S-a întâmplat în 28 februarie 2008

0
35

S-a întâmplat în 28 februarie 2008 . A murit Joseph M. Juran, inginer american de origine română (stabilit în SUA din 1912); specialist în probleme de management, supranumit „arhitect al calităţii”; fondator şi preşedinte de onoare al Institutului „Juran”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991).

Joseph Moses Juran (n. 24 decembrie 1904) a fost un inginer american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Joseph Moses Juran s-a născut la 24 decembrie 1904 la Brăila. A petrecut primii 8 ani în România, la Gura Humorului şi la Brăila, după care a emigrat, cu familia sa, în SUA. S-a stins din viaţă la vârsta de 104 ani.

În Statele Unite ale Americii a fost licenţiat în inginerie electrică al Universităţii din Minnesota, doctor în ştiinţe juridice al Universităţii din Loyola iar ulterior, profesor de inginerie industrială la Universitatea din New York. A fost expert tehnic şi consultant pentru economie mondială al Administraţiei Centrale a SUA şi a unor mari companii americane sau transnaţionale.

A înfiinţat ca membru fondator şi a fost membru de onoare al recunoscutului şi prestigiosului Institut Juran din SUA – instituţie de referinţă mondială în instruirea în domeniul calităţii. Cea mai mare realizare practică a fost programul de instruire în domeniul calităţii – controlul statistic al calităţii – pe care Joseph M. Juran l-a întocmit şi condus, alături de marele specialist W.E. Deming, în Japonia distrusă economic după cel de al Doilea Război Mondial.

A fost considerat drept unul dintre autorii şi iniţiatorii „miracolului japonez” şi ca recunoaştere a acestor merite, împăratul Japoniei i-a acordat Ordinul Sacrei Comori – cel mai înalt ordin acordat străinilor. Este autorul a 16 cărţi în domeniu, traduse în 20 de limbi, o bună parte dintre ele fiind în prezent cărţi de referinţă în întreaga lume.

Surse:

Părintele managementului calității – Joseph Moses Juran

http://www.euroqual.pub.ro/wp-content/uploads/74-06.pdf

Dr. Joseph M.Juran – O legenda vie a managementului calitatii

https://www.nap.edu/read/12884/chapter/29#151

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here