Văpaia

0
28

(1944)

Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse, copilă.
Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă.
Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite,
Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite.

Eu te-am ales dintre toate, să-mi fii iubitoare mireasă,
Haină de nuntă cuvântul, şi cântecul văl o să-ţi ţeasă.
Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse,
Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse.
Cântecul tău se va zbate, ca focul în vânt de furtună,
Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună.
Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire,
Trupul tău tânăr va arde, ca torţa-n altar de iubire.
Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată,
Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată.”
Domnul acestea le zise, când lira mi-o puse în mână.
Nu mă atingeţi, fecioare. Mă arde văpaia păgână!

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia