„Umorul este uleiul din lampa vieții noastre”

0
60

umor

  • Drept cadou pentru nunta de argint, soțul își duce soția într-un voiaj romantic pe niște insule îndepărtate.
    – Vai, dragule, ce romantic ești… Acum, că avem 25 de ani de căsătorie și m-ai adus aici, mă întreb ce surpriză ai de gând să-mi faci când vom avea nunta de aur?
    Soțul:
    – Să vin să te iau!
  • Într-o parfumerie, o doamnă îi spune vânzătorului:
    – Aș dori un parfum deosebit, cu care să-l înnebunesc pe soțul meu…
    – Da, doamnă, uitați, parfumul acesta este exact cum vă doriți.
    – Este extrem de incitant?
    – A, nu, este extrem de scump!
  • Un om vine băut la doctor și îi spune acestuia că este bolnav. Doctorul îl consultă, după care îi spune:
    – Nu pot să pun diagnosticul maladiei dumneavoastră. Cred că de vină este alcoolul.
    – Nicio problemă, domnule doctor, am să vin când sunteți treaz!
  • La un notar vine un bătrân și zice:
    – Aș vrea să fac un testament care să nu poată fi atacat.
    – Imposibil, domnule, zice notarul, un astfel de testament nu există. Uitați, chiar bunul Dumnezeu are două și oamenii se mai ceartă și azi, după atâția ani, ca să afle care e valabil…
  • În Groenlanda, la un tribunal, judecătorul întreabă acuzatul:
    – Unde ați fost în noaptea de 18 noiembrie spre 16 martie?
  • Un călător ajunge la hanul „Gheorghe și Balaurul”. Bate la ușă, aceasta se întredeschide și apare o figură de femeie, întrebând:
    – Ce vrei?
    – Aș dori să înnoptez la han și dacă ați avea și o farfurie cu mâncare…
    –  N-avem! Și i se trântește ușa în nas.
    Omul bate din nou și, când se întredeschide, aceeași femeie întreabă:
    – Ce mai vrei acum?
    – N-aș putea să vorbesc și cu Gheorghe…?
  • Judecătorul la proces:
    – Fiind vinovat de bigamie, ești condamnat la zece ani de închisoare. Dar, de ce râzi?
    Acuzatul:
    – Mi-era teamă că mă achitați!
  • Un doctor intră într-un restaurant și se așază la o masă. Vine chelnerul și îi spune, politicos:
    – Am picioare afumate, ficat în sânge, rinichi murați…
    La care doctorul, foarte nervos, îi replică:
    – Măi, omule, eu am venit aici să mănânc, nu să-ți ascult necazurile!

„Umorul este uleiul din lampa vieții noastre.” (proverb olandez)

Baner asculta RJS