”Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”

0
272

unde este comoara Este bine ca un grup de credincioşi, de prieteni, să facă rugăciunile de seară şi de dimineaţă împreună – sau un acatist, un paraclis?

– Rugăciunea aceasta făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. Vă spuneam că, în momentul când Sfântul Petru a fost întemniţat, undeva în casă se făceau nişte rugăciuni de către mai mulţi credincioşi. Toţi erau îndreptaţi cu minţile ca nişte săgeţi, în sus – dacă am putea spune aşa – către Dumnezeu. Toţi cereau acelaşi ajutor, toţi se rugau pentru aceeaşi năzuinţă: ca Sfântul Petru să fie scăpat de la moarte, întrucât a doua zi trebuia să fie scos din temniţă şi să fie executat în văzul celor din Ierusalim. Se rugau toţi cu acelaşi dor, cu aceeaşi intenţie şi Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Când se roagă mai mulţi laolaltă, este un lucru frumos; dar cu această condiţie: să fie toţi atenţi la cuvântul rugăciunii.

Rugăciunea particulară e mai bună, mi se pare mie, pentru că, atunci când rătăcesc cu mintea, mă întorc, repet rugăciunea, sunt atent şi mă căiesc, şi zăbovesc asupra unor pagini. Dacă sunt mai mulţi, nu pot să-i opresc pe toţi şi să iau de la capăt rugăciunea de unde mi-au zburat gândurile. De aceea zic, rugăciunea în grup este foarte bună, când toţi sunt cu acelaşi gând de rugăciune şi atenţi la ceea ce se spune, iar dacă se întâmplă cazuri de neatenţie, de rătăcire a minţii – cum am spus despre mine – e mai bună rugăciunea particulară, fiecare să se roage în parte, în taina vieţii lui.

– Unii părinţi ne spun că singura rugăciune în comun acceptată de Biserică este cea din timpul slujbelor, altfel riscăm să devenim pietişti. Ce ne puteţi spune despre acest lucru şi, legat de această problemă, ce este pietismul?

– Pietismul este rugăciunea formală. Rugăciunea în public e foarte necesară în Biserică – slujba Vecerniei, slujba Utreniei, slujba Sfintei Liturghii, nu pot fi făcute de fiecare persoană în parte. Trebuie făcute undeva, într-un lăcaş anume, în casa lui Dumnezeu, în public. Unul slujeşte, iar ceilalţi sunt atenţi la ceea ce se spune la altar sau la strană. Şi atunci e nevoie de această atenţie, pentru că şi în timpul slujbelor unii credincioşi sunt deranjaţi de alţii. Chiar şi atunci se găseşte cineva să pună o întrebare, când la Sfântul Altar se cântă “Pe Tine te lăudăm” – cel mai sfânt moment de rugăciune din Sfânta Liturghie. Pun o întrebare despre – ştiu eu – cum se pregăteşte magiunul sau altă întrebare din viaţa comună. Şi, în acest fel, îl întrerupe pe cel de lângă el; acesta, la rândul lui, e atent la ce i se spune, însă pierde harul rugăciunii.

– Sincer, eu mă poticnesc la rugăciunile către Maica Domnului, la expresii precum “singura grabnic folositoare”. Cum să înţeleg?

– Maica Domnului este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mama întotdeauna este foarte sensibilă fată de fiul său, de copilul său. Orice i se întâmplă copilului, maica este foarte uşor sensibilizată. Dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar putea ajuta ca să scape din acel impas. Mama pământească! Am întâlnit multe cazuri de acestea în viaţa mea de preot.

unde este comoara 2Mama Mântuitorului este o mare excepţie, este mama lui Dumnezeu întrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului în grija Sfântului Ioan, spunându-i: “aceasta este mama ta”. Prin încredinţarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vieţii pământeşti a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat pentru noi şi e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu.

Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, aceşti doi martori ai lui Iisus Hristos, au foarte multă trecere înaintea Mântuitorului. Adresându-ne Maicii Domnului – neavând curajul, din pricina faptelor noastre rele, ca să ne adresăm direct Mântuitorului -, ea atunci mijloceşte pentru noi: “Doamne, eu care Te-am purtat în braţele mele, care Te-am crescut în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea şi ajută pe acest om care se roagă mie”. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Sfânta Fecioară spune: “Împărate ceresc primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat”. Dacă te rogi cu adevărat, rugăciunea Maicii este primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste.

Cum să facem ca, în timpul rugăciunii, să ne scoatem din minte toată grija cea lumească? Ce să fac dacă am inimă împietrită şi nu simt nimic când spun rugăciunea?

– Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm; acolo fiind, în rugăciune. Să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat. Ajută-mă, coboară harul Tău peste inima mea însetată de Tine. O rugăciune particulară, personală, se poate face atunci, pe loc, în taina inimii tale. Este necesar şi un examen de conştiinţă; sunt anumite necazuri, avem anumite motive pentru care suntem împietriţi.

De obicei, păcatele noastre ne împietresc. Am făcut nişte lucruri rele, avem nişte oameni pe care nu-i putem ierta şi astfel peste inima noastră este un înveliş gros de împietrire, din cauza acestei uri împotriva aproapelui nostru. Să ne rugăm să sfâşie Dumnezeu aceste văluri, să ne deschidă iarăsi inima pentru tot ceea ce este folositor în jurul nostru. Atunci vom putea să lepădăm toată grija cea lumească. Această căinţa pentru păcatele noastre şi această rugăciune tainică către Dumnezeu pot să sfâşie vălul de împietrire şi de nesimţire de care suntem cuprinşi.

– La un moment dat spun rugăciunea mecanic, fără să ajungă la sufletul meu. Parcă ar avea loc o tocire a rugăciunii. Există rutină în rugăciune?

– E bine s-o repetăm, atunci; să repetăm rugăciunea şi să facem un efort ca să ne gândim la ceea ce spunem. Să cerem de la Dumnezeu această grabnică prospeţime a rugăciunii – atunci, pe loc. Şi se va întâmpla ceva cu noi.

– Şi o ultimă întrebare: vă rugăm să comentaţi versetul biblic “Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.

– Cred că nu-i nevoie de un comentariu complicat în această privinţă, dacă ne gândim că, într-adevăr, ce ne pasionează mai mult aceea ne atrage şi atenţia noastră.

unde este comoara 3Comoara presupune în primul rând bănuţul. Sunt oameni care n-au altă grijă decât de a se îmbogăţi. În vremea noastră sunt vreo trei categorii de oameni: oameni săraci, mijlocii şi foarte bogaţi. Cei foarte bogaţi cred că adeseori îşi au inimă acolo unde le sunt banii; se gândesc cum să-i adune şi să-i pună unul peste altul, ca să-şi crească tot mai mult acest venit, această comoară. În timpul rugăciunii, în timpul citirii Sfintei Scripturi, a Filocaliei şi a altor texte binecuvântate, atenţia lor se împarte între locul comorii şi mijloacele de a o spori şi ceea ce se spune în textele sfinte; iar adeseori mintea fuge mai mult acolo unde-i comoara materială, decât la locul unde-i comoara spirituală, adică ceea ce citesc pentru sufletul şi pentru mântuirea lor. De aceea se spune:” unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”. Asta cred că o poate recunoaşte fiecare în propria sa viaţă.

Sfinţii au avut însă o altă gândire: Sfântul Antonie, de pildă, s-a degajat, s-a desprins total de averea aceasta pământească după moartea părinţilor săi; a împărţit averea la săraci şi singur, doar cu o desagă, a plecat la pustnicie. Avea un om care-i aducea din când în când nişte pesmeţi şi putină apă; iar de la toată cealaltă avere – căci era bogat, de pe urma părinţilor săi – şi-a desprins inima. Şi atunci nu avea cum să se mai gândească la această avere, la această comoară. Fiindcă nu mai exista, fusese împărțită la săraci, iar el avea altă în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, unde era adevărata lui comoară, la Dumnezeu – pentru care vânduse tot – acolo era şi inima lui.

Aşa au făcut toţi aceşti lepădaţi de averi, oamenii lui Dumnezeu care tot timpul trăiau în rugăciune şi în meditaţie, cu mintea lipită de această realitate, dincolo de viaţa pământească, în veşnicie. Aveau inima unde era comoara, unde era Dumnezeu, unde era harul, unde erau Tainele, unde era bucuria pentru veşnicia de după moarte.

Sursa: ”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe”,  Arhimandrit Sofian Boghiu

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ