S-a întâmplat în 4 februarie 1809

0
18

S-a întâmplat în 4 februarie 1809: S-a născut poetul român Vasile Cârlova. El este primul poet romantic în literatura noastră. „Poetul începător al literaturii române moderne”, cum a fost definit de G. Ibrăileanu.Vasile Cârlova (n. Buzău – d. 18 septembrie 1831, Craiova) a fost un poet şi ofiţer român, care a scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu şi a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.

Vasile Cârlova s-a născut la 4 februarie 1809 în Buzău.

Se trăgea dintr-o familie de mici boieri buzoieni, care număra printre înaintaşii îndepărtaţi un mitropolit al Ungro-Vlahiei, Luca, născut în Cipru.Tatăl, vel medelnicerul Ioniţă Cârlova, a fost şi ispravnic de Buzău. Mama, Sevastiţa, era fiica clucerului Vasile Lăcusteanu. După moartea timpurie a părinţilor, a fost crescut de o soră a mamei, măritată cu stolnicul Nae Hiotu.

Şi-a petrecut copilăria la Târgovişte şi în Bucureşti, unde locuiau tutorii săi.

În casa acestora va fi învăţat Cârlova franţuzeşte şi greceşte cu un dascăl de familie, avându-l coleg şi prieten pe Gr. Alexandrescu. În 1830, intră în oştirea naţională ca sublocotenent de cavalerie. După un an, moare în urma unei boli infecţioase, în tabăra militară de la Craiova.

Cârlova a scris mai întâi versuri în greceşte (nepăstrate) şi, la îndemnul lui I. Voinescu II, în româneşte.

Creaţia lui Cârlova, romantică, patriotică, a fost cunoscută şi preţuită în epocă. Sub îndrumarea lui Heliade, tânărul, înzestrat cu un real talent, venise în contact cu poezia apuseană, detaşându-se, datorită înrâuririi lui Lamartine, de tiparele neoanacreontice.

Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Heliade şi Gr. Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilităţii artistice.Opera:

  1. Nicoleanu, Poezii şi proză;
  2. Cârlova, Poezii;
  3. Stamati, Poezii şi proză, ediţie îngrijită de G. Bogdan-Duică, Bucureşti, 1906;

Vasile Cârlova şi Al. Sihleanu, îngrijită şi prefaţă de Lucian Predescu, Bucureşti, 1933;

Poezii, prefaţă de Petre Haneş, Bucureşti, 1936;

Poezii, îngrijită şi introducere de Paul I. Papadopol, Bucureşti, 1942;

Ruinurile Târgoviştii, îngrijită şi prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1975.

Păstorul întristat (scrisă la 18 ani) vine încă în prelungirea liniei convenţionale a secolului al XVIII-lea, cu ecouri din pastoralele lui Florian (scene idilice şi galante, imaginea simplificată a omului şi a naturii, figuraţia mitologică).

Există aici semne ale unui remarcabil simţ al expresiei, vizibile şi în versul de graţioasă fluenţă, potrivit cerinţelor genului şi candorii iubirii tinereşti.

Ruinurile Târgoviştii rupe vădit cu clişeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfăşurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influenţa lui Volney).

Înserarea este prima elegie românească în spirit lamartinian, în care tristeţea, neliniştea nedefinită şi gravă (se cultivă un fel de mister al stării afective) şi singurătatea se reliefează prin contrast cu calmul naturii, cu liniştea câmpenească (sesizată, în ciuda unor note de bucolică gessneriană, cu o sensibilitate profund românească).

Din creaţia lui se cunosc doar cinci poezii, toate publicate de Ion Heliade-Rădulescu în “Curierul românesc”, prima “Păstorul întristat”, scrisă la 18 ani şi publicată apărând la 8 mai 1830, ea fiind pusă şi pe muzică, două decenii mai târziu, de Anton Pann.

Urmează “Ruinurile Târgoviştei”, o romantică meditaţie cu accente patriotice asupra gloriei de altădată a neamului românesc în contextual trecerii devastatoare a timpului. “Înserarea”, “Rugăciune” şi “Marşul oştirii române” vor completa mica dar expresiva lui operă. Alte versuri, precum şi încercările unor traduceri – din Voltaire (Zaira, actul I) şi Musaios (Hero şi Leandru) – s-au pierdut.

În versurile lui se regăsesc, întâia oară în spaţiul literar românesc, metafore de un profund lirism, unele influenţându-l şi pe Eminescu, precum “negura uitării”, “viscol de dureri” sau “aripile vremii“.

În 1830, după înfiinţarea Miliţiei Naţionale, punctual de pornire al viitoarei armate române, Cârlova se înrolează voluntar.Din păcate, un an mai târziu, la 18 septembrie 1831, se stinge din viaţă în tabăra militară de la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu din Bănie.

Avea doar 22 de ani şi nimeni nu va şti unde ar fi ajuns creaţia lui. Heliade Rădulescu scrisese deja despre el, că “geniul său cel poetic făgăduieşte mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă sub pana lui”.

Surse:

http://www.autorii.com/scriitori/vasile-carlova/

https://www.artline.ro/Vasile-Carlova-20589-1-n.html

http://www.poezie.ro/index.php/author/0029845/index.html

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_vasile_carlova.htm

http://jurnaluldedrajna.ro/vasile-carlova-primul-poet-modern-roman/

 

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here