Vioara de pe Titanic, expusă şi scoasă la licitaţie

0
91

Vioara care a aparţinut dirijorului orchestrei de pe Titanic, descoperită în podul unei locuinţe din Marea Britanie în 2006, va fi expusa în perioada  18 septembrie- 13 octombrie la muzeul nord-irlandez „Titanic Belfast“, urmând  apoi să fie scoasă la licitaţie.

vioaraVioara din lemn de trandafir a aparţinut lui Wallace Hartley, dirijorul unei mici orchestre de pe Titanic, care a intrat în istorie după ce a cântat la acest instrument până când vaporul s-a scufundat în întregime.

„Wallace Hartley este una dintre personalităţile cele mai importante din povestea Titanicului, mai ales datorită curajului său prodigios“, a declarat Andrew Aldridge, de la casa de licitaţii Henry Aldridge & Son, considerând că acea vioară reprezintă „cel mai important suvenir cunoscut de pe Titanic“.

Autentificat în martie, după o procedură care a durat şapte ani, instrumentul a supravieţuit în mod miraculos naufragiului din 1912 al celebrului vas Titanic, în urma căruia aproximativ 1.500 de persoane au murit în apele glaciale ale Atlanticului de Nord.

Instrumentul, un cadou primit de muzician de la logodnica sa (Maria Robinson), a fost descoperit într-un geamantan din piele, legat de corpul muzicianului. După ce au recuperat instrumentul, autorităţile canadiene l-au expediat pe adresa Mariei Robinson. La moartea acesteia, în 1939, vioara a fost încredinţată Armatei Salvării, iar în 2006 a fost descoperită în podul unei case din Marea Britanie.

Evaluată la cel puţin 100.000 de euro, vioara va fi scoasă la vânzare într-o licitaţie care va avea loc la Wiltshire, în sud-vestul Angliei, pe 19 octombrie.

Transatlanticul Titanic s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în Atlanticul de nord. Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Construit în şantierele navale din Belfast, Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei aproximativ 2.200 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.

Sursa: Adevărul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ