„Vă rog frumos…”

0
127

va rog frumosAm citit un articol despre o întâmplare adevărată, care m-a întristat şi mă preocupă, având în vedere că exprima comportamentul obişnuit al celor mai mulţi dintre noi. Însă, să dăm citire întâmplării:

„Un doctor intra grăbindu-se în spitalul unde era angajat, deoarece fusese chemat pentru o operaţie urgenţă şi neprevăzută. În fugă, merge direct la cabinetul lui, se schimbă şi aleargă spre sala de operaţii unde era aşteptat. Pe coridor, lângă sala de operaţii se plimba agitat tatăl copilului care urma să fie operat. Acesta, văzându-l începe să-i strige indignat cu glas revoltător:

– De ce ai întârziat atâta să vii? Nu ştii că viaţa copilului meu este în pericol? Nu ai niciun fel de sentiment al responsabilităţii în ceea ce faci?

Doctorul îl priveşte zâmbind şi-i spune:

– Iartă-mă că nu eram la spital! Dar am venit cât am putut de repede, imediat ce m-au anunţat. Acum încercaţi să vă liniştiţi, ca să-mi pot face şi eu treaba.

– Să mă liniştesc??!… Dacă fiul dumneavoastră ar fi fost acum în sala de operaţie, aţi fi putut fi liniştit? Dacă fiul dumneavoastră era în pericol de moarte, ce aţi fi făcut? Răspunse tatăl foarte revoltat.

Doctorul încearcă să zâmbească din nou şi-i răspunde:

– V-aş fi spus că din pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce, binecuvântat fie numele Domnului în veci! Rugaţi-vă acum! Şi noi vom face tot posibilul să fie totul bine, cu ajutorul lui Dumnezeu…

– Suntem buni să dăm sfaturi! Când nu are legătură cu noi este uşor! Şopti tatăl.

Operaţia începe şi durează câteva ore. La un moment dat doctorul iese bucuros din sală:

– Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră a fost salvat. Şi fără să aştepte răspunsul tatălui îşi continuă mersul grăbit pe coridorul spitalului… Dacă aveţi vreo nelămurire întrebaţi asistentele.

– De ce sunteţi atât de arogant? Nu puteţi aştepta câteva minute?

Asistenta tocmai ieşea din sala de operaţii şi auzindu-l, îl priveşte cu compătimire. Acesta continuă, scuzându-se:

– Voiam să-l întreb despre situaţia fiului meu, în ce stare se află… După câteva clipe de tăcere, întreabă unde a plecat doctorul grăbit.

Iar asistenta plângând îi răspunde:

– Fiul lui a murit ieri într-un accident de maşină! Când l-am înştiinţat să vină pentru fiul dumneavoastră era la înmormântarea copilului lui, şi a rugat Preotul dacă poate să oprească slujba căci a intervenit ceva; iar acum când fiul dumneavoastră a fost salvat, a plecat fugind să participe la slujba înmormântării!…”

Trist, dar adevărat!… Şi mă gândeam cât de grăbiţi suntem să tragem „concluziile” potrivite, cât de repede dăm vina pe ceilalţi fără să conştientizăm cât suntem de întunecaţi uitându-ne la durerea noastră, sau mai grav, la plăcerea noastră! Alergam cu o viteză uimitoare să ne bucurăm noi, să ne rezolvăm problemele noastre, să ne îndreptăţim pe noi!…

sa ai grijaŞi totuşi există oameni care-şi sacrifica timpul lor, punându-se în slujba celuilalt. Există oameni care se jertfesc pe sine pentru a-şi putea ajuta fratele. De câtă putere sufletească este nevoie pentru aşa ceva? De câte ori a sângerat inima lor, dar s-au consolat cu bucuria celuilalt?… Vedem chipul unui om, nu-i putem vedea durerea; vedem superficial şi de multe ori judecăm strâmb; vedem „pe-ale noastre”, suntem ajutaţi cu jertfă, şi tot nemulţumiţi rămânem câteodată!

Nimic nu ni se cuvine, totul este un dar! Nimeni nu-i obligat să facă ceva, ci suntem datori mereu. Suntem datori pentru că „cine face, lui îşi face” spune un proverb românesc. Şi mai mult decât atât, “dragostea nu este o simplă consolare, ci lumina!” spunea Nietzsche, iar eu mă gândesc la Lumină (cu litera mare, la Hristos) de care toţi avem nevoie.

Dacă nu putem face şi noi nimic pentru aceşti oameni de jertfă, cel puţin să recunoaştem că ne-au fost de folos, fără să ne eschivăm în a mulţumi, atât Domnului, cât şi lui. Întâmplările „inocente” din viaţa noastră nu fac altceva decât să ne descopere cine suntem cu adevărat, nu ne modelează caracterul. Nu e o scuză „aşa s-a născut!”, este trist că „nu a învăţat!” să fie om. „Omul dinafară nu este decât o oglindă a celui dinăuntru” (Sf. Macarie cel Mare).

Preţuiţi oamenii de jertfă, rugaţi-vă ca Dumnezeu să-i întărească în slujba pe care şi-au ales-o, căutaţi să-i sprijiniţi în tot ceea ce fac; şi astfel ne arătăm recunoştinţa faţă de Domnul.

Vă rog frumos, „nu faceţi nimic în duh de ceartă, nici de slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decât este el însuşi” (Filipeni 2, 3).   (Arhimandritul Siluan Vişansu)

Sursa crestinortodox.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ