, deci obişnuieşte-te, te rog!

9. Nu mă feri de consecinţe! Trebuie să învăţ din experienţe.

Acest sfat exclude cazurile când copilul vrea să bage mâna în priză sau să se urce pe balustradă. Pentru aceste cazuri şi altele de acest gen, care presupun un pericol evident, pedeapsa uşoara este recomandată. 

10. Nu mă răsfaţa. Eu ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer, dar te încerc totuşi.

11. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Asta mă aşează la locul meu.

12. Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.

13. Nu fii inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit indiferent ce fac.

14. Nu face promisiuni pe care ştii că s-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să îmi pierd încrederea în tine.

15. Nu răspunde provocărilor mele atunci când fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe “victorii”.

16. Nu te supăra prea tare când îţi spun “te urăsc”. Nu cred ce spun dar vreau să te fac să înţelegi că ai greşit şi să îţi pară rău pentru ceea ce ai făcut.

 17. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană importantă.

18. Nu face nimic din ceea ce aş putea face şi singur! Asta mă face să mă simt ca un copil şi voi continua să te folosesc în serviciul meu (şi mă face să îmi pierd şi încrederea în mine şi propria responsabilitate).

19. Nu menaja relele obiceiuri. Acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu mă faci decât să mă încurajezi să continui.

20. Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că-mi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav…

21. Nu mă respinge când pun întrebări. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb pe tine şi-mi caut informaţiile în altă parte.

22. Nu-mi răspunde la întrebările mele prosteşti, lipsite de sens. Altfel, voi încerca să te agăţ de mine mereu cu astfel de întrebări.

23. Nu încerca niciodată să arăţi cât eşti de perfect sau infailibil. Mă faci să mă simt că nu te voi putea ajunge vreodată.

24. Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petreci.

25. Nu te teme dacă eu sunt speriat. Voi deveni şi mai speriat. Arată-te curajos!

26. Nu uita că eu nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere. Câteodată o apreciere, câştigată cinstit, este uitată pe când o mustrare batjocoritoare nu!

27. Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi. Atunci voi deveni şi eu prietenul tău. Ţine minte: învăţ mult mai mult de la un model decât de la un critic şi în afară de asta:

28. Te iubesc foarte mult. Te rog, iubeşte-mă şi tu în schimb.

Sursa: qbebe.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here