S-a întâmplat în 25 mai…

0
25

S-a întâmplat în 25 mai…

– „Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi”; la 25 mai 1979, Etan Patz, în vârstă de şase ani, a dispărut de la domiciliul său din New York şi nu a mai fost găsit; începând din următorul an, cunoscuţii lui Etan au organizat în acea zi diverse manifestări; din 1983, la 25 mai, a început să fie marcată în SUA „Ziua naţională a copiilor dispăruţi”; din 1986, la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale a început să fie marcată o astfel de zi la nivel internaţional, pe fondul înmulţirii alarmante a cazurilor de dispariţii în rândul copiilor.
– „Ziua Eliberării Africii”; la 25.V.1963 a fost creată Organizaţia Unităţii Africane (OUA), când a fost adoptată „Carta Africii”, în cadrul Consiliului şefilor de stat şi de guvern desfăşurat la Addis Abeba (Etiopia); OUA a fost creată cu scopul de a impulsiona lupta pentru totala eliberare a continentului de sistemul colonial şi pentru dezvoltarea statelor africane.

– „Ziua Limbii Slovace”; propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, Merka Adrian Miroslav.

– 1085: Alfons al VI-lea, rege al Leonului şi Castiliei cucereşte de la arabi oraşul Toledo.

– 1681: A murit poetul şi dramaturgul spaniol Pedro Calderón de la Barca; este autorul a 580 de acte sacramentale, intermedii şi alte opere minore precum poemul „Psale et sile” sau alte piese ocazionale; a scris comedii considerate remarcabile tablouri de epocă („Doamna nevăzută”, „Casa cu două intrări”), drame profunde („Judecătorul din Zalameea”), filosofice şi religioase („Viaţa este un vis”, „Magul făcător de minuni”) caracterizate prin forţa dramatică, profunzime psihologică şi somptuozitatea stilului (n. 1600).

– 1693: A murit scriitoarea franceză Marie-Madeleine Pioche de La Vergne, contesă de La Fayette (Madame de La Fayette), cunoscută în special pentru „ La Princesse de Clèves”, primul roman istoric din această ţară şi unul dintre primele romane din literatura universală (n. 1634).

– 1789: A murit botanistul suedez Anders Dahl; după el este denumită floarea de dalie (n. 1751).

– 1803: S-a născut Ralph Waldo Emerson, eseist, poet şi publicist american; cel mai de seamă reprezentant al transcendentalismului (curent filosofic iniţiat de acesta în anul 1836, caracterizat prin religiozitate panteistă şi spirit umanitar) (m. 1882).

– 1805: A murit filosoful englez William Paley (n. 1743).

– 1818: S-a născut Jacob Christoph Burckhardt, scriitor şi istoric elveţian, unul dintre cei mai importanţi istorici elveţieni ai culturii, specializat în istoria culturii europene (m. 1897).

– 1841: S-a născut Eugène Samuel Grasset, artist plastic elveţian; a trăit majoritatea vieţii sale artistice la Paris, creația sa fiind ancorată temporal în perioada cunoscută ca Belle Epoque (m. 1917). Mai multe surse menţionează ca an al naşterii 1845.

– 1848: S-a născut filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a înfiinţat un seminar pentru cercetarea limbii şi literaturii române; a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună cu Andrei Bârseanu a editat, în 1885, colecţia de „Doine şi strigături din Ardeal”, la care a alcătuit şi un amplu glosar în limba franceză; membru corespondent străin (1879) şi membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1923).

– 1856, 25.V / 6.VI: Ia fiinţă la Socola, lângă Iaşi, societatea „Unirea”, care avea ca scop organizarea luptei pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească (25.V/6.VI).

– 1860: S-a născut psihologul american James McKeen Cattell, primul profesor de psihologie din America; importantă activitate în studierea comportamentului uman (m. 1944).

– 1862, 25.V / 12.VI: Mihail Kogălniceanu a ţinut celebrul său discurs despre „Îmbunătăţirea soartei ţeranilor”, în care se pronunţa pentru împroprietărire şi abolirea clăcii.

– 1865: S-a născut fizicianul olandez Pieter Zeeman; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1902, împreună cu Hendrik Lorentz, pentru contribuţia adusă ştiinţei datorită studiilor lor privind influenţa magnetismului asupra radiaţiei, cunoscut ca „Efectul Zeeman” (m. 1943).

– 1865: S-a născut John (Raleigh) Mott, evanghelic american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1946 pentru activitatea sa de înfiinţare şi de consolidare a organizaţiilor internaţionale creştine-protestante studenţeşti care au activat pentru promovarea păcii (m. 1955).

-1869: Inaugurarea Operei de Stat din Viena (Wiener Staatsoper, unul dintre cele mai însemnate teatre lirice din lume). Amplasată în centrul capitalei austriece, Opera de Stat din Viena are o istorie de aproape 150 ani, având o reputaţie deosebită în domeniul muzical mondial. Deşi mare parte din clădire a fost distrusă în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în bombardamentul din martie 1945, anumite segmente au supravieţuit, în special secţiunea frontală (foaierul, frescele semnate de Moritz von Schwind şi scările principale).

–1883, 25.V/6.VI: A murit compozitorul Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiovski); autorul primei operete româneşti, „Crai nou” (n. 1853).

– 1884: S-a născut Jean-Richard Bloch, eseist, romancier şi autor dramatic francez (m. 1947).

– 1889: S-a născut constructorul de aeronave Igor Sikorsky.Igor Ivanovich Sikorsky (d. 26 octombrie 1972) a fost un inginer american de origine rusă, pionier al aviaţiei. Igor Sikorsky s-a născut la Kiev, Imperiul Rus, acum capitala Ucrainei şi a devenit inginer de aeronave. În anul 1910 a construit unul dintre primele bombardiere („Ilia Muromeţ”), folosit în Primul Război Mondial. În anul 1919 a emigrat în Statele Unite şi a fondat în 1923 propria societate ( pe care a condus-o personal între 1929 şi 1957), consacrându-se construcţiei de elicoptere. A construit primul elicopter practic utilizabil în 1939, iar cu elicopterul S-52 a bătut, în 1949, recorduri de viteză şi de altitudine.

– 1892: S-a născut (în Croaţia) Josip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedinte al RSF Iugoslavia între anii 1945 şi 1980 (m. 1980).

– 1895: Dramaturgul, poetul şi scriitorul Oscar Wilde este acuzat de „comiterea de acte indecente grave cu alte persoane de sex masculin” şi condamnat la doi ani de închisoare.

– 1898: S-a născut filologul Constantin I. Balmuş; traducător din limbile latină şi greacă; autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene şi latine; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1957).

– 1899: S-a născut fizicianul Alexandru Sanielevici; cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare; ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969).

– 1908: S-a născut economistul Costin C. Kiriţescu; specialist în probleme monetare şi financiare; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2002).

– 1908: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) biologul Ludovic Rudescu (nume la naştere Ludovic Iosif Urban Rodewald); studii asupra Deltei Dunării; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1992).

– 1909: S-a născut Dorina Rădulescu (numele la naştere: Dorina Rudich), prozatoare, poetă şi jurnalistă (m. 1982).

– 1917: A murit compozitorul, profesorul şi publicistul Iacob Mureşianu, maestru al muzicii corale; fondator al primei reviste cu specific muzical din Ardeal – „Musa Română” (1888-1907); unul dintre întemeietorii şi creatorii artei muzicale româneşti, cel care a realizat opere şi balade inspirate din folclor şi istorie (n. 1857).

– 1919: A avut loc, la Bucureşti, prima audiţie a Simfoniei a III-a de George Enescu, sub bagheta compozitorului.

– 1920: Are loc inaugurarea Operei Naţionale din Cluj, cu opera Aida, de Verdi, interpretată în limba română. Opera Naţională Română Cluj-Napoca a luat fiinţă la 18 septembrie 1919, odată cu Teatrul Naţional şi Conservatorul de Muzică, prin decizia Consiliului Dirigent – organ executiv al Marelui Sfat Naţional Român, instituit pentru administrarea Transilvaniei.

– 1921: S-a născut fizicianul american de origine germană Jack Steinberger; împreună cu colegii săi Leon Lederman şi Melvin Schwartz, a făcut cercetări asupra particulelor subatomice, a forţei nucleare şi a radioactivităţii; cei trei au primit Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988 pentru descoperirea legăturii dintre neutron.

– 1927: S-a născut scriitorul american Robert Ludlum.Robert Ludlum (n. New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller.

– 1927: A murit Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (n. 1856).

– 1929: S-a născut soprana americană de origine română Beverly Sills (m. 2007).

– 1930: A murit Enrico Mezzetti, pianist, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană; se numără printre marii animatori ai vieţii muzicale ieşene de la începutul secolului al XX-lea (n. 1870).

– 1933: S-a născut Eugen Simion, critic şi istoric literar, eseist, editor şi profesor; fondator (1983) şi director al revistei „Caiete critice”; membru titular al Academiei Române din 1992, preşedinte al acestui for (1998-2006).

– 1935: A murit episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe); apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1889).

– 1937: S-a născut tenorul italian Franco Bonisolli (m. 2003) .

– 1939: S-a născut actriţa americană Dixie Carter, nominalizată la Premiile Emmy, în 2007, pentru rolul din serialul TV „Neveste disperate” (m. 2010).

– 1942: S-a născut actorul rus de film Aleksandr Kaliaghin.

– 1948: S-a născut interpretul german Klaus Meine (membru al formaţiei „Scorpions”).

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dumitru Lupu.

– 1977: Premiera filmului american„Războiul stelelor”, în regia lui George Lucas, prima parte a unei epopei cinematografice care a marcat istoria celei de-a 7-a arte .Războiul stelelor (engleză Star Wars) este un film epic science-fiction american, despre spaţiu, iniţial conceput de George Lucas. Primul film din serie a fost difuzat în 25 mai 1977 de Studiourile 20th Century Fox şi a devenit un fenomen de cultură populară, răspândit în lumea întreagă, după care au urmat încă două filme, difuzate la distanţă de trei ani. La şaisprezece ani după difuzarea ultimului film din trilogie, a fost difuzat primul film dintr-o nouă trilogie ale cărei acţiuni se petrec înaintea celei dintâi, ultimul film din noua serie fiind difuzat în 19 mai 2005.Din 2008, câştigurile seriei de filme formată din şase părţi Războiul stelelor au fost totalizate la aproximativ 4.3 miliarde $, făcându-l să fie a treia serie cu cele mai mari încasări din lume, după seriile James Bond şi Harry Potter.
– 1984, 25/26: A murit prozatoarea Henriette Yvonne Stahl (n. 1900, la St. Avald/Franţa).Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul Voica se va produce în paginile „Vieţii Româneşti” (1924). Romanul, care va fi retipărit după 1944, şi apoi, in a treia ediţie, abia în 1972, conţine o imagine neidealizată a existenţei rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar şi justficându-le.Romanul Voica obţine premiul Societăţii scriitorilor români în acelaşi an.

– 1987, 25-27: Vizita oficială în România a lui Mihail Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS. Autorităţile comuniste au luat măsuri speciale ca în presa română să nu apară niciun fel de informaţii privind politica de „glasnost” şi „perestroika” iniţiată de noua conducere din URSS. Nicolae Ceauşescu a afirmat că în România reforme asemănătoare fuseseră făcute încă de la sfârşitul anilor ’60.

-1992: Înfiinţarea, prin Legea audiovizualului nr. 48 din 25 mai 1992, a Consiliului Naţional al Audiovizualului, organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului.

– 1993: A murit Horia Sima, unul dintre liderii Mişcării Legionare din România, scriitor şi om politic (n. 1906). A murit, potrivit unora la Madrid, potrivit altora la Untermeitingen, lângă Augsburg, în Bavaria, și a fost înmormântat lângă soția sa, Elvira Sima, la Torredembarra, aproape de Barcelona.

– 1995: A murit actriţa Gilda Marinescu (n. 1933).

– 1998: A murit scriitorul Ştefan Bănulescu (n. 1929).

– 2002: A murit Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru titular al Academiei Române din 1992.

 -2008: Sonda spaţială americană Phoenix ajunge pe Planeta Marte.

– 2008: A murit prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonim al lui Laurenţiu Bobleanţă) (n. 1931).

– 2011: A murit pictorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006.

-2012: Masacrul de la Hula, un atac în mijlocul Revoltei Siriene, în două sate controlate de opoziție din regiunea Hula din Siria. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), 108 persoane au fost ucise, din care 34 femei şi 49 copii. Guvernul Siriei a afirmat ulterior că grupurile teroriste Al-Qaeda au fost responsabile pentru asasinate, în timp ce rezidenții Hula şi grupurile de opoziţie, au susţinut că Armata Siriană şi miliţiile militare siriene angajate de guvern, cunoscute sub numele de Shabiha au fost autorii.

-2014: Între 25 şi 26 mai, a avut loc vizita Papei Francisc la Bethleem şi Ierusalim, o nouă etapă pe drumul unităţii creştine. Cu prilejul acestei vizite, considerate istorice, Papa Francisc şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului au semnat o declaraţie comună la împlinirea a 50 de ani de la întâlnirea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras. La 4-6 ianuarie 1964 a avut loc întrevederea dintre Patriarhul Athenagoras I (1886-1972) şi Papa Paul al VI-lea (1897-1978), care a deschis calea unei colaborări pe linia refacerii unităţii creştine. În acest sens, la 7 decembrie 1965, prin declaraţii citite în Catedrala „Sfântul Petru“ din Roma şi Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Fanar (Istanbul) s-au ridicat anatemele din 16 şi 24 iulie 1054 (când s-a produs Marea schismă dintre cele două biserici creştine: Biserica de Răsărit, de la Constantinopol, şi Biserica de Apus, de la Roma).

– 2014: A murit generalul Wojciech Jaruzelski, ultimul lider comunist al Poloniei, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Tratatului de la Varșovia; a condus ţara în perioada 1981-1989 (n. 1923).

– 2015: A murit fotografa americană Mary Ellen Mark, cunoscută pentru fotojurnalism, portrete, fotografie documentară şi de publicitate (n. 1940).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here