Una vreau, una doresc, una cer, Hristoase al meu

0
186

Să-L iubim pe Hristos şi singura noastră nădejde şi grijă să fíe El. Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne aşeze unde voieşte. Să ne dea orice voieşte. Să nu-L iubim pentru darurile Lui. Este egoism să spunem: „O să mă aşeze Hristos într-un locaş frumos, pe care mi l-a făcut, mi l-a pregătit El însuşi, precum spune Evanghelia: în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt… ca să fiţi şi voi unde sunt Eu (loan 14, 2-3). Corect este să spunem: „Hristoase al meu, ce voieşte iubirea Ta îmi ajunge ca să trăiesc în dragostea Ta”.

Eu, sărmanul, ce să vă spun… sunt foarte neputincios. N-am izbutit să-L iubesc atât de mult pe Hristos, să-L dorească fierbinte sufletul meu. Simt că sunt mult în urmă. Aşa simt. Nu am ajuns acolo unde vreau, nu trăiesc această iubire. Dar nu deznădăjduiesc. Mă încredinţez iubirii lui Dumnezeu. Îi zic lui Hristos: „Ştiu, nu sunt vrednic. Trimite-mă unde voieşte iubirea Ta. Asta vreau, asta doresc. Ţi-am slujit toată viaţa mea”.

Când am fost grav bolnav şi era să plec spre ceruri, nu voiam să mă gândesc la păcatele mele. Voiam să mă gândesc la iubirea Domnului meu, a Hristosului meu, şi la viaţa veşnică. Nu voiam să am frică. Voiam să merg la Domnul şi să mă gândesc la bunătatea Lui, la iubirea Lui. Iar acum, când se apropie sfârşitul vieţii mele, nu am frământări, nici chinuri, dar mă gândesc că, atunci când mă voi înfăţişa la A Doua Venire şi Domnul îmi va spune: „Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă?” Îmi voi pleca îndată capul şi voi zice: „Ce vrei Tu, Doamne ce voieşte iubirea Ta; sunt vrednic de iad. Şi în iad dacă mă aşezi, mi-ajunge să fiu împreună cu Tine. Eu una vreau, una îmi doresc, una cer: să fiu împreună cu Tine, unde şi cum voieşti Tu”.

Mă străduiesc să mă dăruiesc iubirii şi slujirii lui Dumnezeu. Am simţământul păcătoşeniei, dar trăiesc cu nădejdea. Este rău să deznădăjduieşti, fiindcă cel deznădăjduit se amărăşte şi îşi pierde bunăvoirea şi puterea, în vreme ce acela care nădăjduieşte înaintează mereu. Întrucât simte că este sărac, se străduieşte să se îmbogăţească. Ce face, săracul? Dacă este grijuliu, se străduieşte să găsească un chip de a se îmbogăţi.

Deşi mă simt atât de neputincios şi n-am izbândit ceea ce-mi doresc, totuşi nu deznădăjduiesc. Ceea ce mă mângâie este că nu contenesc a mă strădui. Însă nu fac ceea ce voiesc. Să faceţi rugăciune pentru mine. Problema este că nu-L pot iubi deplin pe Hristos fără harul Lui. Hristos nu-Şi lasă vădită iubirea, dacă sufletul meu nu are ceva care să-L atragă.

Şi s-ar putea ca tocmai acest „ceva” să-mi lipsească, de aceea mă rog lui Dumnezeu şi zic: „Sunt foarte slab, Hristoase al meu. Numai Tu vei izbândi, prin harul Tău, să mă învredniceşti aşa, ca pe Apostolul Pavel care se bucura şi se mândrea, să pot zice şi eu împreună cu el: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20)”.

Cu acestea mă îndeletnicesc. Mă străduiesc să aflu chipuri de a-L iubi pe Hristos. Această iubire nu se satură vreodată. Cu cât Îl iubeşti pe Hristos, cu atât ţi se pare că nu-L iubeşti şi tânjeşti în întregime, tot mai mult, să-L iubeşti. Însă, fără să-ţi dai seama, urci tot mai sus, tot mai sus!

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele – Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu