Visuri minunate, greu de împlinit în lumea în care trăim (I)

0
419

viseDe multe ori am visat că trăim într-o lume de poveste, într-o lume în care domnesc doar: iubirea de Dumnezeu şi semeni, frumuseţea, pacea, prietenia sinceră şi curată, solidaritatea şi compasiunea, milostivirea, blândeţea şi bunătatea, altruismul, dăruirea şi implicarea, credinţa şi nădejdea, speranţa şi optimismul, hărnicia şi responabilitatea, adevărul, rugăciunea, educaţia sănătoasă, bunul simţ, ş.a.

Cu ochii larg deschişi, de multe ori am visat că trăim într-o lume în care sufletele tuturor oamenilor sunt îndrăgostite de Domnul Iisus Hristos, într-o lume în care cu toţii ne aruncam în braţele Mântuitorului Hristos ca să ne îmbrăţizeze cu infinita Sa iubire, ca să ne topească gheaţa inimilor amorţite de gerul răutăţilor noastre, de gerul egoismului şi al invidiei, de gerul indiferenţei şi individiualismului, de gerul urii şi orgoliilor noastre.

Am visat că aveam casa sufletului nostru frumoasă, trainică şi luminoasă, construită din cărămizile iubirii pentru Dumnezeu şi semeni, construită din cărămizile virtuţilor creştine şi morale, casă care îl avea mereu oaspete pe Domnul Iisus Hristos, fiindcă era o casă curată, plină de iubire şi smerenie în care Acesta se odihnea cu bucurie.

Am visat că noi toţi trăiam în spaţiul Învierii lui Hristos şi nu în spaţiul morţii, în spaţiul plin de tentaţii şi de patimi de tot felul. Am visat că nu mai tânjeam după bogăţiile lumii acesteia, nu mai tânjeam după slava deşartă, după mărire şi stăpânire, nesocoteam toată cinstirea venită de la oameni, nu mai doream să ne îmbrăcăm în aur şi porfiră, nu mai doream nimic din cele pământeşti şi stricăcioase, ci, cele mai mari dorinţe pe care le aveam erau: să trăim cu modestie şi simplitate împlinind legile şi poruncile lui Dumnezeu, să păstrăm Harul Sfânt înlăuntrul nostru, să nu îl pierdem şi să ne lipsim de bucuria şi dulceaţa mult dorită, să nu pierdem încredinţarea că Dumnezeu ne iubeşte, să nu pierdem acea frumoasă şi minunată relaţie de comuniune cu El, să nu pierdem acea iubire dumnezeiască care învăluie sufletul ca un nour uşor şi-l poartă spre izvorul nesecat al bucuriei,  iubirii, spre iubirea cea în veci nepieritoare.

Am visat că sufletele noastre se deschideau spre lumină şi iradiau în jurul lor lumina şi căldura  iubirii lui Dumnezeu, fiindcă cine iubeşte Lumina, spre Lumină merge şi Lumina se răsfrânge în el, ajutând astfel cu toţii să răsară Soarele dreptăţii întru toată puterea şi slava lui Dumnezeu, căci cel ce dăruieşte cu iubire necondiţionată din darurile primite, primeşte în dar lumină neînserată, primeşte în dar soarele vieţii duhovniceşti de la Cel ce a spus: Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei 5, 16)

Am visat că Bunul Dumnezeu ne-a înveşmântat pe toţi în haine albe ca zăpada şi noi ne străduiam să nu lăsăm noroiul patimilor noastre să le murdărească, aveam grijă de ele ca de o comoară de preţ ca nu cumva să îşi piardă strălucirea şi frumuseţea. Dacă se întâmpla totuşi să pătăm un pic aceste haine, vărsam lacrimi curate de pocăinţă ce le curăţau de orice urmă de murdărie şi ele deveneau ca noi, deveneau luminoase aşa cum le-am primit în dar la Sfântul nostru Botez.

Am visat că în lumea în care trăim nu mai exista nedreptate între oameni, că nu mai exista asuprire şi exploatare, că nu mai existau oameni care muncesc şi alţii care profitau şi se îmbogăţeau de pe urma lor, că oamenii aveau chipurile luminate de iubire şi bucuria comuniunii şi nu erau urâţite de măştile falsităţii şi minciunii, de măştile vicleniei şi ale teatrului ieftin şi meschin.

Am visat că trăiam într-o lume a frăţiei, într-o lume în care toţi oamenii trăiau în bună înţelegere şi unire, fără dezbinare şi fără frământări neîncetate de tot felul, într-o lume în care oamenii nu erau precum insuliţele despărţite de apele învolburate ale egoismului şi invidiei, ale plictiselii, indiferenţei şi individualismului, ale judecăţii şi neiertării, ale lăcomiei şi zgârceniei, ale mândriei şi slavei deşarte, ale barierelor şi diferenţelor de tot felul.

Am visat că întunecatul rău era transformat în lumina orbitoare a virtuţilor teologice şi morale, în lumina valorilor şi principiilor de viaţă sănătoase, că toată urâţenia din noi şi din jurul nostru era alungată departe de noi de frumuseţea iubirii, de frumuseţea Ceaţiei dăruită nouă de Bunul Dumnezeu cu multă iubire, dărnicie şi binecuvântare.

Cristina Toma 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ