S-a întâmplat în 4 septembrie 1968

0
599
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 4 septembrie 1968: Apare Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968).

    Gărzile Patriotice au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august, prin care Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga de către Uniunea Sovietică și sateliții săi. La întrunirea de urgență a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. din dimineața zilei de 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu a declarat: „Cred că în situația creată ar fi bine să ne gândim la reînființarea gărzilor muncitorești, ca unități înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru […] Să facem tot gărzi patriotice și la țară”.
      Solicitarea lui Nicolae Ceaușescu a fost susținută de Petre Lupu, Mihai Dalea și Manea Mănescu, iar Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a decis „reînființarea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali […] pentru a se asigura munca pașnică a poporului român, independența și suveranitatea națională a patriei”.
       În discursul său ținut din balconul clădirii Comitetului Central, Ceaușescu a apelat la sentimentele anti-sovietice ale majorității populației, solicitându-i acesteia să reziste în fața amenințării unei manevre militare sovietice similare împotriva României. Temele naționaliste pe care le-a folosit Ceaușescu au avut un efect imediat în ralierea unor largi pături ale publicului, care a început să se organizeze și să se înarmeze sub conducerea Partidului Comunist Român.
       Deși amenințarea unei invazii a U.R.S.S. dispăruse până la sfârșitul anului, Gărzile Patriotice au rămas un element de bază al structurii comuniste a țării. Ele au devenit un accesoriu permanent al armatei regulate, iar pregătirea militară a fost introdusă obligatoriu pentru toți tinerii și tinerele, în cadrul programului numit Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei (PTAP). În cazul studenților, acest lucru însemna că în programa școlară erau rezervate ore de trageri cu armamentul și alte cursuri de instrucție. Curând, acestora li s-a adăugat așa-zisa „practică agricolă”, o obligație de a participa un număr de zile la muncile câmpului. Ulterior, această sarcină s-a extins la nivelul liceelor și chiar la anii terminali ai școlilor primare, elevii fiind însoțiți de profesorii lor.
      Deși nu mai erau susținute de același entuziasm popular precum la începutul anilor ’70, Gărzile Patriotice au rămas principala linie de apărare împotriva amenințării unor eventuale invazii. Ideea unor astfel de amenințări părea să crească în intensitate pe măsură ce regimul se cufunda în izolare internațională, în special după ce Ceaușescu a pierdut sprijinul Blocului occidental, la începutul anilor ’80.
       În anii ’80, comunismul românesc a căpătat o formă militarizată. Ilie Ceaușescu, general în Armata Română și fratele lui Nicolae Ceaușescu, a rezumat noile teze oficiale în cartea sa „Istoria militară a poporului român”. Lucrarea, transformată curând în dogmă oficială, susținea că românii au constituit întotdeauna cea mai mare armată din lume, apărându-și țara până la unul în toate încercările prin care a trecut. El a precizat în mod constant că în vremuri de restriște întreaga populație era prezentă sub arme.
      Practic, acesta constituia un mesaj pentru viitor, deoarece propaganda regimului propovăduia legitimitatea și continuitatea lui ca urmaș al înaintașilor patrioți ai țării. În consecință, ideologia care a stat la baza formării Gărzilor Patriotice a fost botezată doctrina militară a luptei întregului popor.
       În 1989, în Gărzile Patriotice erau înrolați aproximativ 700.000 de cetățeni, bărbați și femei. Ca structură, Gărzile Patriotice colaborau strâns cu Ministerul Apărării Naționale, dar erau subordonate direct Partidului Comunist Român. Bazându-se mai mult pe cetățenii obișnuiți decât pe militari profesioniști, Gărzile Patriotice serveau ca o potențială contrapondere și control față de puterea și influența forțelor armate regulate.
     La sfârșitul anilor ’80, Gărzile Patriotice erau organizate în companii și plutoane în fiecare județ, municipiu, oraș, sat și întreprindere industrială sau agricolă. Sub comanda prim-secretarului P.C.R. local, aceste subunități efectuau instrucție de bază și perfecționare în mânuirea armamentului ușor, a aruncătoarelor și lansatoarelor de rachete antitank și tacticilor de gherilă. În vreme de război ele erau responsabile pentru apărarea antiaeriană locală, avertizând de timpuriu împotriva atacurilor aeriene, protejând centrele populate și elementele importante ale infrastructurii naționale, și efectuând lucrările de inginerie civilă necesare pentru restabilirea producției esențiale de război după un atac militar.
      Subunitățile Gărzilor Patriotice mai aveau și alte roluri: efectuarea de recunoașteri, atacarea flancurilor și ariergardei inamicului, a unităților aeropurtate și forțelor speciale inamice care ar penetra în România, precum și închegarea rezistenței împotriva forțelor de ocupație.În conformitate cu imaginea lor de trupe de gherilă, gărzile patriotice purtau uniforme simple, fără însemne sau epoleți.
      Prin Decretul nr.61/25.03.1981 pentru modificarea Decretului nr.678/1969 privind regimul de pază a frontierei de stat, Consiliul de Stat al R.S.R. a introdus capitolul 2.1, cu articolele 4.1-4.5, prin care trupelor de grăniceri li se alăturau ca grupe de sprijin „subunități ale gărzilor patriotice special destinate și pregătite în acest scop, precum și grupe de sprijin ale grănicerilor constituite din detașamente de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei”.Utilizarea Gărzilor Patriotice în sprijinul pazei frontierei de stat trebuia să fie făcută cu aprobarea președintelui consiliului local de apărare și „conform planurilor de cooperare elaborate de statele majore județene ale gărzilor patriotice și comandanții unităților de graniceri”.
       Prin același decret se stipula că luptătorii Gărzilor Patriotice care se evidențiau în executarea sarcinilor de sprijin ale grănicerilor puteau fi recompensați cu premii în bani sau de altă natură de către Comandamentul Trupelor de Grăniceri. Pentru merite sau fapte deosebite aceștia puteau chiar primi distincții de stat ale Republicii Socialiste România. În decret se preciza că membrii Gărzilor Patriotice puteau fi scoși din producție doar în mod excepțional pentru a participa la misiunile de asigurare a pazei frontierei de stat, iar în acest caz ei trebuiau să fie în continuare retribuiți de „unitățile socialiste unde sunt încadrați”. De asemenea, în cazul pierderii capacității de muncă, survenită ca urmare a participării la acest fel de misiuni, luptătorii Gărzilor Patriotice beneficiau de „asistență medicală, medicamente, spitalizare și pensie, după caz”.

      În timpul evenimentelor din decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a încercat să folosească Gărzile Patriotice împotriva protestatarilor, în special la Timișoara dar nu a reuşit.

Surse:

Mihai Retegan, 1968 – Din primăvară până în toamnă, București, Editura Rao, 1998

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/46433

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-10/incursiune-n-istoricul-instituiilor

http://www.cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/wp-content/uploads/2016/05/Gărzile-Patriotice.pdf

https://www.scribd.com/document/362229399/Doctrina-militară-a-Romaniei-Socialiste-asemanatoare-celei-a-Yugoslaviei-doc

http://www.milisoft.ro/doc/Istorie/1968%20Planurile%20de%20aparare%20a%20Romaniei/1968%20Planurile%20de%20aparare%20a%20Romaniei.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here