Vaccinul care ajută fumătorii să se lase de țigări

0
84

fumatOamenii de ştiinţă americani au creat un vaccin care scade efectul nicotinei asupra creierului și care i-ar putea ajuta fumători să renunţe la acest viciu, informează Daily Mail.

Potrivit experților de la Institutul Scripps din California, acest vaccin creşte numărul de anticorpi care se ataşează de moleculele de nicotină, întârziind efectele acesteia.

Trebuie spus însă că, deși experții susțin că vaccinurile care vizează molecula de nicotină sunt cea mai bună alegere, două studii clinice cu un astfel de vaccin au eşuat.

“Un obstacol major în dezvoltarea strategiei a fost acela de a obţine o concentraţie suficient de mare de anticorpi pentru a reduce distribuţia nicotinei până la creier”, au explicat cercetătorii.

Totuși, savanții de la Scripps au proiectat un nou vaccin care stimulează anticorpii să se ataşeze de moleculele de nicotină, iar testele efectuate pe şoareci au avut ca rezultat o întârziere a efectului nicotinei în primele 10 de minute după injectare.

De asemenea, concentraţiile de nicotină în creier au fost vizibil mai mici, iar acest lucru înseamnă că vaccinul are efect. În prezent, pentru a ajunge în etapa potenţialelor studii clinice, experții au declarat că lucrează la rafinarea continuă a formulei vaccinului .

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ