Acest Cuvios, Părintele nostru Gheorghe, iubind din tinerețe pe Hristos, a ales viața monahală și a trăit pe vremea dreptcredincioșilor împărați Constantin și Irina, ocrotitorii celui de al șaptelea Sinod a toată lumea, trăind el până pe vremea lui Leon Armeanul, înnoitorul luptei împotriva Sfintelor icoane.
Și săvârșind tot felul de bunătăți, fericitul Gheorghe a câștigat, ca nimeni altul, smerita cugetare și milostenie. El era foarte milostiv și da cu îndestulare, săturând pecei sărmani. Iar pentru multa lui înfrânare, s-a făcut părtaș cu îngerii. El, făcător de minuni s-a arătat, pe bolnavi, tămăduind și gonind duhurile. Drept aceea, s-a învrednicit să fie înălțat la scaunuldin mitropolia insulei Lesbos, în cetatea Mitilene. Acolo, a strălucit cu mărturisirea dreptei credințe, până la adânci bătrâneți.
Că, și mai înainte de a lua împărația acel Leon Armeanul, care a a înnoit lupta împotriva icoanelor, s-au făcut oarecare semne în cetatea Mitilene. Ele prevesteau tulburările Bisericii lui Hristos și izgonirea Sfântului mitropolit Gheorghe, ce avea să vină.
Deci, cel mai sus pomenit Leon, ajugând la împărăție, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu. El a chemat la Constantinopol pe mulți episcopi. Chemat fiind și Cuviosul Gheorghe, acela s-a arătat viteaz ostaș al lui Hristos, ciruind cu multă înțelepciune, pe vrăjmașii Sfintelor icoane, pe unii i-a făcut chiar să-și recunoască rătăcire. Dar nesuferind mustrările Cuviosului, împăratul, l-a izgonit pe el în Cherson și a petrecut acolo, în surghium toate celelalte zile ale vieții lui.
Iar sosind vremea mutării lui din viața aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârșit al Sfântului. Ca o lumină fiind în lume, cât s-a aflat în viață, prin cuvintele și faptele lui cele bune a fost proslăvit. Fiind și de Dumnezeu, prin steaua luminoasă de la fericitul său sfârșit. Cuviosul Mitropolit al Mitileniei s-a mutat la Domnul, în surghiun, ca un nebiruit mărturisitor al dreptei credințe. Dumnezeului Nostru slavă!
„Proloagele, volumul II”
