Venim, Doamne! Venim!

0
63

maicasiluanamicaNumai această rătăcire a noastră de simţire a prezenţei Păstorului ne face să credem că acum nu suntem în Biserică. Numai pierderea simţământului că Hristos este Păstorul nostru ne face să spunem uneori că Biserica nu face nimic. Am auzit oameni spunând că Biserica nu a făcut nimic pentru copiii bolnavi de SIDA. Şi cel care spunea făcuse o organizaţie care se ocupa de copiii bolnavi de SIDA. Şi l-am întrebat: „Dumneata eşti botezat?”. A zis că da.
„Înseamnă că eşti mădular al Bisericii şi, iată, Biserica lucrează prin dumneata!”. Numai că am pierdut relaţia aceasta gândită şi simţită cu Mântuitorul ca Păstor. Acum îmi dau seama că, pentru mulţi dintre oameni, Biserica este clădirea aceea pe care părintele vrea s-o facă între blocuri la noi şi de care nu mai văd eu maşinile.  Dar Biserica suntem noi toţi, noi suntem mădulare vii ale Bisericii.  Şi nu numai noi, ci şi cei care au biruit şi acum sunt sus în cer, sfinţii. Noi devenim în mod văzut şi simţit ceea ce suntem, adică Biserică, când ne ducem în biserică. Mama mea e bătrână şi e bărână de mai mulţi ani şi acum câţiva ani mă dusesem acasă şi mergeam la biserică; ea mergea mai greu că e cocoşată de povara anilor, şi, pe când ne apropiam de biserică, s-a tras clopotul, mama a pornit cu o viteză mai mare zicând: „Venim, Doamne, Venim”. Mama mea nu e teolog, mama mea nu a învăţat dogmatici dar ea nu se ducea la biserică, nu se ducea la părintele, ea se ducea la întâlnirea cu Dumnezeu. Mama mea încă-L mai simţea pe Hristos că este Păstorul ei şi la El se ducea împreună cu mine şi împreună cu ceilalţi. Aceasta este să-L simţi pe Hristos că este Păstor, că mână El. Mântuitorul nu te mână de la televiziune, prin vocile celor de acolo. Mulţi spun: de ce nu apare şi Biserica ca să ne spună şi să ne cheme? Mântuitorul nu apare nici la televizor, nici nu ne orbeşte cu lumina Lui. Deşi, uneori o face şi cu bună socoteală: ca atunci cu Sfântul Pavel, pe drumul Damascului. L-a orbit, dar în clipa următoare a fost tot Păstorul cel Bun pentru că zice: „Greu trebuie să-ţi mai fie să dai cu piciorul în ţepuşă”. Acesta este Păstorul cel Bun şi blând care se gândeşte la ce mă doare pe mine şi iară să-mi impună. L-a orbit nu pentru că vroia să-l aducă iară să-i respecte libertatea, ci pentru că îi cunoştea râvna şi iubirea de Dumnezeu şi, vas ales fiind, l-a mânat la slujirea pentru care se născuse.
Acest lucru trebuie să-l redescoperim chiar şi cei foarte credincioşi dintre noi. în vremurile acestea căzute oamenii au făcut din Mântuitorul un bun Dumnezeu, dar nu Păstorul cel Bun. Dumnezeu e bun tare. De ce? Este bun la toate. Ca unui bun slujitor, îi zicem: Doamne, mi-am dus băiatul că are examen; Doamne, m-îmbolnăvit; Doamne, dă-mi şi mie. Aduc oamenii pomelnice Biserică cu: „Doamne, dă-mi să câştig la Bingo”. Li se pare că că vor câştiga la Bingo se rezolvă problemele. Aceasta înseamnă că nu-L mai simţim pe Hristos că este Păstorul nostru. Când Îl simţi Păstor zici: „Doamne, fii cu mine. „Dacă eşti cu mine şi dacă eşti aşa cum spui Tu că eşti – Păstorul cel Bun şi Ţi-ai dat viaţa pentru mine şi n-o să se apropie lupul de mine, nimic nu mi se poate întâmpla!”.
Aici, în sală, cred că toţi dintre dumneavoastră ştiţi ce înseamnă să te îndrăgosteşti, măcar aşa puţin. Când iubeşti pe cineva, te mai gândeşti că de ce mi-o fi dat întâlnire pe frigul acesta, pe ploaia asta? Te duci şi dacă tună şi dacă plouă! Dacă se întâmplă ca la capătul străzii la care ţi-ai dat întâlnire să fie cine ştie ce miros de la nu ştiu ce combinat, nici nu simţi. Vine? Nu vine? A venit!
Ori noi am cam pierdut simţirea în relaţia cu Dumnezeu. Sau n-o căutăm în noi; ea este! Dacă atunci când am făcut hepatită aş zice: „Doamne, cum îmi dai Tu mie întâlnire într-o hepatită? Nu găseai şi Tu o boală mai uşoară, acolo, un guturai”… Dar de ce mi-o fi dat Dumnezeu întâlnire într-o hepatită? Dacă nu vedem aşa, atunci necazurile sunt pierdere de energie şi de timp. În fiecare necaz e întâlnirea cea mai potrivită pentru mine, care sunt atunci acolo. Şi de multe ori ne îmbolnăvim de trei ori de hepatită, şi ştiţi de ce? Pentru că nu am fost prezenţi la întâlnire de la prima boală, de prima dată când m-am îmbolnăvit. Apoi, Dumnezeu nu îngăduie hepatita de prima dată. Nu, că sunt întâlniri în locuri mult mai uşoare, mult mai uşor de ajuns. Dar noi nu suntem atenţi la întâlnirea cu El. De aceea învăţăm foarte greu acest lucru.

Meşteşugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Monahia Siluana Vlad

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ