15 mai – „Ziua Medicului Veterinar”

0
315

15 mai – „Ziua Medicului Veterinar”. În fiecare an, la 15 mai se sărbătoreşte Ziua naţională a medicului veterinar, aceasta fiind instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, desfăşurat în anul 1994. La 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei, care a funcţionat în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; la 15.V.1871 va fi înfiinţată Societatea de Medicină Veterinară, desfiinţată în 1949 şi reînfiinţată la 15.V.1971.

      Zece ani mai târziu, la 15 mai 1871, 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară, recunoscută ca persoană juridică la 4 august 1919, prin Decretul Lege nr. 3298 al Regelui Ferdinand I. La 29 iunie 1914, la un an de la cel de-al III-lea Congres Național de Medicină Veterinară, a avut loc ședința de constituire a Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, acesteia revenindu-i problemele profesionale, de ajutorare și de deontologie, care avea să funcționeze în paralel cu Societatea de Medicină Veterinară, ce urma să se ocupe de problemele științifice. În 1949, însă, atât activitatea Asociației, cât și cea a Societății au fost suspendate.

        La 15 mai 1971, s-a reluat activitatea Societății de Medicină Veterinară, iar la 17 ianuarie 1990, Societatea și-a schimbat denumirea în Asociația Medicilor Veterinari din România (AMVR). La cel de-al VII-lea Congres Național de Medicină Veterinară, Consiliul Național al AMVR, întrunit la 24 octombrie 1997, a stabilit revenirea Asociației la denumirea de la început — Asociația Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR).

        Școala de Medicină Veterinară, înființată în anul 1861, a obținut, în 1883, statutul de Școală Superioară de Medicină Veterinară, în același an trecând de la Ministerul Instrucțiunii în subordinea Ministerului Agriculturii. Profesorul Alexandru Locusteanu, care se afla la conducerea instituției, a început demersurile pentru construirea unor clădiri proprii, achiziționându-se, în cele din urmă, 3 ha de teren, între Splaiul Independenței și strada Izvor.

       În anul 1921, Școala Superioară de Medicină Veterinară a fost transformată în Facultate, fiind, la acea vreme, singura facultate de medicină veterinară din Balcani. Până în anul 1948, Facultatea a fost integrată în Universitatea București, iar din 1948 aparține Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

       Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală și independentă, cu organizare autonomă reglementată. În anul 1998, s-a înființat Colegiul Medicilor Veterinari, care funcționează ca formă de organizare autonomă, non-guvernamentală, apolitică și non-profit.

https://www.gazetadeagricultura.info/animale/sanitar-veterinar/531-cabinete-veterinare/16047-15-mai-ziua-nationala-a-medicului-veterinar.html

https://agrointel.ro/78991/15-mai-ziua-medicului-veterinar/

http://arad.dsvsa.ro/15-mai-ziua-nationala-a-medicului-veterinar/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/05/15/ziua-nationala-a-medicului-veterinar-03-57-21

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here