Vă propunem două preparate savuroase: Fricandele și Alivenci.
Rețetele au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de Ecaterina Colonel Steriad, relatează Agerpres.
Fricandele
Toacă foarte mărunt rămășițe de carne friptă cu puțină ceapă și coajă de lămâe. Amestecă o lingură de unt, trei ouă întregi, o jumătate de franzelă muiată în lapte dulce și stoarsă bine, puțin ienibahar și scorțișoară. Presară franzelă pe masă. Tăvălește câte o lingură de tocătură într ‘însa. Prăjește fricandelele în unt și dă-le la masă pe zarzavat.
Alivenci
Ia 1200 grame de brânză foarte proaspătă, 75 sau 90 grame de mălaiu (făină de păpușoiu), după cum se nemerește de moale, 12 ouă, scoțând 6 albușuri. Apoi frământă-le și pisează-le cu sare trebuitoare în piuliță de marmură și dă-le prin sită.
Pregătește frunze de teiu sau de hrean, unge aceste frunze cu lapte și pune-le câte o lingură din brânza aceea. Așează-le binișor cu mâna udă de lapte într ‘o rotunzime. Pune-le pe tavă și așază-le în cuptor cu un foc lin.
Apoi pregătește o strachină originală, scoate alivencile din cuptor, pune-le pe o masă, ia-le de pe la toate frunzele. Așază-le într ‘o strachină și toarnă unt foarte proaspăt deasupra lor. Învelește-le îndată, și pregătește smântână proaspătă într ‘o farfurie, ca cine ar avea poftă, să le mănânce cu smântână.
Descoperiți mai multe rețete la rubrica Stil de viață.
Ana Grama