Viaţa părintelui Arsenie Papacioc – partea I

0
258

68414_parintele_arsenie_papaciocPărintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, în ziua de 13 august. S-a născut din părinţi binecredincioşi, Vasile şi Stanca, în comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie, părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăţia spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educaţiei din familie, am conştientizat, încă de mic, prezenţa lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta m-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singurul din familie care postea…”

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalţi printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidenţă cu nimic, ba, de cele mai multe ori, ceda în faţa lor. Părintele povesteşte cum, într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au prins şi pe el şi, cu o crenguţă de salcâm cu ghimpi, i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndrep-tăţească, simţind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu îi este plăcută lui Dumnezeu.

Talentul său de artist se conturează încă de pe acum. Fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învaţă meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja, unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obţine unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea făcută în tinereţe l-a ajutat foarte mult în viaţă, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezenţă continuă, pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă, deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător, neputând să-l ocolească altfel.

După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naţio-nalist, înflăcăratul Anghel intră în Mişcarea Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Codreanu şi de mulţi alţi intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumuseţea unui ade-văr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, părintele Arsenie se implică trup şi suflet în cadrul Mişcării Legionare, evidenţiindu-se printr-un deo-sebit simţ organizatoric şi calităţi de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar.

Adeseori, când era întrebat despre Mişcarea Legionară, părintele Arsenie obişnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înţelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail, şi i-am spus troparul: «Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea, ne rugăm ţie: săgeţile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele».”

După terminarea stagiului militar, Anghel pleacă la Braşov şi se angajează la fabrica de armament Malaxa, unde maistru şef era chiar fratele său, Radu. Datorită activităţii sale legionare, în de¬cembrie 1938, sub Carol al ll-lea, este arestat şi trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde era închisă toată floarea intelectualităţii româneşti. Este eliberat în 1940 şi participă la înlăturarea lui Carol al ll-lea de la putere. Activează ca secretar al unui avocat, în comuna Zărneşti din judeţul Braşov. Datorită darului său oratoric, neînfricatul Anghel ajunge degrabă simpatizat de locuitorii comunei, care îl şi aleg primar. „în trei zile am scos toţi ungurii de acolo, asta am făcut în primul rând” – povesteşte părintele Arsenie. „Revenise axa: Budapesta-Bucureşti-Zărneşti. Bineînţeles că nu m-am jucat cu viaţa mea, dar aveam o răspundere de român.”

Această răspundere de român avea să-l coste însă enorm de mult pe acest tânăr înnobilat cu calităţi creştineşti, capabil de un sacrificiu şi o jertfă fără margini.

în 1941, după rebeliunea înscenată de Antonescu şi germani, părintele Arsenie este arestat din nou alături de toţi ceilalţi capi ai Mişcării Legionare. Este judecat de către Tribunalul Militar

Braşov şi condamnat la şase ani de închisoare. Aceşti şase ani avea să-i petreacă în închisoarea Aiudului, unde ia contact cu mulţi dintre trăitorii mistici ai Mişcării Legionare, alături de care a format un grup de rugăciune neîncetată, ce avea puterea să coalizeze şi să îmbărbăteze multe suflete prin calea credinţei în Hristos. Aici îi încolţeşte în inimă dorinţa de curăţire şi desă¬vârşire prin viaţa monahală, prin lepădarea tuturor celor lumeşti spre unirea cu prea frumosul mire Hristos. Avându-l sfetnic în suferinţă şi prieten devotat pe părintele Marcu de la Sihăstria (Costică Dumitrescu), zis Fachirul, tânărul Anghel avea să treacă prin închisoare ca printr-o grădină a Raiului. Considerând monahismul ca cel mai mare lucru în creaţia lui Dumnezeu, mai presus chiar şi de tainele îngereşti, tânărul cu un nume de înger ardea de râvna de a intra în mănăstire.

Eliberat în septembrie 1946, fratele Anghel se hotărăşte să îşi dedice viaţa Mântuitorului lisus Hristos. îndrumat de un colportor care cunoştea toate mănăstirile, fratele Anghel ajunge la metocul Mănăstirii Frăsinei. „Bătrânul Simeon, stareţul Mănăstirii Frăsinei, mi-a zis: «Nu te primesc, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat, şi nu te pot pune la boi. Şi, atunci, ce-o să zică fraţii: pe acesta îl ţii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu!» Stareţul a greşit în aprecierea lui, însă nici eu nu puteam să-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos.”

Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos, Volum coordonat de Danion Vasile

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ