Un tenor care a cântat cu Placido Domingo şi Montserrat Caballe s-a întors din Franţa la Braşov după 30 de ani

0
53

mirceaLa cei 57 de ani ai săi, tenorul Mircea Mickael Vanca, prea puţin cunoscut în România, a cântat pe mari scene ale lumii alături de Placido Domingo şi Montserrat Caballe, iar după aproape 30 de ani petrecuţi în Franta a decis să revină acasă, la Braşov, loc de unde consideră că nu a plecat niciodată.

Vorbeşte opt limbi străine şi cântă la aproape orice instrument îi cade în mână, însă cel mai de preţ dar îi este vocea.

Primii paşi în muzică i-a făcut la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa de flaut, apoi a trecut spre jazz. Mai târziu, a făcut şi canto cu profesorul Nicolae Bârsan, iar la 18 ani a trăit un vis, când a debutat pe scena Festivalului de Jazz 1975 de la Sibiu, alături de Harry Tavitian şi Florin Gârbacea. Era pe atunci cel mai tânăr participant la festival. Îşi aduce aminte cu emoţie că acolo a cântat în jam session-uri cu veteranul jazzman-ilor, Mihai Berindei, care avea peste 80 de ani, dar şi cu Ştefan Berindei, Marius Pop, Johnny Răducanu sau Dan Mândrilă. A fost membru fondator al “Grup 74” împreună cu Sandu Albiter şi a cochetat cu folk-ul o bună perioadă de timp. În anii de început, a fost printre primii care au intrat în Cenaclul Flacăra, în 1975.

“În Cenaclu am ajuns împreună cu Gheorghe Gheorghiu, care îmi era şi îmi este şi acum un bun prieten. Erau începuturile Cenaclului Flacăra cu Anda Călugăreanu, Dan Tufaru, Dan Chebac, Mircea Florian, Mircea Vintilă, Evandro Rossetti, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan, Sorin Mingheat, Tudor Gheorghe, Gheorghe Fărcaşu, Mihai Stan, Florian Pittiş şi sigur uit pe mulţi dintre ei…“, a spus Mircea Vanca.

Obligat să renunţe la cetăţenia română, cu destinaţia Paris, unde nu l-a chemat nimeni

Şi totuşi, după zece ani în care a combinat muzica clasică, jazz-ul şi folk-ul, Mircea a decis să plece din ţară pentru că se săturase să-i scrie alţii viitorul. Nu şi-a ascuns niciodată intenţia. Ba chiar a spus “sus şi tare” că vrea să plece, lucru care i-a cam “tăiat“ accesul la scenă.

“Plecarea a fost în ‘85. Dat fiind că voiam să plec din România, mi-a cam fost interzis să mai apar pe scenă. S-a aflat că vreau să plec pentru că am afirmat-o eu sus şi tare cam peste tot. Şi de ce am vrut să plec? Pentru că mă săturasem să-mi dicteze alţii viitorul. În ’82 am fost plecat la Casablanca, unde am stat 7 luni cu o trupă a mea de cafe-concert cu nişte braşoveni (Titus Bojan, Liviu Prejmereranu, Rome Rădoi) şi, întorcându-mă de acolo, următorul turneu trebuia să fie în Germania de Est. Şi nu mi s-a mai dat viză. Lucru care m-a înfuriat foarte tare şi am luat decizia să plec din ţară. Sunt şi am fost un om onest, am muncit şi nu vedeam de ce cineva trebuia să hotărască viitorul meu. Să fac sau să nu fac ceva. Şi asta m-a dus, în ’85, la Paris, unde nu m-a chemat nimeni“, a mai spus Mircea.

După episodul din ’82, Mircea a cerut plecare definitivă din România. I s-a aprobat după trei ani, timp în care comuniştii i-au luat toate bunurile şi un preţ: a fost obligat să renunţe la cetăţenia română.

“După un an şi jumătate am primit un paşaport maro pasaport de apatrid şi am început să plătesc taxă de şedere în România, pentru că nu mai eram considerat cetăţean român, deşi nici nu puteam să plec, pentru că vizele se dau la ambasade, iar acolo nu te lăsa Miliţia să te duci“, îşi aminteşte muzicianul.

Nici drumul spre Paris nu i-a fost uşor, dar i-a întins o mână de ajutor un prieten francez. Cu o viză de tranzit obţinută în România a reuşit să plece, dar de la Viena mai departe nu avea niciun fel de viză şi a fost nevoit să călătorească mai mult ascuns în portbagajul francezului, iar apoi a trecut noaptea prin Munţii Dolomiţi, pe jos. La fel a intrat din Italia în Franţa, “peste dealuri şi văi”. Odată ajuns în Franţa, a cerut azil politic, care a generat apoi cartea de reşedinţă.

Ca să poată supravieţui, în primii ani petrecuţi în Franţa a renunţat la muzică

În primii ani petrecuţi în Franţa a renunţat la muzică pentru a putea trăi, el şi soţia lui. Au fost şase ani de acomodare la început în care a făcut tot felul de munci de supravieţuire. A lucrat şi într-o societate de servicii de pază, iar după trei ani a reuşit să îşi înfiinţeze propria societate de pază împreună cu un prieten şi avea 50 de angajaţi.

“Am pierdut, din păcate, în acea perioadă ani importanţi din viaţă. În acest timp n-am mai cântat deloc. Venise atunci în Franţa şi soţia mea şi trebuia să avem măcar un salariu fix pentru că muzica nu ne oferea o siguranţă. După vreo şase ani, firma a dat faliment. La fel şi căsătoria mea. Iar într-o zi, mă uitam pe cerul albastru al Franţei şi mi-am zis: acum ce să fac? Păi cum ce să fac? Ce am făcut dintotdeauna: muzică“, spune Mircea.

S-a înscris într-o asociaţie a artiştilor care caută un job şi a găsit un post de instrumentist la Disneyland, care urma să îşi deschidă porţile în 1991.

“M-am dus, am dat o audiţie acolo şi am fost angajat. Surpriza mare a fost că directorul muzical era român, îl cheamă Vasile Şirli (este şi în prezent director la Disneyland) şi surpriza şi mai mare era că el mă cunoştea pe mine de la festivalul de jazz de la Sibiu, din 1975. Mai târziu, am devenit prieteni şi suntem şi astăzi, este un om deosebit. Am lucrat acolo trei ani de zile. La început, am fost instrumentist, la flaut, apoi, ţinând cont de faptul că vorbesc opt limbi străine şi la Disneyland veneau oameni de toate culorile şi naţionalităţile, mi s-a propus să fiu asistentul directorului muzical de la Disneyland Paris“, povesteşte artistul.

Întâlnire cu Michael Jackson la Disneyland

Tot la Disneyland l-a întâlnit şi pe Michael Jackson, despre care îşi aduce aminte că se ascundea în carele alegorice pentru a se bucura în tihnă de paradă.

“Lui Michael îi plăcea foarte mult să vină la paradă şi se urca la bordul carelor alegorice şi urmărea de acolo lumea, fără să fie văzut. Îi plăcea şi să dirijeze orchestra Disney, iar eu, făcând parte din staff-ul Departamentului de spectacole, am intrat în contact cu el. N-am vorbit foarte mult: o strângere de mână, un salut şi atâta tot“, a spus Mircea.

Alte celebrităţi pe care le-a cunoscut la Disneyland au fost actorii Eddie Murphy şi Nick Nolte (filmul “48 ore”), dar şi soprana Barbara Hendrix. Episodul Disneyland s-a încheiat pentru Mircea Vanca după trei ani, când a fost disponibilizat în urma unui plan de reorganizare.

De la Disneyland la Opera din Paris, după întâlnirea cu Viorica Cortez

Nu a renunţat la muzică şi şi-a găsit apoi de lucru într-un bar renumit (Petit Café du Thêatre Antoine) pe Bulevardul Sevastopol din Paris, unde cânta piano-bar. Acolo, destinul i-a scos-o în cale pe mezzosoprana Viorica Cortez, care l-a auzit într-o seară cântând.

“M-a invitat la dânsa acasă şi mi-a spus că vrea să mă audă cântând mai de aproape. Mi-a spus apoi, cu accentul ei dulce moldovenesc: «Măi băiete, tu ai aur în gât». Păi oi fi având eu aur în gât, dar nu şi în buzunare“, a fost răspunsul artistului braşovean.

Viorica Cortez a fost cea care l-a îndrumat către operă, deşi el se considera prea bătrân să debuteze ca tenor la peste 30 de ani.

“Aşa am început să studiez cu dânsa şi am şansa să am o relaţie de prietenie profundă cu această imensă artistă care, pe lângă calităţile muzicale excepţionale este dotată cu o inimă şi un suflet pe care cuvintele nu le pot descrie… De câte ori merg la Paris o vizitez şi cântăm. După un an de zile de studiu cu doamna Cortez, am dat un concurs la Opera din Nantes, în Bretania, unde am fost angajat în corul operei“, a mai spus tenorul.

Opera i-a deschis drumul către cele mai mari scene ale lumii. De la Opera din Nantes, după un an şi în urma unui concurs, a ajuns la Opera din Paris, unde a lucrat peste şase ani. A cântat pe diverse scene ale lumii cum ar fi opera din Geneva, Strasbourg, Luxemburg, Amsterdam, Valencia, Barcelona, Theatre de Champs Elisee, Montpellier, Bordeaux, Nancy, Capitole de Toulouse şi a cântat pe scenă cu Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Samuel Ramey, Monteserat Caballer, Leontina Văduva, Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez, Roberto Alagnia, Ramon Vargas, Neil Shicoff, Jose Cura şi mulţi mulţi alţii.

“Ei, am fost şi eu pe acolo… Am pus piatra mea la edificiul cultural“, mai spune zâmbind discret, tenorul braşovean.

A cântat pentru Julio Iglesias şi Yannik Noah

Nu doar pe scenă s-a întâlnit cu nume mari. Mircea Vanca a fost prezent şi la câteva petreceri private ale unor celebrităţi. A fost invitat să cânte la o aniversare, la Paris, a lui Julio Iglesias, artist pe care îl preţuieşte profund.

Tot la o aniversare l-a cunoscut şi pe Yannik Noah, fosta glorie a tenisului francez, unde, la fel, a cântat la ziua de naştere a acestuia. “Acolo am băut o noapte întreagă bere cu Joe Cocker. Un personaj fabulos“, povesteşte Mircea râzând.

S-a întors acasă, la Braşov, pentru mama sa în vârstă de 87 de ani

Totuşi, după aproape 30 de ani, Mircea Vanca a considerat că este vremea să se întoarcă acasă, la Braşov, pe strada Lămâiţei, lângă persoana care îi este cea mai dragă din lume: mama sa. Se luminează la faţă ori de câte ori este întrebat de ea şi nu trece zi fără s-o îmbrăţişeze măcar o dată.

“Deocamdată, sunt în România şi mă bucur de mama, care are 87 de ani. Şi mă bucur de prieteni. Nu sunt întors, cum nu consider că am fost plecat vreodată de aici. Am fost absent o vreme, dar nu am plecat, cum nu consider nici acum că sunt plecat din Franţa. Sunt legat profund şi de locul unde m-am născut şi de cea de-a doua Patrie a mea, Franţa, care la timpul ei m-a ajutat să fiu omul care sunt astăzi“, a spus tenorul.

Deocamdată, se împarte între Franţa şi România, până la vremea pensionării, când cu siguranţă va sta mai mult în ţară. Următorul concert îl va avea în septembrie, la Nissa, în cadrul Festivalului de Artă Lirică, după care se va întoarce în Bucureşti, pentru a asista, în octombrie, la un concert la Sala Radio cu doamnele operei româneşti care i-au influenţat viaţa şi cariera, Viorica Cortez şi Leontina Văduva.

Dacă ar fi să-şi retrăiască viaţa, ar face aceleaşi alegeri

“Aş încerca probabil să fac mai puţine greşeli, deşi nu cred că ar fi posibil, pentru că probabil suntem setaţi să facem mereu aceleaşi alegeri. Mă întrebaţi ce mi-aş dori mai mult? Să fie pace şi bine în România şi dacă ar fi să treacă şi prin muzică….ar fi bine să mai facem muzică de calitate prin locurile acestea, fiindcă, slavă Domnului, nu ducem lipsă de talente… Poate un pic mai multă omenie ar ajuta! Vine o vreme când viaţa de zi cu zi ţi-e umplută de amintiri pe care le împărtăşeşti cu prietenii. Nu vreau să spun prin asta că trăiesc din amintiri, pentru că sunt o persoană activă, de aceea îmi doresc mult ca într-o zi să pot face mai mult pentru comunitatea braşoveană, în sensul promovării muzicii clasice şi a operei în special, care nu cred că este suficient de mult promovată în oraşul nostru”, a mai spus muzicianul.

Sursa: mediafax.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ