Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut şi a crescut în Isauria în una din cele zece cetăţi ce se cheamă Irinopole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor Icoane şi sub domnia lui Leon Armeanul (813-820).
A fost dat la carte din fragedă vârstă şi având aplecare spre cele dumnezeieşti şi învăţând bine,citea pe la biserici. Deci dacă a ajuns la vârsta tinereţii, părinţii se pregăteau să-l însoare dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc.
Într-acea mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-şi viaţa cu tot folosul duhovnicesc al nevoinţelor călugăreşti şi după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi oraşe îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru Sfintele icoane.
Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie Decapolitul întru care s-a arătat şi mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme.
A mers apoi în Siracuza Siciliei şi a ajuns de asemenea şi la biserica Sfântul Mina din Tesalonic, unde a primit şi darul preoţiei, mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimpului. Şi mulţime multă de eretici a adus la calea credinţei şi a fost creştinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte şi îmbolnăvindu-se a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său, Simion, închis în temniţă, pentru Sfintele icoane şi închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace. Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste multă vreme în mănăstirea unde sfârşise.
În anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire unde se află şi astăzi fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti cât şi cele sufleteşti ale celor ce vin la dânsele cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de Constantin Voievod.
”Proloagele”, Vol.1
Jurnal Spiritual
