2 februarie – Întâmpinarea Domnului, „Ziua ursului”(Stretenia)

0
100
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

2 februarie – Întâmpinarea Domnului, „Ziua ursului”(Stretenia). În fiecare an, la 40 de zile de la Crăciun, pe 2 februarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Întâmpinarea Domnului.Sărbătoarea religioasă cinsteşte ziua ducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim.

       Pe 2 februarie, Biserica prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului” (sau Stretenia, din slavonă), la 40 de zile de la Naştere. Potrivit vechii legi, care cerea ca primul născut al fiecărei familii să fie dedicat, afierosit Domnului, Mântuitorul este dus la Templu. Cu aceeaşi ocazie avea loc şi slujba de purificare a mamei.Evident că Maria nu avea nevoie de purificare după naşterea Fiului lui Dumnezeu, dar ea se supune cu smerenie vechii legi, aşa cum şi Mântuitorul o va face. Prin urmare, Pruncul este dus de Fecioara Maria şi de Iosif, la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau jertfite lui Dumnezeu.Aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana. Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă simbolică lui Dumnezeu.
      Tot în această zi spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine. Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor,în special asupra copiilor, dacă aceștia se ungeau, în ziua de 2 februarie, cu grăsime de urs.De asemenea, pentru a fi puternici și căliți în viață, copiii firavi erau botezați cu numele de Ursu.În multe localităţi rurale, şi astăzi copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători.Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu blană de urs.De asemenea, cei care sufereau de sperieturi aveau parte de același tratament.
     Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. acă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Acest lucru înseamna că iarna se prelungește.Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară. Acest semn prevestea venirea primăverii.În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci.Împlinirea acestui ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase. Se mai zice despre Întâmpinarea Domnului, Stretenia, că este o zi  cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează. Printre acestea:
-Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura
-Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna
-Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi
-Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare
Surse:

https://www.crestinortodox.ro/tag/stretenia/

https://evz.ro/ce-este-stretenia.html

https://www.traditii-superstitii.ro/ziua-ursului-traditii-obiceiuri-si-superstitii/

https://ziarulunirea.ro/sarbatoare-in-2-februarie-intampinarea-domnului-stretenia-sau-ziua-ursului-traditii-si-superstitii-459870/

https://adevarul.ro/locale/calarasi/superstitii-Intampinarea-domnului-stretenia-ziua-ceasuri-rele-munceste-cadea-boala-1_5a73273bdf52022f751501c1/index.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here