Unde caracterul naţional nu mai este menţinut, naţiunea este pierdută

0
38

credinta

Un popor poate fi foarte mare din punct de vedere al întinderii teritorului şi al numărului locuitorilor şi cu toate acestea, să fie lipsit de adevărata mărime.

Grecia nu era mare, Atena avea mai puţini locuitori decât New-York-ul, şi cu toate acestea ce mare a fost din punct de vedere al artei, literaturii, filosofiei şi patriotismului.

Pentru Atena a fost însă o slăbiciune fatală, faptul că cetăţenii ei nu duceau o viaţă de familie, astfel încât oamenii liberi ar fost întrecuţi cu mult din punct de vedere numeric de sclavi. Oamenii politici atenieni erau lipsiţi de morală, dacă nu chiar stricaţi. Femeile, chiar şi cele mai cultivate, erau imorale, astfel că prăbuşirea Atenei era de neînlăturat şi s-a produs mult mai repede decât ascensiunea.

Decadenţa şi prăbuşirea Romei trebuie de asemenea să fie atribuită corupţiei generale a poporului şi destrăbălării şi lenei, care făceau mereu multe ravagii. În ultimii ani ai imperiului se socotea că munca este demnă numai de sclavi. Cetăţenii nu se mai puteau lăuda cu calităţile strălucite ale strămoşilor lor, iar imperiul a pierit fiindcă nu merita să existe mai departe.

Astfel, naţiunile care sunt destrăbălate şi leneşe — şi despre care Hurton spun că „pierd mai- degrabă un kilogram de sânge într-o singură luptă, decât un strop de sudoare într-o muncă cinstită” — aceste popoare trebuie neapărat să piară, pentru a face loc popoarelor muncitoare şi energice.

Când Ludovic al XIV lea l-a întrebat pe Colbert, cum se face că el care domneşte peste o ţară atât de întinsă şi populată ca Franţa, nu poate cuceri mica Olandă, ministrul i-a răspuns: „Sire, fiindcă mărimea unei ţări nu se sprijină pe întinderea teritorului ei, ci pe caracterul poporului care o locueşte. Sârguinţa, cumpătarea şi energia olandezilor au făcut ca ţara să nu poată fi învinsă de maiestatea voastră”.

Se povesteşte despre Spinola şi Richardet, trimişii regelui Spaniei spre a încheia un tratat în Haga, în 1608, că într-o zi, au văzut descinzând dintr-o barcă vreo 8 —10 persoane, care s-au aşezat în iarbă pentru a mânca nişte pâine cu brânză şi bere.

— Cine sunt noii veniţi ? — au întrebat trimişii pe un ţăran.

— Aceştia sunt nobilii noştri domni, trimişii statelor generale, fu răspunsul.

Spinola murmură îndată la urechea tovarăşuli său: „Trebue să încheiem pace — asemenea oameni nu se lasă învinşi”.

Trăinicia instituţiilor trebuie să se bazeze pe trăinicia caracterului. O adunătură de fiinţe josnice nu poate forma un stat mare. Poporul poate să pară foarte civilizat la prima vedere, dar să se descompună la primul asalt.

Fără un caracter individual ireproşabil nu poate exista pentru un stat adevărata putere, o coeziune internă perfectă, nici o viaţă sănătoasă. Un popor poate fi bogat foarte însemnat din punct de vedere politic şi artistic, şi cu toate acestea, să se afle pe marginea prăpastiei.

Poporul ai cărui membri trăiesc numai pentru sine şi pentru plăceri, care fiecare în parte se scoate mici dumnezei — este un popor condamnat, iar pieirea lui este de neînlăturat.

Acolo unde caracterul naţional nu mai este menţinut, naţiunea este pierdută. Acolo unde nu mai sunt apreciate şi practicate virtuţile adevărului cinstei şi dreptăţii, nimeni nu mai merită să trăiască.

Când o ţară este într-atât stricată de bogăţie, atât de cuprinsă de destrăbălare, sau atât de dezbinată de diverse tabere, încât onoarea, ordinea şi disciplina, virtutea şi fidelitatea aparţin trecutului, şi dacă atunci mai există oameni de onoare care orbecăiesc în întuneric spre a da mâna celor de o seamă cu ei, atunci aceştia rămân singura speranţă de a se ridica şi reface caracterul individual. Dar în cazul când caracterul este iremediabil pierdut, atunci nu mai rămâne cu adevărat nimic altceva demn de a exista.

“Fii om de caracter!…”, Samuel Smiles. EDIŢIA II-a , CUGETAREA, București