Împăcarea cu cei care ne-au supărat !

0
418
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

impacareaÎmpăcarea cu cei care ne-au supărat !

Împăcarea este o condiţie a vieţii. Doar în măsura în care suntem împăcaţi cu Dumnezeu (împlinirea poruncilor), cu aproapele nostru (lipsa oricărui conflict) şi cu noi înşine (curăţia inimii şi a gândurilor) putem spune că trăim cu adevărat şi că viaţa este bucurie neîncetată.

Rugăciunea, postul, împăcarea cu aproapele şi mărturisirea păcatelor, în Taina Spovedaniei, sunt cele patru condiţii pe care credinciosul este dator să le împlinească în vederea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Cât de importantă este împărtăşirea cu Sfintele Taine ?

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: “Cel ce crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. (…) Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. (…)

Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărata mâncare şi sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mâna (în pustiu) şi au murit. Cel ce mănâncă aceasta pâine va trăi în veac” (Ioan 6, 47-58).

Avertisment !

După ce credinciosul primeşte dezlegarea păcatelor, prin mâna preotului duhovnic, în Taina Spovedaniei, el este dator a se ruga cu multă smerenie lui Dumnezeu, spre a-l învrednici de împărtăşirea cu “dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine”.

“Rugăciunile Înaintea Sfintei Împărtăşanii”, care se citeşte după mărturisirea păcatelor, până în Sfânta Liturghie, ne pun înainte următorul avertisment:

“Trupul Stăpânului vrând să-l primeşti spre hrană,

Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;

Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtăşire,

Mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împacă,

Şi, aşa, îndrăzneşte de ia hrana sfântă!”

Îndemnul acesta l-am numit avertisment pentru a înţelege mai uşor caracterul obligatoriu al curăţiei inimii în vederea împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine. Deşi toţi suntem nevrednici de acest mare Dar al lui Dumnezeu, ne învrednicim de el în măsura în care ne pocăim pentru păcatele noastre şi ne apropiem de El cu smerenie.

Acela care se împărtăşeşte fără a-şi cerceta cu sinceritate sufletul său şi fără a-şi curăţi vicleniile inimii “osândă îşi mănâncă şi bea”, precum şi boala şi moarte, precum spune Sfântul Apostol Pavel:

“Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze (rugăciune, post, spovedanie, pocăinţă) însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” (I Corinteni 11, 27-30).

Împăcarea cu cei care ne-au supărat !

În cuvântul de mai sus, pe care l-am numit “avertisment”, ni se spune: “Mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împăca!” De căutam spre el cu atenţie, vedem că acest cuvânt ne îndeamnă să ne împăcăm şi cu cei care sunt supăraţi pe noi, deşi noi nu le-am greşit cu nimic. Nu avem voie, deci, să ne apropiem de Sfintele Taine fără a încerca măcar să ne împăcăm cu toţi aceia care ne-au supărat sau ne-au nedreptăţit !

Este atât de evidentă datoria pe care o avem de a ne împăca cu toţi cei cărora le-am greşit, cerându-le iertare din inimă, încât aceasta nici nu mai este inclusă în “avertismentul” vizat. Când suntem vinovaţi, însăşi conştiinţa noastră ne îndeamnă tainic spre a ne cere iertare şi a căuta să aducem mângâiere acolo unde am adus întristare, supărare sau durere.

Când nu suntem vinovaţi, însă, dreptatea nu ne îndeamnă să ne cerem iertare, nici să căutăm împăcarea. Simţim că cei care ne-au greşit nouă sunt datori să vină la noi, să ne ceară iertare şi să ne aşeze pe noi în postura (bazată pe mândrie) de a le oferi iertarea. Aceasta dreptate nu este însă pe placul lui Dumnezeu, precum şi zice: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 20). Se cuvine, deci, să facem mai mult decât ni se pare a fi de ajuns.

Deci, chiar şi atunci când alţii ne greşesc nouă, iar noi suntem nevinovaţi, suntem datori a căuta să ne împăcăm cu ei. Dacă ei îşi dau seama de greşeala lor, dar le e ruşine să-şi recunoască vină, atunci se vor bucura când ne vor afla pe noi căutându-i. Mai mult, dacă ei ne socotesc pe noi vinovaţi, ceea ce înseamnă că în veci nu vor veni să caute împăcarea cu noi, cu atât mai mult vom dobândi har înaintea lui Dumnezeu, văzându-ne cum căutam să-l câştigăm pe aproapele.

Când ne arătăm indiferenţi faţă de lucrurile pe care aproapele nostru ni le-ar putea reproşa, pe drept sau pe nedrept, suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Iisus a spus: “Dacă îţi vei aduce darul tău la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea Altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

În rugăciunea domnească ne rugăm astfel: “Iartă-ne nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Cei numiţi “greşiţii noştri” sunt cei care ne greşesc nouă, care ne supără, ne batjocoresc, ne nedreptăţesc şi chiar ne urăsc. Cu alte cuvinte, zilnic îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte în acelaşi mod şi în aceeaşi măsură în care noi îi iertăm pe cei care “ne fac viaţa grea”! Oare ne dăm seama cu adevărat că, atunci când nu-l iertăm din inima pe cel care ne-a făcut să suferim, noi, de fapt, îl împiedicăm pe Dumnezeu să ne ierte?!

Pentru aceasta, mai înainte de a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului – care, pe Cruce fiind pironit, se ruga Tatălui pentru iertarea celor care L-au osândit la răstignire şi pentru cei care L-au bătut fără milă – se cuvine să căutăm în mod sincer împăcarea cu cei care “ne-au mâhnit”, adică cu aceia care ne-au greşit nouă. Dacă unul nu primeşte pocăinţă şi dragostea noastră, ne mai rămâne doar datoria de a ne ruga pentru acela din inimă, că Domnul să-l ierte, iar pe noi să ne miluiască.

Să nu zică nimeni: Nu pot ierta !

Neputinţa de ierta este greşit numită “neputinţa”, căci fiecare om poate ierta cu adevărat dacă îşi doreşte cu toată inima acest lucru. Din păcate, însă, omul spune că vrea să ierta, deşi, în adâncul sufletului său, cel mai adesea în mod inconştient, el nu vrea să ierte. Deşi sunt epuizante, ţinerea de minte a răului şi pizmuirea dau celui care nu iartă un sentiment de putere şi de superioritate. Doar atât poate oferi diavolul, un sentiment părelnic de putere. Vai celor care se mint pe ei înşişi, zicând: “Vreau să iert, dar nu pot!”

Dacă pe noi înşine şi chiar pe oameni îi putem păcăli, pe Dumnezeu, însă, din fericire, nu putem să-L păcălim! Pentru aceasta trebuie “să se cerceteze (rugăciune, post, spovedanie, pocăinţă) omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar” (I Corinteni 11, 28). De văzut şi: “Nu îl urăsc, nu am nimic cu el!” / “Nu vreau să pot!” / “Iertarea ne vindeca” / “Să lucrăm cu mintea ceea ce nu putem lucra cu inima!”

Încă şi mai mult de atât ne cere Dumnezeu !

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: “Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa, iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” (Matei 5, 39-41).

Şi încă: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce va blestema, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce va vătăma şi va prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 44-48).

Să cerem iertare din inima celor care ne greşesc nouă !

Să ne bucurăm că putem ierta şi noi câte ceva pentru Dumnezeu !

Să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat puterea de a hotăra cum să ne ierte !

“Iartă-ne nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”

Sursa:  ManastireaPrislop.fb.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here