105 ani de la nașterea filosofului și eseistului Constantin Noica

Constantin-Noica-foto-Dinu-Lazar”Trăim printre forme – forme de cultură sau forme de actualitate – și ne trecem unii altora forme, ne informăm, ne formăm neîncetat. Toată viața noastră e un schimb, un împrumut, o întrepătrundere de forme. Pe unele ni le putem însuși, pe altele nu. Unele ne formează cu adevărat, altele ne deformează. Nu vă lăsați schimonosiți – asta aș fi vroit să spun. Nimic nu e mai frumos în viață decât să dai și să primești, ca un izvor. Dar nu uitați că echilibrul vieții noastre se creează dând totul și neprimind decât ceva”, scria în volumul ”Echilibrul spiritual” filosoful român Constantin Noica, de la a cărui naștere se împlinesc la 12 iulie 2014, 105 ani.

Părintele Școlii de la Păltiniș, filosoful Constantin Noica, s-a născut la 12/25 iulie 1909, în comuna Vitănești, județul Teleorman, într-o familie cu vechi rădăcini aromâne. A urmat gimnaziul la Liceul ”Dimitrie Cantemir”, iar clasele liceale la Liceul ”Spiru Haret” din București.

A debutat, în 1927, în revista liceului, ”Vlăstarul”, cu eseuri care au fost publicate, în 1934, în volumul ”Mathesis sau bucuriile simple”. În timpul anilor de liceu l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu, o autoritate în domeniul literar.

În 1928, s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care a absolvit-o, în 1931, cu teza de licență “Problema lucrului în sine la Kant”. La facultate, l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu care a adunat în jurul său și a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generații interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran.

A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filosofiei (1932 și 1934) și a făcut parte din Asociația de arte, filosofie și litere ”Criterion”.

În 1934 s-a căsătorit cu englezoaica Wendy Muston, cu care a avut doi copii — Alexandra și Răzvan Noica (devenit părintele Rafail). Pentru a-și pune familia la adăpost de represiunile regimului comunist, cei doi au divorțat în 1948. În 1955, Wendy și cei doi copii au plecat spre Viena, de acolo ajungând în Marea Britanie.

Alexandra Noica-Wilson povestește în cartea sa intitulată ”Treziți-vă, suntem liberi! Amintiri”, apărută în 2007, că “autorităților comuniste le era teamă de un singur lucru: de răsunetul mediatic pe care l-ar fi putut avea atrocitățile comise de ele. Din acest motiv, orice ecou occidental stârnit de un caz de abuz politic în țările comuniste avea drept reacție o ușurare a regimului de detenție, iar în unele cazuri chiar eliberarea deținuților și expulzarea lor în Occident. Nu a fost însă cazul tatei. El a fost eliberat în 1964, odată cu amnistia generală a deținuților politici din România: și nu i s-a permis să ne viziteze în Anglia decât târziu, în 1972. (…) I s-a mai permis să revină în 1977 și în 1983.”

Retras la Sinaia, Constantin Noica a tradus din R. Descartes și I. Kant. Apoi, între 1938 și 1939, și-a continuat studiile în Franța.

Și-a susținut, la București, în mai 1940, doctoratul în filosofie, cu teza ”Schiță pentru istoria lui ‘cum e cu putință ceva nou”’, care a fost publicată în același an.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost referent pentru filosofie în cadrul Institutului româno-german de la Berlin (1941-1944).

În paralel, a îngrijit și a editat, în colaborare cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu, anuarul ”Isvoare de filosofie. Culegere de studii și texte” (1942-1943), precum și patru din cursurile universitare ale profesorului Nae Ionescu.

În contextul instaurării comunismului în România, a avut domiciliul obligatoriu, între 1949 și 1958, la Câmpulung Muscel. Aici, Constantin Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu.

În 1958, Constantin Noica a fost arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi.

A fost condamnat în urma procesului intentat de regimul comunist intelectualilor pentru activitate dușmănoasă (”procesul Noica-Pillat”). El și scriitorul Constantin (Dinu) Pillat au primit pedepsele cele mai mari: 25 de ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale. Din același lot cu arestați din anii 1958-1959, mai făceau parte, printre alții, și Vasile Voiculescu, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu.

A executat la Jilava șase din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 s-a stabilit în București, unde a lucrat ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere, unde Noica ținea seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene.

Editorial, a debutat, în 1934, cu ”Mathesis sau Bucuriile simple” (Premiul Scriitorilor Tineri). A continuat cu ”Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz și Kant” (1936, Premiul ”Adamachi” al Academiei Române); ”Viața și filosofia lui Rene Descartes” (1937); ”De Caelo. Încercare în jurul individului și cunoașterii” (1937); ”Două introduceri și o trecere spre idealism” (1943); ”Jurnal filosofic” (1944); ”Semnificația culturală a categoriilor lui Aristotel” (1968); ”Douăzeci și șapte de trepte ale realului” (1969); ”Rostirea filosofică românească. Analiza termenilor rostire, într-o fire și ființă” (1970); ”Creație și frumos în rostirea românească” (1973); ”Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii românești” (1975); ”Despărțirea de Goethe” (1976); ”Sentimentul românesc al ființei” (1978); ”Șase maladii ale spiritului contemporan” (1978); ”Devenirea întru ființă” (1981, scrisă în 1950); ”Scrisori despre logica lui Hermes” (1986) ș.a.

Postum au mai apărut ”De dignitate Europae” (1988, în limba germană), ”Jurnal de idei” (1990) ș.a. În 2003, Humanitas Multimedia a editat un audiobook, intitulat ”3 poeme filosofice către S.”.

Ultimii ani din viață, începând cu anul 1975, și i-a petrecut la Păltiniș, lângă Sibiu.

Constantin Noica a murit la 4 decembrie 1987 și a fost înmormântat la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului.

A fost distins cu marele Premiu ”Herder” în 1988 și a fost ales, post-mortem, membru titular al Academiei Române (13 noiembrie 1990).

 Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here