Zâmbeşte, nu te încrunta!

0
56

Un om cam posomorât se plângea într-o zi unui alt om paşnic şi credincios, zicându-i:

— Nu ştiu ce au oamenii cu mine, de mă privesc cu fruntea încruntată şi cu ochi răi!

Acesta însă îi răspunse:

— Dumneata eşti de vină!

— Cum aşa? răspunse omul şi mai posomorât şi încruntat şi aproape supărat.

— Foarte bine! Ia uită-te puţin în oglinda asta cu chip senin, voios şi zâmbind.

Acela privi. Credinciosul îl întrebă:

— Iţi place?

— Sigur că-mi place!

— Acuma strâmbă-te, încruntă privirea şi strânge buzele. Aşa îţi place?

— Cred şi eu că nu-mi place. Nu-mi place chiar deloc.

Atunci credinciosul, care era un om înţelept, îl mustră prieteneşte şi-i zise:

— Vezi, aşa este şi cu lumea. Dacă te uiţi blând cu chip senin şi chiar zâmbind, aşa se uită şi ea la tine, iar dacă te încrunţi şi ai chipul aspru, tot aşa se va uita şi ea la tine. Aşa că numai dumneata eşti de vină de felul cum se uită lumea. Uită-te frumos la ea, şi, ea se va uita tot aşa de frumos la dumneata. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016