Un sărut mai aproape de moarte sau de viață

0
311

sarut copiiSimți nevoia unei schimbări. Totul în jurul tău se transformă, tu însuți nu mai ești același. Nimeni nu te mai înțelege, nimeni nu te mai accept exact așa cum ești. Și începi să privești în jurul tău, să găsești un răspuns la prea multe întrebări care se nasc în mintea ta.
Trebuie să te “legi” de cineva care te poate scoate din starea letargică în care ai căzut. Simți că în singurătatea ta trebuie să intre cineva absolut nou, care să îţi ofere ceea ce ai nevoie atât de mult. Şi mă refer la acest sentiment numit “iubire”, care, cel puţin la început, este curat, pornit din adâncurile sufletului îngeresc. Adolescenta fără iubire este o imposibilitate, un nonsens.
Te sufoca singurătatea, te apasă o tristeţe pe care nu ai cunoscut-o până atunci. Simţi că cineva trebuie să intre în viaţa ta, pentru a-i da un sens, pentru a-ţi oferi acea bucurie pe care tinereţea ta o cere fără întârziere.
Astfel începe şi prima prietenie, prima iubire. Desigur, eu scriu aici despre prietenia ideală, care a devenit o floare-de-colţ a zilelor noastre, o raritate care nu ne condamnă la mizerie. Şi totuşi…
Din această clipă ai descoperit o nouă lume, inima a învăţat să preţuiască totul într-un nou ritm, într-o nouă formă. Ai riscat şi ai jucat totul pe o singură carte; mai mult ca sigur că ai oferit întreaga iubire de care erai capabilă. De acum familia şi prietenii tăi au trecut pe un plan secundar. O anumită persoană poate jura că reprezintă absolut totul pentru tine. Lângă ea uiţi că trăieşti, lângă acea persoană nu mai exista durere, nu mai exista suferinţa, trădare, lacrimi şi nici moarte. Tu deja ai simţit ceea ce poate însemna veşnicia. Clipele ce te obliga să stai departe de ea sunt răni, iar cele petrecute lângă el sunt flori ce cresc în fiinţa voastră.
Mai ales astăzi, nu după mult timp, intervine acea pecetluire pentru fiinţa ta, dar şi pentru cei care te văd, a iubirii voastre: a simţi mâna ta în mâna celuilalt, a simţi că iubirea nu mai are nicio oprelişte. Ca un dans al iubirii într-o lume mult prea tristă. Nimic şi nimeni nu mai pot răni dragostea voastră. Dacă în inimile voastre mai încape şi o fărâmă de Cer, dacă între voi mai are loc şi Hristos, atunci iubirea voastră va fi şi mai curată, mai adâncă, mai lina.
Şi absolut normal este că iubirea voastră să atingă punctul ei cel mai înalt pe care îl poate avea o iubire curăţă până la căsătorie. Mă refer la sărut.
Într-o lume care a dărâmat, a călcat în picioare, a murdărit înfricoşător dragostea dintre doi tineri, îmi este enorm de greu să îţi scriu despre acest act sfânt al iubirii numit “sărut”. Ai fost prea mult înconjurat de false şi obscene exemple de “dragoste”; ai fost obligat să vezi prea multă mizerie în ceea ce iubirea ar trebui să aibă.
Un mare sfânt al zilelor noastre, părintele Arsenie Boca, spunea cândva că a săruta o fată înseamnă a o cere în căsătorie, înseamnă a-i promite o viaţă alături de tine.
De aceea sărutul este sfânt: pentru că este unic, este tainic, este dăruitor de fiinţă. Însă ce a mai rămas astăzi din acest act de sfinţenie? A fost transformat într-un preludiu al desfrâului. Buzele tinerilor, atâta timp cât nu mai primesc pe Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, au devenit simple bucăţi de carne care caută să posede, să înghită pe celălalt pentru plăcerea proprie, pentru moartea proprie. De la falsele telenovele, la seriale de comedie americană, la filmele ce obligatoriu mulează doua guri şi până la videoclipurile Atomic, toate te învaţă să “săruţi”. Dar un sărut obscen, murdar, care apare mult prea uşor; un sărut însoţit de tentacule care îl trag pe celălalt spre scopuri mult prea josnice. A pierdut astfel orice urmă de sfinţenie, orice urmă de demnitate, de copilărie angelică.
Un sărut mai aproape de moarte sau de viaţă: alegerea îţi aparţine. Când vei trăda sărutul pe care îl poate privi şi Hristos, atunci vei trăda tinereţea ta. De acolo de unde începe trupul să te furnice şi să te aprindă spre pofte josnice, acolo se termină prietenia pură, sinceră, necondiţionată, gata de o jertfă pe viaţă. De acolo începe minciuna şi trădarea.
Mult prea curat, mult prea intim este acest sfânt act de iubire, pentru a fi lăsat sub privirile oamenilor, pentru a împărţi cu ei ceea ce este doar taina voastră. O lume care nu mai are nimic sfânt, care nu mai are nimic de tăinuit, nimic personal, a făcut şi din sărut ceva public. Totul se face la vedere, mai puţin ceea ce este bun şi frumos.
Tu însă nu iubi şi nu trăi după regulile acestei lumi. Sfinţeşte iubirea ta şi ajut-o să reziste deasupra simplului stadiu de joc al hormonilor. Omul este singura fiinţă care poate să sărute. Buzele tale au rostit rugăciuni, au primit măcar la Botez Sfânta împărtăşanie. Sau măcar lasă-le să poată rosti cuvinte curate şi dătătoare de pace şi de mângâiere, să poată rosti o poezie sau să mai ştie să aducă linişte peste sufletele celorlalţi. Nu vei putea juca pentru mult timp un dublu rol: când vei începe să greşeşti, să transformi iubirea în patimă, să îmbrăţişezi cu mult prea multă dorinţa, atunci Hristos Se va retrage. Nu te va stingheri de la un joc al păcatului şi al morţii.
Vreau să lămuresc aici un lucru extrem de important. Până la căsătorie nu este acceptabil decât sărutul; tot ceea ce merge mai departe de acest sfânt pas este trădare a lui Hristos şi a noastră.
Ştiu că majoritatea, lumea gândeşte absolut altfel. Lumea şi Hristos Sunt două noţiuni diametral opuse; nu se pot reconcilia absolut niciodată. Ştii bine şi tu ca lumea de mult timp nu mai trăieşte cu Hristos, de fapt nici nu mai crede în El decât la ocazii, la festivităţi. “Iubirea” pe care ţi-o propune lumea este una murdară, josnică şi perfidă; o “iubire” ce are nevoie a fi protejată, pentru a nu naşte monştri, o iubire ce avortează, apoi ce distruge căsnicia, familia, viaţa; te obliga să trăieşti chinuite bătrâneţi şi oferă o moarte stupidă. Dreptatea lui Hristos vine asupra acestei lumi cu răbdare, dar este o dreptate ce nimiceşte răul şi pedepseşte răutatea la care ne-am coborât benevol, încearcă să nu te laşi împins în prăpastie, să nu te laşi otrăvit de duhul acestei lumi. Încearcă să iubeşti în continuare ca un copil, care nici măcar nu bănuieşte patimile ce se pot ascunde în trupul şi în inima lui. Celălalt poate şi trebuie să rămână în veşnicie lângă tine; dar veşnicia este numai şi numai a lui Hristos.
Nu învaţa să iubeşti doar trupul celui pe care îl ai lângă tine, căci păcatul vă va despărţi când te vei aştepta mai puţin. Nu este o ameninţare, ci numai o constatare făcută oarecum cu ochiul liber. Păcatul nu poate uni, nu poate ţine împreună doi tineri, decât dacă aceştia păcătuiesc din ce în ce mai mult, tot mai murdar. Dacă cumva intervine plictiseală, dezgustul, atunci iubirea iniţială va sfârşi într-o răceală perfidă, într-o ură sau pur şi simplu într-o despărţire rece, la care niciunul nu mai are de adăugat ceva. Păcatul naşte păcat, iar moartea naşte moarte.
Iubeşte şi fă ce vrei! Dar, mai presus de toate, să iubeşti pe Hristos Iisus, căci restul îţi va fi dăruit de la sine. Nimeni nu va reuşi să te rănească, să te mai întristeze. Tot El va păstra lângă tine persoana pe care o iubeşti, ţi-o va dărui tot mai curată, tot mai bună şi cu o iubire tot mai greu de exprimat în cuvinte. Acum este vremea de a-ţi hotărî destinul, întreaga viaţă şi însăşi veşnicia. Nu pune păcatul la temelia existenţei tale, căci va veni vremea durerii, a bolilor, a tristeţii mult prea singure şi a lacrimilor. Şi ar fi păcat atunci să nu ai alături de tine pe Cel ce prea mult te iubeşte, prea mult ne iartă şi ne indura trădările şi uitările noastre.
Sărutul trebuie să existe, dar să nu fie un sărut dăruit păcatului şi morţii. (Monahul Paulin)

Sursa Mănăstirea Prislop

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ