Viaţa creştină – o permanentă ridicare din iadul deznădejdii

0
48

deznadejdeViaţa virtuoasă este o viaţă încercată, pentru că dobândirea virtuţilor presupune din partea creştinului renunţare la plăcerile lumii prezente, în speranţa dobândirii bucuriilor netrecătoare ale lumii viitoare şi veşnice.

Experienţa demonstrează faptul că toate lucrurile importante din viaţa omului – şi mântuirea este scopul ei cel mai înalt – se dobândesc prin îndelungi şi intense eforturi trupeşti şi sufleteşti. Viaţa spirituală, la modul general, este o viaţă încercată, întrucât creştinul are de înfrânt numeroase ispite şi de depăşit grele încercări. Ea este o luptă neîncetată împotriva păcatelor, spre dobândirea virtuţilor creştine.

Virtuţile însele, arată Părinţii duhovniceşti, au împletite în ele încercări şi renunţări, plăceri şi dureri. Cel ce se pregăteşte pentru o viaţă duhovnicească înaltă, cel ce îşi doreşte mântuirea sufletului, trebuie să se aştepte la astfel de încercări şi dureri. Orice virtute, arata Sf. Maxim Mărturisitorul, „este însoţită de plăcere şi de durere: durere pentru trup, care se lipseşte de durerea dulce şi lină, şi plăcerea pentru suflet, care se desfăta în duh cu raţiunile curăţite de tot ce cade sub simţuri”.

Sfântul Părinte vorbeşte despre un cerc vicios placere-durere, ce stă la baza vieţii duhovniceşti. Păcatele ne atrag printr-o cantitate de aparenta plăcere, iar noi ne precipitam în experierea lor. După consumarea păcatului său împlinirea patimii, omul trăieşte sentimentul eşecului spiritual, al naufragiului şi scufundării duhovniceşti, al vidului existenţial, datorat infinitei discrepanţe dintre cantitatea de plăcere promisă şi cea oferită, pe de o parte, şi efortul de energie trupească şi sufletească consumată, pe de altă parte. Omul are atunci sentimentul că a dat totul sau aproape totul pe nimic sau pe aproape nimic şi de aici acest sentiment al său de sfâşiere interioară, produs de păcat.

Din această stare de apăsare trupească şi sufletească, păcătosul caută să evadeze în braţele atrăgătoare ale unei noi plăceri, care, pentru a compensa, trebuie să promită o plăcere sporită, dar care îl va conduce, în final, la o durere sufletească şi mai mare. Şi tot aşa, el cade din plăceri în dureri tot mai mari, până descoperă experienta pocăinţei şi a întoarcerii sau, dimpotrivă, moartea sufletească şi trupească.

Aşadar, dacă păcatele încep prin plăcere şi sfârşesc în remuşcare şi durere, virtuţile debutează cu nevoinţe şi osteneli, cu înfrânare şi renunţări şi conduc spre adevăratele bucurii şi împliniri.

Mai mult chiar, ceea ce procura trupului o plăcere păcătoasă, produce durere şi suferinţa sufletească, după cum reuşitele spirituale se obţin printr-o asceză trupească şi sufletească accentuată, ce presupune un program de viaţa duhovnicească, în care disciplinarea potentelor trupeşti, înfrânarea şi renunţarea la plăceri, sunt elemente esenţiale. Putem spune, astfel, că viaţa creştină este o permanentă încercare şi de aceea Sf. Isaac Şirul învaţă că acela care fuge de aceste încercări zilnice fuge, de fapt, de virtute, odată ce virtuţile au împletite în ele întristările. De aici şi îndemnul Sfântului Părinte: „De doreşti virtutea, predă-te pe tine oricărui necaz. Căci necazurile nasc smerenia”.

Sursa Crestinortodox.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ