Un mister legat de Oraşul Interzis din China, descifrat după 600 de ani

0
110

Oraşul Interzis este celebru în întreaga lume, iar istoria sa se întinde de-a lungul a şase secole. De el se leagă însă multe mistere. Cercetătorii de la Universităţile din Beijing, China, şi Princeton, Statele Unite, au reuşit să facă lumină în cazul unuia.

orasul InterzisInginerii au descoperit că blocurile de piatră de peste 100 de tone, folosite pentru construcţia complexului, au fost deplasate de oameni, potrivit Salon.

Însă acest fapt de necrezut a fost posibil datorită unei idei ingenioase de a deplasa imensele blocuri. Acestea au fost deplasate pe gheaţă, astfel că au alunecat fără prea mare efort.

Transportul s-a efectuat iarna, iar muncitorii au turnat apă înaintea coloşilor de piatră cu scopul de a face alunecarea mai uşoară.

Inginerii au luat în calcul diferitele metode posibile de transport, iar cea mai simplă cale a fost transportul pe gheaţă. Echipa de cercetători a calculat că temperaturile din timpul iernii, de la Beijing, în acea perioadă, au fost suficient de scăzute pentru a menţine drumurile îngheţate.

Un colos de piatră de 123 de tone, tras de 46 de oameni

În fapt, în 1557 era atât de frig încât doar frecarea nu ar fi putut produce alunecarea, dacă nu s-ar fi turnat apă în faţa săniilor, ca un mijloc de lubrifiere suplimentară.

Calculele efectuate de ingineri au arătat că vehiculele cu roţi din acea vreme nu ar fi fost capabile să transporte pietre mai mari de 95 de tone.

Turnarea apei a asigurat practic reuşita în acest caz. Fără apă, 338 de oameni ar fi fost necesari pentru a trage un calup de piatră de 123 de tone, greutate dezvăluită de documente. Coloşii de rocă trebuiau transportaţi în Oraşul Interzis pe o distanţă de 69 de kilometri. Folosind metoda cu apă, erau suficienţi 46 de oameni pentru a muta uriaşă piatră.

Cercetătorii au calculat şi coeficientul de frecare cu solul. Ei au găsit că cel mai mic coeficient, de aproximativ 0,02, se regăseşte în cazul alunecării pietrelor pe apă şi gheaţă.

Sursa: ziare.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ