Ziua Universală a Iei sărbătorită la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța

0
45

teatru

Pe 23 și 24 iunie 2018 se sărbătorește Ziua Universală a Iei Românești în cadrul Festivalului Internațional de teatru „Miturile Cetății”, care se desfășoară la Constanța în perioada 20-27 iunie. Dublul eveniment este susținut de Muzeul de Artă Populară Constanța și de Teatrul de Stat Constanța, organizatorul festivalului.
„Invităm pe această cale toți spectatorii și trupele invitate din țară și din străinătate care participă la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” să ne fie alături la acest eveniment”, au transmis organizatorii.

Tot în cadrul festivalului vor avea loc spectacole stradale, cu intrare liberă, susținute de trupa de teatru, acrobație și jonglerie „FAMOUS ART”. În fiecare seară, în Piața Ovidiu, se vor juca „Omul oglindă”, „Regatul de foc”, „Statuile grecești”, „Ruinele romane”, „Nightingale”.
„Universul FAMOUS ART a luat naștere din fantezie, din dorința de a transcende realitatea și de a aduce arta mai aproape de oameni într-un mod cât mai accesibil. Esența companiei vine din pasiune, multă pasiune! Într-un cuvânt, vorbim despre INEDIT. Atenția pentru detalii, spectacole unice, vestimentația și make-up-ul diferite reprezintă fundamentul emblemei noastre. Nu întâmplător reușim să facem din fiecare eveniment un SPECTACOL”, se recomandă compania FAMOUS ART.
O simbioză impresionantă între teatru și acrobații spectaculoase, cu o acțiune desfășurată într-o ambianță plastică, cu costume și tehnici de make-up de excepție, FAMOUS ART promite reprezentații inedite pentru cei prezenți, localnici sau turiști. Dacă sunteți pe litoral, nu ratați!

Cel mai mare festival de teatru antic de la malul Mării Negre, Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” se află la a III-a ediție și include spectacole, conferințe, lansări de carte, recitaluri de poezie, teatru pentru copii, opere rock și concerte.

Mihaela Mușetescu

[pro_ad_display_adzone id="95017"]