Un colţ de rai – Mănăstirea Bistriţa

0
155

bistrita-neamt-(1a)Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ este aşezată în comună Alexandru cel Bun – sat Bistriţa, la o distanţă de 8 kilometri mai spre vest de oraşul Piatra Neamţ, pe drumul DN 15 Piatra Neamt-Bicaz. Mănăstirea, ctitorită de Alexandru cel Bun, a rezistat timp de peste şase veacuri la adăpostul pădurilor ce o acoperă, înfruntând greutăţile şi încercările istoriei. Aşezământul monahal de la Bistriţa are o mare valoare istorică şi arheologică, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale din Moldova alături de mănăstirea Neamţ, adăpostind oseminte domneşti şi fapte de neuitat din istoria şi viaţa spirituală a poporului român.
Hramul mănăstirii Bistriţa: “Adormirea Maicii Domnului” 15 august şi Izvorul Tămăduirii
Anul construcţiei: 1406 de către domnitorul Alexandru cel Bun.
Mănăstirea Bistriţa – scurt istoric
Începuturile Mănăstirii Bistriţa datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, din vremea domniei lui Petru Musat, când aici s-a ridicat o bisericuţă de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a construit o biserică din piatră, lungă de 30 m, cu pronaos, gropniţa, naos şi altar. Tot atunci, domnitorul a înzestrat Mănăstirea Bistriţa cu numeroase sate şi moşii. Împreună cu Sihăstria Neamţului, Mănăstirea Bistriţa este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Judeţul Neamţ.
În anul 1418 este înmormântată la mănăstirea Bistriţa doamna Ana (Neacsa), iar alături de ea, în anul 1432, este îngropat domnitorul Alexandru cel Bun. În anul 1498, Ştefan cel Mare va ridica o impunătoare clopotniţă cu paraclis intrând astfel pe lista ctitorilor acestei mănăstiri. Următorul ctitor a fost Petru Musat care între anii 1541-1546 a reînnoit din temelie sfânta Mănăstire Bistriţa din judeţul Neamţ.
Asemeni celorlalte mănăstiri din Neamţ, evenimentele din 1821 au afectat şi Mănăstirea Bistriţa, când construcţiile au avut de suferit de pe urmă incendiilor, au fost profanate mormintele ctitorilor şi au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii şi obiecte de cult. Prin măsurile adoptate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza are loc plecarea călugărilor greci din acest lăcaş şi începând cu anul 1863, Mănăstirea Bistriţa, cunoaşte o epocă de renaştere, redevenind vatră de cultură şi de viaţă ortodoxă de altădată.
În anul 1932 au fost deshumate osemintele ctitorilor şi reaşezate pe latura nordică a gropniţei sub două bolţi de piatră. O manifestare similară a avut loc şi la sfârşitul anului 1982, când s-a sfinţit şi statuia în marmură albă a lui Alexandru cel Bun, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, situată lângă biserica mănăstirii, pe latura de sud.
Între anii 1967 – 1977 şi apoi 1979-1984 la Mănăstirea Bistriţa au avut loc lucrările de restaurare a palatului domnesc, a celor două case egumeneşti, a şcolii lui Petru Rareş, a zidurilor de incinta şi a chiliilor din cadrul complexului mănăstiresc Bistriţa. În apropiere de Bistriţa se afla ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu din anul 1560 – Mănăstirea Pângăraţi (cunoscută pentru arhitectură unică în România, fiind vorba despre două biserici construite una peste alta).

Mănăstirea Bistriţa de Neamţ – ansamblul monahal

bistritaIncinta mănăstirii are o formă patrulateră, fiind protejată de ziduri puternice de piatră, cu o înălţime iniţială de aproximativ patru metri, prevăzute cu metereze şi drum de strajă ce se desfăşoară pe toată lungimea lor. Intrarea principală e situată pe latura sudică şi este arcuită sub un turn cu trei nivele: o încăpere cu bolta semi-circulară, sprijinită pe două arce în ogivă la parter, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae la primul etaj şi o cameră la etajul superior, destinată probabil corpului de gardă ce străjuia accesul în mănăstire. Paraclisul nu este pictat şi se pare că nici nu a avut zugrăveli anterioare, întreaga atmosferă interioară fiind creată de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea.
Atât zidul de incintă cât şi turnul de la intrare se datoresc lui Petru Rareş (în perioada 1541-1546), construcţiile similare din vremea lui Alexandru cel Bun, ale căror substrucţii au fost descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice din 1972-1977, fiind distruse de tunurile lui Soliman Magnificul în 1538. Zidul de incintă a mai fost reparat şi consolidat în 1777, de faţa sa interioară sprijinindu-se vechile chilii, după cum dovedesc urmele de tencuială păstrate pe latura nordică.
În partea de miazănoapte a incintei se afla turnul-clopotniţă zidit de Ştefan cel Mare în 1498, după victoria de la Codrii Cosminului obţinută asupra regelui polon Ioan Albert. Baza acesteia reprezintă aproape jumătate din înălţimea totală a turnului, care are forma unei prisme dreptunghiulare cu laturile de lungime egală. Doar contraforturile ce sprijină colţurile bazei întrerup linia continuă a zidurilor, fiind construite cu o copertină intermediară din piatră. Comunicaţia dintre cele trei nivele ale turnului se asigura atât prin clădirea anexa, cât şi printr-o scară exterioară, fiecare etaj având propria sa intrare.
Pridvorul are două uşi de acces situate la sud şi la nord, încadrate de chenare identice în formă de arc turtit, ca o acoladă abia pronunţată. Intrarea utilizată este cea sudică, deasupra căreia se afla stema Moldovei feudale şi inscripţia votivă originară. Pridvorul este boltit după sistemul moldovenesc cu două calote sferice sprijinite pe arce în consolă şi arce piezişe cu pandantivi.
Manastirea_Bistrita_0017Spre sud-est se află mormântul lui Ivaşcu Golescu, mare vornic din Ţara Românească, pretendent la tronul lui Petru Cercel, mort în pribegie la 20 decembrie 1584, în timp ce venea în Moldova la chemarea lui Petru Şchiopul. La nord-est se află mormântul atribuit cronicarului Grigore Ureche, mormânt pregătit pentru tatăl sau, Nestor Ureche, după cum rezultă din inscripţia de pe lespede: “Această groapă s-a gătit şi făcut din porunca dumisale Ureche Nestor, marele vornic al Ţării de Jos”.
Uşa de trecere în camera mormintelor are un chenar simplu de piatră fără baze ornamentate, împodobit doar cu două baghete din care se desfac ramuri secundare la colţuri. Gropniţa, boltita cu un semicilindru transversal, adăposteşte cele mai importante morminte, constituind necropola domnească. Într-o nişă nordică, sub o lespede artistic lucrată, se află mormântul Doamnei Ana (Neacsa), prima soţie a lui Alexandru cel Bun, mormânt îngrijit de Ştefan cel Mare, după cum rezultă din inscripţia pietrei funerare:

“Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am înfrumuseţat acest mormânt doamnei Ana, doamna lui Alexandru Voievod, mama lui Ilie Voievod, care s-a strămutat la veşnicele lăcaşe în anul 6926 (1418), luna noiembrie, 2 în timpul egumenului popa Gigorie.”

În afara acestor morminte, necropola domnească de la Bistriţa mai cuprinde – pe latura sa de miazăzi – groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Ştefan cel Mare, depus aici în 1494 şi lespedea frumos împodobită a Doamnei Maria, soţia lui Ştefan Lăcustă, care a trecut în lumea celor drepţi la 31 iulie 1542. Mai trebuie amintit că în timpul ultimelor cercetări arheologice s-a mai găsit un mormânt arhieresc, ce se presupune a fi al lui Iosif Musat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, rudă apropiată a lui Alexandru cel Bun.

Sursa crestinortodox.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ