Visele și vedeniile false

0
584

vise 1Dacă vei crede într-o vedenie falsă, apoi diavolul în vis te va învăţa „proorocii”. Diavolii spun lucruri care o să se întâmple peste o lună, peste două, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul. Şi tu spui: „Mai, sunt adevărate!”. Păi, ce-am visat eu săptămâna trecută, s-a adeverit acum!”. Aceştia sunt draci vrăjitoreşti, care ştiu viitorul. Dar, ai să-mi spui: „Părinte, dar în Scriptură spune că a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare… „. Da. Sunt şi vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare în viaţa omului şi nu le poate înţelege omul, dacă nu vine lângă el unul care are darul desluşirii duhurilor.

Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, însă darurile sunt împărţite.

Aţi auzit că este: „Duhul înţelepciunii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul înţelegerii… „. Auzi ce spune darul desluşirii duhurilor. Şi Sfântul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispitiţi duhurile, că nu toate sunt de la Dumnezeu. Dacă marele prooroc Daniil, bărbatul doririlor, nu înţelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura: A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicând: Gavriile, fă în somnul lui Daniil să înţeleagă vedenia. Le vedea şi nu le înţelegea. Deci, de aici să ţinem minte, că nu tot ce vede o vedenie sau un vis îl înţelege, până nu are darul desluşirii.

Sunt şi vise de la draci numiţi arhiconi. Aceştia ştiu pe de rost toată Sfânta Scriptură. Îţi spun proorocii pe care le găseşti în Biblie. Pe urmă sunt draci care se cheamă vrăjitori.

Aceştia ajută la vrăjitori, la fermecători, la descântători şi amăgesc pe om, să i se pară că s-a făcut sănătos de acolo. De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: Cela ce tuturor vedeniilor şi tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este. Să nu credeţi în vise! Să nu credeţi în vedenii! Dacă crezi în vise şi ai venit la mine să te spovăduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfânta Împărtăşanie. Cine ţi-a spus să crezi în vise? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Ia caută în Cartea Înţelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34: Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise. Eu am o carte scrisă despre vise şi vedenii. Să vedeţi acolo cum te înşeală diavolul prin vise.

Sufletul nostru are trei părţi:

– Partea raţională, este deasupra sânului stâng până la furca pieptului;

– Partea mânioasă, este în mijlocul inimii, şi

– Partea poftitoare, care este din mijlocul inimii până la buric.

Toate aceste trei părţi ale sufletului nostru au virtuţile lor, patimile şi visele lor. Trebuie să le cunoşti care sunt din partea raţională, care din partea mânioasă sau din partea poftitoare. Apoi sunt vise de la natură, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vânturi. Voi dacă nu ştiţi, te poate înşela în tot chipul. Uşor te înşală. De aceea este oprit să nu creadă nimeni în vise, că pe cei slabi – cum zice Scriptura – pe mulţi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii şi de la diavoli.

Şi diavolul este putere nălucitoare. El se face în chipul lui Hristos, de străluceşte ca soarele; în chipul Maicii Domnului, în chip de îngeri, în chip de sfinţi, în tot chipul. Numai te-a prăpădit, dacă ai crezut. N-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare că şi satana se face în chip de înger de lumină; şi slujitorii nedreptăţii se fac în chip de slujitori ai dreptăţii. Deci, bagă de seamă! Nu primi nici un fel de arătare, nici un fel de vedenie.

Sfinţii Părinţi ai Patericului, marii sihaştri care trăiau numai cu rădăcini în pustie, aveau adesea luptă cu diavolii. La unul a venit diavolul în chipul lui Hristos şi el îşi caută de lucru, că lucra la coşniţe. Acela strălucea ca soarele iar bătrânul închidea ochii. Şi-a strigat:

– Bătrânule, da uită-te la mine!

– Dar cine eşti tu?

– Dar nu vezi că eu sunt ” Hristos „?

Şi acela închidea ochii mai tare;

– Eu sunt păcătos, a zis el, şi nu sunt vrednic să văd pe Hristos.

– Ei, bătrânule blestemat, m-ai cunoscut! Şi a şi fugit, că a văzut că l-a cunoscut.

Alt bătrân sihastru mergea prin pădure. Iată un „arhanghel” strălucea ca soarele şi avea o stâlpare de finic şi un crin în mână, cum a venit la „Buna Vestire”. El mergea ca să-l ajungă pe bătrân pe alăturea, dar bătrânul tot se uita în altă parte:

– Bătrânule, uită-te la mine!

Dar bătrânul s-a întors cu spatele şi a zis:

– Dar cine eşti tu?

Eu sunt „arhanghelul Gavriil!” Pentru viaţa ta cea sfântă, pentru nevoinţa ta, pentru rugăciunile tale şi pentru toată osteneala ta, am venit să-ţi aduc o veste bună din cer, de la Maica Domnului.

– Ia seama că ai fost trimis la altul! Ai greşit adresa. Eu sunt un om păcătos şi nu sunt vrednic să văd pe arhanghelul Gavriil!

– Ticălosule bătrân! Nu vă putem înşela, că nu vă închinaţi nouă.

– Să se închine vouă cel care vă slujeşte vouă, că eu mă închin lui Hristos şi n-am nevoie de voi!

vise 2Aşa fugeau sfinţii de vedenii. Dar ai să mă întrebi: „Părinte, poate a vrut Dumnezeu în viaţa mea să-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi păcat că eu nu am crezut? Poate să fie ceva adevărat. Oare nu-i păcat că eu refuz un semn de la Dumnezeu?”. Nu-i păcat. Doamne fereşte! Dumnezeu, care fericeşte pe cei smeriţi, niciodată nu se supără când şi fac lucruri din smerenie, că nu se socotesc vrednici de a vedea îngeri. Ai văzut Sfântul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos îţi este, omule, să-ţi vezi păcatele tale, de mii de ori, decât să vezi îngeri. Şi mai departe: mai de folos îţi este să plângi un ceas pentru păcatele tale, decât să vezi îngeri şi să învii morţi cu rugăciunea, sau să faci minuni! Să avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Să ne vedem păcatele şi să le plângem! Asta-i poziţia care nu te duce la cădere niciodată. Iar cei ce-au văzut îngeri, i-au înşelat diavolii, i-au dus în pierzare. Sfântul Ioan Scărarul spune aşa în cuvântul trei din „Scara”: Dracii slavei deşarte, pe cei slabi de minte, i-a făcut prooroci – ca el o să se laude că este prooroc, că a văzut vedenii -, iar cela ce tuturor visurilor şi vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este. Dar poate ai să spui: „Părinte, dar dacă este o veste ceva, şi poate Dumnezeu vrea să mă încredinţeze?”…

Şi acum o să vă arăt ce zice Sfântul Diadoh al Foticeei, cât de mult iubeşte Dumnezeu pe cel care nu crede în vedenii şi vise, şi act de mult îl lăuda. Aşa spune într-o istorioară:

Un boier mare avea palate, moşii şi averi multe, şi avea o slugă foarte credincioasă, Ioan, la care îi încredinţa cheia de la casă, toate, toate. Odată boierul acesta a plecat de acasă cu soţia şi copiii, şi i-a dat cheile de la palat, cheile de la poartă şi i-a spus aşa:

– Băiete, rămâi stăpân pe toată averea mea. Bagă de seamă! Chiar eu dacă am să vin, şi dacă vin noaptea, să nu mă recunoşti! Eu dacă vin, numai ziua am să vin; dacă nu, nu da drumul la poartă! Cheile sunt la tine. Nu recunoşti pe nimeni până nu vin eu. Că nu cumva să recunoşti pe altcineva noaptea şi să vie să-mi prade casa.

Acela pune mâna pe chei şi zice:

– Da, stăpâne, aşa fac!

Ce s-a întâmplat? Tocmai el a fost vinovat, că în loc să vie ziua a ajuns noaptea acasă. Bate în poartă. Vine sluga.

– Măi, Ioane, dă drumul!

– Fugi de-acolo, tiranule, vrăjmaşule!

– Eu sunt, măi, stăpânul.

– Nu te cunosc! Eu am poruncă, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stăpânului meu, te-ai făcut lup şi vii ca păstor. Nu te cunosc!

– Eu sunt, măi băiete! Da nu cunoşti căruţa, caii şi pe mine nu mă cunoşti?

– Niciodată, noaptea nu te cunosc! Vino mâine! N-ai spus că vii ziua? Să te văd eu la ochi dacă eşti tu. Câţi nu pot vorbi ca stăpânul meu?

Şi n-a dat drumul boierului. Şi a stat boierul toată noaptea la poartă, până s-a ridicat soarele.

– Dumneata eşti?

– Da.

– Poftim! Aşa am primit poruncă, noaptea să nu primesc pe nimeni.

Na! Şi nu numai că nu s-a supărat boierul:

-Bravo, măi, ăsta este sluga credincioasă. Am venit eu cu soţia şi copiii şi n-a dat drumul. „Nu te cunosc noaptea!”.

Aşa este cel care nu crede în vedenii şi vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noapte este veacul de acum. În veacul de acum să nu dorim să vedem îngeri! Auzi ce spune un sfânt părinte? Dacă vrei să ajungi la nebunie şi la ieşirea din minţi, primeşte arătările cereşti în veacul de acum!

Deci, nu numai că nu se supără Dumnezeu, când nu credem noi în vise şi vedenii care se arată nouă ca lumină sau foc sau stele sau îngeri sau sfinţi sau prooroci sau hristoşi sau în chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeşte. Aici să ştii că veacul de acum este ca o noapte, că dracii se pot face în îngeri de lumină. Cel ce nu crede în vise şi vedenii este un adevărat credincios. Deci, să nu crezi vreodată că se supără Dumnezeu când tu nu vei crede în acestea! Că dacă ar fi adevărate, Dumnezeu ţi le lămureşte ţie acestea, nu prin tine, ci prin alţii care au darul desluşirii duhurilor. Iar când sunt multe mărturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, întreabă pe alţii mai înţelepţi decât tine.

Vine o bătrână şi-mi spune: „Părinte, am visat asta, am visat asta; o să fie rău!”. „Cine ţi-a spus, mama?”. „Am visat eu astă noapte”. „Te-a amăgit diavolul. Ţi-a spus ce-a vrut el şi tu vii tulburată la mine prin vise”. Voi n-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinţă umblăm, nu prin vedere. N-aţi auzit ce spune Hristos în fericirea a zecea, după înviere? Ferice de cel ce n-a văzut şi a crezut. Deci n-am nevoie să văd, ca să cred. Că dacă eu cred după ce văd, nu mai am credinţă.

Ce este credinţa? Auzi ce spune Apostolul: Credinţa este dovedirea lucrurilor celor nevăzute şi adeverirea lucrurilor celor nădăjduite. Auzi care-i credinţa? Să dovedeşti prin credinţă cele ce nu ai văzut şi să adevereşti prin credinţă ceea ce nădăjduieşti. Asta este credinţa cea adevărată. Că dacă am văzut, nu mai este credinţă. Iar dacă n-am văzut şi am crezut, atunci mă fericeşte Hristos ca cei pe care i-a fericit în Evanghelie.

viseFrate, să nu doreşti să vezi îngeri! Că aşa te poate înşela satana cât vrea. Iată ce trebuie să vedem noi. Păcatele noastre! Să ne mărturisim, să ne căim, să ne pocăim pentru ele. Că nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Auzi ce spune Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sobornicească, care se spune în Postul mare: „Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu – să nu judec pe altul -, că binecuvântat eşti în veci. Amin”.

Iar Sfântul Isaac Sirul zice: Mai înainte intră întru împărăţia lui Dumnezeu, cel ce-şi vede păcatele sale, decât cel ce vede îngeri. Asta să vedem. Să nu ne socotim noi vrednici că vorbim cu sfinţii şi cu Maica Domnului! Totul este mândrie!

Să ne vedem păcatele noastre şi să le plângem! Asta-i cea mai înaltă filosofie sub cer. Nu credeţi în vise sau vedenii! Că or să iasă vedeniști de tot felul, de ar să umple lumea, că toţi sunt înaintemergătorii lui Antihrist.

”Ne vorbește părintele Cleopa”, Vol. 3

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ