S-a întâmplat în 13 martie 1888

0
40

S-a întâmplat în 13 martie 1888 . S-a născut Silviu Dragomir, istoric (contribuţii la istoria medie şi modernă a românilor) şi om politic (secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1.XII.1918; ministru în mai multe rânduri, între anii 1937 şi 1940); membru titular al Academiei Române din 1928.

Silviu Dragomir a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcţia de secretar. După Unire, a fost, în mai multe rânduri, ministru, în perioada 1937-1940, între care Ministru de Stat şi Ministru al Minorităţilor. Este autorul unor importante lucrări despre istoria Europei de Sud-Est, despre legăturile dintre Ţările Române în epoca medievală, despre Revoluţia de la 1848 din Transilvania, precum şi al monografiei despre conducătorul Revoluţiei de la 1848, din Transilvania, Avram Iancu.

Silviu Dragomir s-a născut în localitatea Gurasada, din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era notar comunal. A fost elev al Liceului românesc din Blaj între anii 1897-1903 şi al liceului sârbesc din Novisad, din dorinţa de a studia limbile slavice, între 1903-1905. În 1909 a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi, în anul 1906 obţinând doctoratul.

A continuat apoi studiile în domeniul istoriei la Universitatea din Viena între anii 1909-1911 şi la cea din Moscova între 1910-1911. Din această perioadă datează primele sale investigaţii în arhivele din Viena, Karlowitz şi Belgrad. A revenit în Transilvania în anul 1911 şi a ocupat postul de profesor de istorie bisericească la Seminarul „Andreian” din Sibiu până în anul 1919 când a devenit profesor de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Cluj.

A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 ca secretar al acesteia, fiind ales membru al Marelui Sfat Naţional Român. Ulterior anului 1918 a activat în cadrul mai multor partide: Partidul Naţional Român, Partidul Poporului, Partidul Naţional Agrar şi Partidul Naţional Creştin. A înfiinţat în anul 1934 revista „Revue de Transylvanie”.

În guvernul prezidat de Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938), Dragomir a fost numit ministru secretar de stat, iar în perioada regimului autoritar instaurat de Carol al II-lea, Dragomir a îndeplinit funcţia de ministru de stat pentru minorităţi (1 februarie 1939 – 4 iulie 1940). La 20 ianuarie 1939 a fost numit secretar general al Frontului Renaşterii Naţionale. La Consiliul de Coroană din 30 august 1940 a fost printre puţinii care s-au opus cedării fără rezistenţă în faţa Dictatului de la Viena.

În anii 1944-1945 Silviu Dragomir şi-a continuat activitatea didactică şi ştiinţifică la Universitatea „Ferdinand I” din Cluj. A intrat în atenţia autorităţilor comuniste în timpul grevelor studenţeşti din Cluj din anul 1946.

După data de 10 mai 1946 au început la Cluj o serie de manifestaţii studenţeşti, ca urmare a aflării veştii că Aliaţii au decis anularea Dictatului de la Viena Studenţii au manifestat împotriva iredentismului maghiar, dar şi împotriva noilor autorităţi supuse Moscovei. Pe 28 mai 1946, poliţia nu a mai putut face faţă studenţilor manifestanţi, astfel că a adus muncitorii de la fabrica Dermata, majoritatea maghiari comunişti, care au devastat timp de două ore căminul studenţesc „Avram Iancu”. Numai intervenţia armatei sovietice a liniştit situaţia, poliţia din Cluj neintervenind.

În zilele de 29 şi 30 mai evenimentele au continuat, fiind arestaţi mulţi studenţi şi numai şapte maghiari. În acest context, la 1 iunie 1946, studenţii au declanşat greva generală. Ei cereau eliberarea colegilor arestaţi, care între timp fuseseră transferaţi la Bucureşti. La 6 iunie 1946, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a sosit la Cluj pentru a vorbi cu profesorii Universităţii. Silviu Dragomir i-a explicat acestuia ce s-a întâmplat, a cerut arestarea muncitorilor vinovaţi de distrugerea căminului studenţesc şi a solicitat eliberarea studenţilor arestaţi.

La 8 iunie a mers la Cluj şi ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, care a cerut profesorilor să nu îi sprijine pe studenţii grevişti. Silviu Dragomir a cerut din nou pedepsirea vinovaţilor şi eliberarea studenţilor, ceea ce i-a adus simpatia celor din urmă. După încheierea grevei studenţeşti la 16 iunie 1946, prin plecarea forţată acasă a studenţilor ca urmare a închiderii căminelor de către poliţie, la 6 iulie 1946 Direcţia Generală de Siguranţă a cerut informaţii despre profesorii care vorbiseră în timpul evenimentelor cu cei doi miniştri. Din acest moment, Silviu Dragomir s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor.

În 1947 a deţinut conducerea Seminarului de Studii Sud-Est Europene, după luna septembrie a acestui an fiind pensionat forţat de autorităţile comuniste. În anul 1948, odată cu transformarea Academiei Române în Academia R. P. R, Silviu Dragomir a fost eliminat din acest for ştiinţific.

A fost arestat de autorităţile comuniste în acelaşi an, fiind judecat în procesul privind Banca Agrară din Cluj, ce aparţinuse P. N. Ţ. şi unde Silviu Dragomir fusese membru în consiliul de administraţie. A fost închis iniţial în penintenciarul din Caransebeş, iar luna mai a anului 1950 a fost închis în penitenciarul Sighet.

Pedeapsa i-a fost majorată cu şaizeci de luni, fiind acuzat că a fost ministru în guvernele „burghezo-moşiereşti”,fiind eliberat din închisoare în anul 1955. Pedeapsa primită ca fost ministru s-a dat fără ca Silviu Dragomir să fi fost vreodată judecat legal pentru acuzaţiile aduse. Soţia sa a fost de asemenea condamnată la închisoare.

După eliberarea din închisoare a fost lipsit de pensie şi de locuinţa sa, care fusese naţionalizată. A reuşit să obţină totuşi un apartament în clădirea Institutului de Istorie a Academiei din Cluj, iar din 1957 şi-a recăpătat pensia. În perioada 1957-1962 a fost conducătorul unui colectiv în cadrul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj.

După eliberarea din închisoarea comunistă a fost urmărit permanent de Securitate, trăind într-o izolare aproape totală, pentru că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care îi căutau prezenţa puteau fi informatori ai poliţiei politice comuniste. A murit la Bucureşti, la 23 februarie 1962, fiind înmormântat la Cluj la 27 februarie.

Surse:

Rusu, Dorina N. – Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

Pleşa, Liviu – Dosarul de Securitate ai istoricului Silviu Dragomir, Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, tom 9/I, 2005

http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/personalitati_in_vizor/Silviu%20Dragomir.pdf

https://www.crestinortodox.ro/religie/academicianul-silviu-dragomir-128780.html

http://arhiva.replicahd.ro/?p=3053

https://www.bjc.ro/wiki/index.php/Dragomir%2C_Silviu

Fişă matricolă penală: Silviu Dragomir

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here