130 de ani de la nașterea lui Vasile Voiculescu

0
145

Ieri, 27 noiembrie s-au împlinit un număr de 130 de ani de la nașterea marelui scriitor român, Vasile Voiculescu. Medicul, poetul, prozatorul și dramaturgul român Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, la 27 noiembrie 1884.

vasile v‘A absolvit liceul “Gheorghe Lazăr” din București. Apoi a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București timp de doi ani (1902-1903); după care s-a înscris la Facultatea de Medicină (1903-1910). Atras de psihopatologie și psihofizică, studiază lucrările unor personalități ale secolului, precum Wilhelm Wundt (medic și filosof german), Pierre Janet (psiholog și filosof francez), William James (filosof și psiholog american)’, ne informează Agerpres.

Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc.

Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu.

Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru,Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală,Pribeaga.

În 1910, își susține teza de doctorat, “Rezecția intestinului cu sutură termino-terminală în herniile strangulate”, iar apoi  începe să profeseze în medicina, în mediul rural mai întâi.

In 1910, s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la Medicină, căreia i-a închinat poezii și scrisori de dragoste.

Debutul său și-l face în 1912, cu poezia ”Dorul”, în revista ”Convorbiri literare”, iar în 1916, publică volumul “Poezii”. Din același an colaborează la revista “Flacăra”, publicație coordonată de Constantin Banu, în urma unei recomandări din partea lui Alexandru Macedonski.

Conform http://www.agerpres.ro,‘în timpul Primului Război Mondial este medic militar la Bârlad, unde participă la serile literare susținute Alexandru Vlahuță.  Prietenia închegată cu Alexandru Vlahuță a avut o mare însemnătate pentru Vasile Voiculescu. Sub influența lui a scris două cărți: ”Din țara zimbrului” și ”Amintiri despre Vlahuță”’.

Din păcate, a fost condamnat la cinci ani închisoare și a fost deținut la Jilava și Aiud, până la 2 mai 1962, când a fost pus în libertate, datorită stării de sănătate precare.

S-a stins din viață, la  mai puțin de un an, la 26 aprilie 1963.

Au fost apoi, publicate postum următoarele volume:  “Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu” (1964), două volume de “Povestiri” (1966) , ”Iubire Magică” (1970), care include și povestirea ”Lostrița”, romanul “Zahei orbul” (1970).

Potrivit jurnaliștilor de la Agerpres, în 1993, Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Alexandra G.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here