S-a întâmplat în 1 martie 1810

0
46

S-a întâmplat în 1 martie 1810 . S-a născut compozitorul şi pianistul polonez Frederic Chopin. Frédéric Chopin (n. Żelazowa Wola — d. 17 octombrie 1849, Paris) a fost un compozitor polonez de muzică pentru pian în perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru acest instrument.

Tatăl lui Chopin, Nicholas, imigrant francez în Polonia, lucra ca preceptor în diverse case aristocratice ale vremii. Între acestea era şi familia Skarbek din Zelazowa Wola, unde Nicholas s-a şi căsătorit cu o rudă mai săracă a proprietarilor. Când micul Frédéric avea opt luni, tatăl său a fost angajat profesor de franceză la un liceu din Varşovia. Chopin însuşi a frecventat apoi acest liceu din 1823 până în 1826.

Toată familia manifesta înclinaţii artistice. Din pruncie, Chopin era extrem de impresionat când le auzea pe mama sau surorile sale mai mari cântând la pian.

La şase ani încerca să reproducă ceea ce auzise şi voia să compună el însuşi melodii.

Anul următor, Chopin a început să ia lecţii de pian cu Wojciech Zywny, un profesor de 61 de ani cu o largă cultură muzicală şi un acut simţ al valorii. Învăţăturile simple ale lui Zywny i-au fost curând insuficiente elevului său. Acesta a descoperit de unul singur o metodă originală de interpretare la pian. A fost lăsat să evolueze neîngrădit de reguli academice şi disciplinare.

Chopin a început să fie invitat la serate private de la o vârstă fragedă, iar la opt ani a apărut pentru prima oară în public, la un concert de binefacere. Trei ani mai târziu, a cântat în faţa ţarului Alexandru I, care se afla la Varşovia pentru inaugurarea Parlamentului.

Consolidarea reputaţiei sale de copil-minune nu s-a datorat doar concertelor.

La şapte ani, Chopin a compus o poloneză în sol minor care a fost publicată. La scurt timp după aceea, unul dintre marşurile sale a atras atenţia marelui duce rus Konstantin. Acesta l-a orchestrat pentru ca detaşamentul său militar să-l cânte la parade.

Au urmat alte poloneze, mazurci, variaţiuni, ecoseze şi un rondo. Astfel, la 16 ani, familia l-a înscris la nou-înfiinţatul conservator din Varşovia. Acesta era condus de compozitorul polonez Joseph Elsner, cu care Chopin începuse deja să studieze teoria muzicală.

Cu greu s-ar fi putut găsi un profesor mai bun pentru tânărul compozitor. Aceasta, deoarece deși insista asupra unei formări tradiţionale, Elsner, el însuşi compozitor cu înclinaţii romantice, şi-a dat seama că imaginaţia elevului n-ar trebui îngrădită de pretenţii strict academice.

Chiar înainte să ajungă protejatul lui Elsner, Chopin dovedise interes faţă de muzica populară poloneză. Receptase acele impresii care, ulterior, aveau să pună o amprentă naţională inconfundabilă asupra operei sale.

La conservator, a urmat cursuri riguroase de armonie şi compoziţie; în sfera tehnicii interpretative i s-a permis să evolueze în mod profund individual.

În ciuda activei vieţi muzicale a Varşoviei, Chopin avea nevoie imperioasă de o experienţă muzicală mai vastă, aşa încât devotaţii săi părinţi au găsit bani pentru a-l trimite la Viena. După o călătorie preliminară la Berlin în 1828, Chopin a vizitat Viena, unde a debutat în public în 1829.

Un al doilea concert i-a confirmat succesul. La întoarcerea acasă, tânărul muzician şi-a pregătit viitoarele izbânzi peste hotare. Aceasta, compunând Concertul nr. 2 în fa minor (1829) şi Concertul nr. 1 în mi minor (1830), ambele pentru pian. Și alte piese pentru pian şi orchestră au fost menite să-i pună în valoare originalitatea remarcabilă a stilului interpretativ.

Din aceeaşi perioadă (1829-1832) datează şi primele studii pentru pian, compuse pentru a da posibilitatea – lui şi altora – de a exersa până la perfecţiune noua sa metodă de interpretare.

În martie şi octombrie 1830, Chopin şi-a prezentat noile creaţii publicului varşovian. A părăsit apoi Polonia, cu intenţia de a vizita Germania şi Italia pentru a studia mai departe, dar, abia ajuns la Viena, a aflat de revolta polonezilor împotriva stăpânirii ruseşti. Acest eveniment, ca şi starea de nelinişte din întreaga Europă l-au făcut să rămână, fără să poată compune, la Viena până în iulie următor, când a decis să plece la Paris.

La scurt timp după sosirea în oraşul care era, pe atunci, centrul culturii europene şi în miezul curentului romantic parizian, înflorit ceva mai târziu, Chopin şi-a dat seama că acesta era mediul în care geniul său putea rodi. A stabilit curând legături cu numeroşi emigranţi polonezi şi cu generaţia mai tânără de compozitori, între care Franz Liszt, Hector Berlioz şi, pentru scurt timp, Vincenzo Bellini şi Felix Mendelssohn.

Cercurile în care talentul şi distincţia sa l-au ajutat să intre cu repeziciune au recunoscut de îndată în el artistul ideal potrivit momentului. După o scurtă perioadă de incertitudine, Chopin s-a lansat în principalele îndeletniciri ale vieţii sale. Acestea erau predarea muzicii şi compoziţia.

Veniturile substanţiale din aceste două ocupaţii l-au scutit de necesitatea de a da concerte, faţă de care Chopin avea o repulsie înnăscută.

După debutul parizian în concert, în februarie 1832, Chopin şi-a dat seama că delicateţea sa extremă la pian nu răspundea tuturor pretenţiilor din sălile mari de concert. Dar întâlnirea, ceva mai târziu în acelaşi an, cu bogata familie de bancheri Rothschild i-a deschis, pe neaşteptate, noi orizonturi.

Cu manierele elegante, ţinuta delicată şi sensibilitatea sa înnăscută, Chopin s-a transformat rapid într-unul dintre favoriţii marilor familii pariziene, atât ca interpret, cât şi ca profesor de muzică. Printre creaţiile sale pentru pian din această perioadă se numără două minunate culegeri de studii (1829-1836), de o intensă poezie, Balada în sol minor (1831-1835), Fantezia-impromptu (1835) şi numeroase piese mai mici, printre care mazurci şi poloneze inspirate de puternicele sentimentele naţionaliste ale compozitorului.

Legăturile amoroase de tinereţe ale lui Chopin au fost cu Constantia Gladkowska în Varşovia (1830) şi Maria Wodzinska în Dresda. Aceasta din urmă, între 1835-1836 se destrămase și ea, în ciuda logodnei cu Maria Wodzinska.

În 1836, compozitorul a întâlnit-o pentru prima oară pe romanciera Aurore Dudevant. Cunoscută sub pseudonimul George Sand, ducea o viaţă considerată pe atunci libertină. Legătura lor a început în vara lui 1838.

În toamna respectivă, Chopin a plecat împreună cu ea şi copiii ei, Maurice şi Solange, să-şi petreacă iarna pe insula Mallorca. Au închiriat aici o vilă fără pretenţii, ducând o existenţă idilică până când vremea însorită s-a sfârşit şi Chopin a căzut bolnav. Când zvonurile despre tuberculoza sa au ajuns la urechile proprietarului vilei, Chopin, George Sand şi copiii ei au fost siliţi să se mute şi n-au găsit adăpost decât într-o mănăstire în îndepărtatul sat Valldemossa.

Frigul şi umezeala, alimentaţia proastă, suspiciunile ţăranilor faţă de menajul lor neobişnuit şi lipsa unui pian potrivit au încetinit producţia artistică a lui Chopin şi i-au înrăutăţit sănătatea oricum precară. Privaţiunile îndurate în această perioadă au grăbit declinul treptat al stării sale fizice generale, încheiat cu moartea de tuberculoză 10 ani mai târziu.

George Sand şi-a dat seama că numai plecarea imediată putea să-i salveze viaţa. Familia a sosit la Marsilia la începutul lui martie 1839, şi, graţie unui medic priceput, Chopin şi-a revenit după mai puţin de trei luni, suficient pentru ca perechea să-şi poată face planuri despre o viitoare întoarcere la Paris.

Vara lui 1839 au petrecut-o la Nohant, casa de la ţară a lui George Sand, la cca. 290 km sud de Paris. Perioada de după întoarcerea din Mallorca avea să fie cea mai fericită şi productivă din viaţa lui Chopin şi lungile veri petrecute la Nohant au dat naştere unei serii de capodopere.

Pentru a avea o sursă regulată de venituri, Chopin a recurs din nou la lecţii particulare de muzică.

Metoda sa permitea o mare flexibilitate a încheieturii şi a braţului şi o digitaţie îndrăzneaţă, neconvenţională, încurajând o agilitate sporită, fără ca obiectivul unei melodii cantabile, de o mare frumuseţe, să fie vreodată abandonat. Noile sale creaţii erau din ce în ce mai căutate şi, pentru că devenise tot mai iscusit în a negocia cu editorii, Chopin şi-a putut permite să trăiască elegant.

Chopin a produs la Nohant o mare parte din muzica sa cea mai inovatoare, nu doar miniaturi, ci şi lucrări de anvergură, precum Fantezia în fa minor (compusă între 1840 şi 1841), Barcarola (1845-1846), Poloneza-fantezie (1845-1846), baladele în la bemol major (1840-1841) şi fa minor (1842) şi Sonata în si minor (1844).

Vocabularul său armonic din această perioadă a devenit şi el mult mai temerar, deşi niciodată în detrimentul frumuseţii senzuale a melodiei.

Chopin a ţinut la această calitate a muzicii toată viaţa, la fel de mult pe cât a urât titlurile descriptive sau orice aluzie la vreun „program” implicit în lucrările sale.

Disensiuni familiale provocate de mariajul fiicei lui George Sand, Solange, au provocat tensiuni în relaţia lui Chopin cu scriitoarea franceză, compozitorul devenind tot mai capricios şi mai irascibil. În 1848 ruptura era deja definitivă, iar mândria i-a împiedicat pe amândoi să iniţieze împăcarea pe care şi-o doreau. După despărţire, Chopin pare să fi renunţat la a mai lupta cu sănătatea sa şubredă.

Deprimat şi îndurerat de revoluţia care izbucnise la Paris în februarie 1848, Chopin a acceptat invitaţia de a vizita Anglia şi Scoţia. La Londra s-a bucurat de o primire entuziastă. Dar a suportat cu greu programul aglomerat de lecţii demonstrative şi petreceri în case nobile.

Îi lipsea forţa fizică necesară pentru a rezista şi, în plus, a fost incapabil să compună. Sănătatea i s-a deteriorat vizibil şi cea din urmă apariţie în public şi-a făcut-o pe 16 noiembrie 1848. În sala Guildhall din Londra, într-un ultim gest patriotic, a cântat în beneficiul refugiaţilor polonezi.

S-a întors la Paris, unde a murit în anul următor. Trupul său, fără inimă, a fost înmormântat în cimitirul Pere Lachaise. Inima i-a fost zidită într-o coloană din Biserica Sfintei Cruci din Varşovia.

Surse:

Enciclopedia Universală Britannica, coord.: Ilieş Câmpeanu, Cornelia Marinescu, vol.4, Bucureşti, Ed. Litera, 2010

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2014/10/17/documentar-pianistul-si-compozitorul-frederic-chopin-un-geniu-muzical–13-35-11

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/un-compozitor-de-geniu-frederic-chopin

http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/portret-de-compozitor-frederic-chopin/285

https://www.britannica.com/biography/Frederic-Chopin

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/frederic-chopin-simplitatea-este-realizarea-suprema/

https://www.dw.com/ro/mitul-chopin-cel-mai-renumit-pianist-%C5%9Fi-compozitor-al-romantismului/a-5313780

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here