Un destin înţeles

0
100

Arsenie BocaPribegim mulţi ani în viaţă până să ne lămurim un rost în lume.

Unii pribegesc toată viaţa fără rost, nici ţintă.

Alţii îl caută toată viaţa fără să-l găsească sau fără să ştie ca l-au găsit.

Înţeleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu în viaţa fiecărui om şi pe care omul trebuie să le desfăşoare la rându-i între oameni. În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie să devine o creaţie.

Sunt şi destine colective. Încă din Vechiul Testament, ni se atrage aminte: “Fiţi luători aminte la menirea voastră!” (Agheu 1,5,7),

În creştinism, omul e ridicat până la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu; iar această colaborare e destin. Talanţii – talentele – sunt înzestrările acestei colaborări ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului.

Omul e neliniştit câtă vreme nu ştie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viaţa nu e un scop in sine; e numai mijloc; e numai cadrul unui destin sau e în cadrul unui destin.

Mulţi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva să însemne predestin, prin urmare să se trezească într-o doctrină fără libertatea voinţei, deci fără conceptul specific creştin al responsabilităţii ultime.

Cum să nu răspunzi de ce ţi-a dat Dumnezeu? Şi cum să nu răspunzi, dacă n-ai Scut ce ţi s-a dat să faci? Lucrătorii viei, angajaţi de Dumnezeu iconomi ai creaţiei Sale, nu aveau să răspundă, pentru că şi-au interpretat arbitrar destinul? Mazoreţii din Ierusalim care aveau această istorie unică in lume, istorie mai mult a viitorului decât a trecutului – Scriptura  nu sunt cu atât mai răspunzători, cu cât n-au înţeles destinul ascuns de Dumnezeu în neamul lor, în sensul lui Dumnezeu, ci în sensul unei împărăţii pământeşti? Marea răspundere a lui Israel a rămas tocmai vinovăţia că nu s-a integrat in viitorul pe care i-l destinase Dumnezeu în Scripturi.

Dar iată că vine Cineva, de Praznicul Paştilor, în Ierusalim, un copilaş de 12 ani, „plăcut la chip, cu ochi frumoşi şi păr bălai” – ca odinioară strămoşul Său David (I Regi 16,20), care-Şi înţelese destinul şi s-a integrat în el, vrând încă de mic, să-Şi aducă şi rabinii Templului la reala interpretare a destinului din Israel.

A creşte din copilărie ars de-o rază a destinului înseamnă să te pregăteşti pentru o operă mare şi severă; iar pentru cucerirea locului ei in istoria oamenilor, înseamnă să te aştepţi la cele mai crâncene împotriviri. Oamenii însă nu ştiau cu ce ăbdare şi îndârjire lăuntrică a înzestrat Providenţa Copilaşul acesta, căruia i-a încredinţat marea misiune a mântuirii omului. De atunci nu este între oameni destin mai mare ca al lui lisus. Iar Iisus şi-a asociat la acelaşi destin al Său, pe toţi ucenicii Săi de peste veacuri.

A fi gura Lui, a fi inima Lui către orice necăjit al lumii e a face din viaţa ta viaţa lui lisus, aşa cum şi Pavel îsi interpreta destinul: .Mie a vieţui este Hristos: iar a muri (pentru Acesta) dobândă”. De atunci lisus dă omului destinul şi toaă energia sa divină, lisus e un destin întruchipat. Cine-L ajunge, ştie ce are de făcut!

”Ieromonah Arsenie Boca, Cuvinte vii”. Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ