1 Decembrie – Semnificația împlinirii unui ideal național

0
345

1 DecembrieZiua de 1 Decembrie a fost stabilită ca Zi Națională a României imediat după Revoluția din anul 1989, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Primul 1 Decembrie ca zi naţională a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990.

De altfel, în fiecare an, atât la Alba Iulia, cât şi în toate oraşele mari din întreaga ţară au loc manifestări şi ceremonii prilejuite de aniversarea zilei de 1 Decembrie, evenimente care îi reunesc pe românii de pretutindeni.

Anterior acestei date, Ziua Națională era serbată la 23 august, amintind de ziua insurecției armate antifasciste și începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944. Înainte de această perioadă, Ziua Națională a României era celebrată pe 10 mai, pentru a marca proclamarea independenței de stat a României și transformarea Principatelor Unite în Regatul României.

Alegerea acestei zile face trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba-Iulia.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de peste 100.000 de persoane, a adoptat o rezoluţie care consfinţea unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş citeşte rezoluţia Unirii: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.

Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”.

Ziua de 1 decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitatea națională.

Ea marchează momentul creării României Mari, ca o încununare a precedentelor acțiuni de unire ale Basarabiei (27 martie 1918) și Bucovinei (15/28 noiembrie 1918). Legea unirii a fost  ratificată prin Decretul-Lege Nr. 3631 din 11 decembrie de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate.

Referitor la importanța evenimentului istoric din 1918, istoricul Florin Constantiniu menționează următoarele:

„Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război.

Nici partizanii Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.

O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional”.

Sentimentul sfânt al patriotismului

Fiecare naţiune, fiecare ţară din constelaţia politică a lumii îşi are propriile momente de strălucire istorică, pe care le rememorează ca elemente de reper şi idealuri sacre din generaţie în generaţie. Părintele Ilarion Felea spunea că alături de cuvântul mamă, omul nu are altul mai scump pe pământ decât acela de patrie. Într-adevăr, sentimentul patriotismului este firul nevăzut care-i leagă pe toți cei dintr-o istorie, dintr-o suferință, dintr-un ideal, dintr-o hotărâre, dintr-o jertfă, dintr-o suflare, dintr-un sânge și dintr-o inimă a strămoșilor și a pământului. În lumina Sfintei Scripturi, patria este mama noastră comună.

Mântuitorul Hristos vorbește despre „patria Sa” (Matei 10,6; Luca 19, 43-44), iar Sfântul Apostol Pavel își iubește neamul încât spune că pentru mântuirea neamului său primește chiar să fie anatema. Marii poeți și scriitori au cântat prin slovele lor de aur acest măreț sentiment.

Iată ce spune Mihai Eminescu despre adevăratul patriotism:

„Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc, se pronunță arareori”. Iar poetul Vlahuță exclamă: „Sfânta iubire a patriei! Nimic nu înalță pe om, nimic nu-l îndumnezeiește ca iubirea de țară și de neamul lui. Strângeți-vă laolaltă câți simțiți în voi dorul de muncă și setea sfântă de adevăr, umpleți-vă sufletul de cea mai înaltă evlavie pentru trecutul glorios al neamului acestuia, încălziți-vă de cea mai entuziastă iubire pentru Patria voastră apărată cu atâtea jertfe, pentru frumusețile acestui pământ frământat cu sângele atâtor viteji și faceți ca fiecare gând și fiecare pas al vostru să fie pentru binele și înălțarea neamului românesc”.

Eminescu era pe deplin conștient că un popor „fie el și cel mai puternic din lume, este condamnat la moarte și va muri desigur dacă nu are conștiința naționalității sale”.

Cel mai prompt exemplu și cea mai elocventă dovadă că „un popor a uitat ce este și cine este nu poate fi alta decât ignoranța trecutului său și disprețul pentru părinți”.

„Orice vei fi – scria Eminescu – și orice vei face, un lucru să-ți fie lege: Să nu te rupi niciodată de neamul tău. Să rămâi necontenit înfipt  adânc în poporul tău ca rădăcina în pământ. Așa vei afla limpede vederi în toate. Așa vei afla putere și rostul cel adevărat!” Astfel, poetul neamului românesc ne îndeamnă ca nimeni altul, să ne păstrăm ființa națională, graiul strămoșesc și gândul unității naționale indiferent de vicisitudinile istoriei.

Mihai Parfeni 

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here