Zațul de cafea, biocombustibil nepoluant – GALERIE FOTO

0
84

coffee-car-home

Orice grădinar știe cât e de valoros zațul de cafea, ca îngrășământ natural, dar mai nou s-a descoperit că, ceea ce noi toți aruncăm după ce ne facem cafeaua, reprezită și un excelent biocombustibil nepoluant. 

O firmă din Marea Britanie numită Bio-Bean transformă anual 50.000 de tone de zaţ de cafea în peleţi, un combustibil natural care arde fără a produce emisii de carbon. Încă de la înfiinţarea sa, în 2014, firma a lansat un serviciu de colectare a zaţului de cafea de pe teritoriul întregii ţări şi a deschis o fabrică de reciclare a acestuia, relatează Rador.

zat-cafea

Peleţii naturali rezultați sunt folosiţi în principal pentru alimentarea de centrale termice şi boilere industriale, iar compania reuşeşte să recicleze în jur de 10% din zaţul de cafea din Marea Britanie, cu ajutorul căruia poate furniza energia echivalentă alimentării a 15.000 de locuinţe.

Combustiblul pe bază de zaţ de cafea are o putere calorică mai mare decât a lemnului, iar costurile reciclării sunt mult mai mici decât în cazul altor reziduuri naturale. Colectarea lui este binevenită şi pentru patronii de cafenele sau restaurante, care pot astfel că scape de grija gestionării deşeurilor.

costa_173-large_trans3480unuu8ufsxdsay1n7mpnedauulyqm4gohabma9oa

Compania se gândeşte şi la alte utilizări ale zaţului de cafea, cum ar fi producerea de brichete pentru grătar sau pentru şeminee, precum şi obţinerea unor combustibili lichizi similiari biodiesel-ului.

Fondatorul companiei, Arthur Kay, a declarat că visul său este să poată alimenta autobuzele din Londra cu combustibilii pe bază de cafea şi estimează că zaţul produs în oraş ar fi suficient.

lampa-filtre-cafea

Trebuie spus că mai există şi alte iniţiative care au la bază reciclarea reziduurilor produse în urma consumului de cafea, cum ar fi utilizarea filtrelor.

Vilma Farrel, o fostă jurnalistă din Brazilia care acum locuieşte la New York, a devenit celebră datorită lămpilor şi veiozelor pe care le confecţionează cu ajutorul filtrelor de cafea folosite. Ea le colectează personal din restaurante şi apoi le colorează cu acuarele.

Ana Grama