Ultimul cuvânt

0
64

Un om s-a îmbolnăvit de cancer la limbă. Pentru operaţie, preotul satului l-a dus la un doctor vestit din oraşul care se afla în apropiere. Înainte de a veni rândul bolnavului la operaţie, preotul l-a întrebat pe doctor despre cauza bolii şi doctorul i-a răspuns:

— Sfinţia Ta, ştii ce scrie în Sfânta Carte: pe unde vei greşi, pe acolo vei ispăşi. Aşa este şi acum: o fi greşit şi acesta prin fumat, prin abuz de alcool, prin înjurături şi clevetiri…

Apoi medicul a spus preotului că bolnavul se va vindeca numai dacă i se taie limba şi, în acest caz, omul nu va mai putea vorbi, ci va fi mut.

În aşteptarea operaţiei, preotul îi spuse bolnavului cuvinte de mustrare, dar şi de încurajare, între altele i-a spus şi acestea:

— Vezi, fiule, n-ai ascultat de glasul meu şi n-ai urmat sfaturile ce ţi-am dat an de an, duminică de duminică. Zadarnic am zis: lăsaţi fumatul, nu abuzaţi de băutură, nu înjuraţi şi nu purtaţi clevetiri de la unul la altul, ci mai bine rugaţi-vă.

Acum iată unde te-a adus neascultarea, patima şi răutatea inimii. Ţi-am zis mereu: îngrijeşte de sufletul tău, căci, la judecata Domnului, după faptele tale vei fi judecat şi nu ţi se va cere să dai seama de faptele altora.

O, fiule, cum vei putea repara vreodată numele şi renumele bun al celor pe care i-ai clevetit şi care, de o sută de ori, sunt mai buni decât tine?! Nu ai ascultat! Acum vine suferinţa şi s-a terminat cu toate plăcerile nefolositoare, trecătoare şi vătămătoare: cu fumatul nu vei mai afuma limba ta şi plămânii altora, cu băuturi alcoolice nu vei mai uda limba ta, înjurături nu vei mai putea adresa lui Dumnezeu şi oamenilor, minciuni şi clevetiri nu vei mai rosti.

Dar să nu deznădăjduieşti: Dumnezeu te-a cercetat, El nu vrea să te piardă, ci să te întorci, prin suferinţă, prin pocăinţă, la calea cea dreaptă. Este de o mie de ori mai bine să suferi acum, aici în lumea aceasta cu viaţă scurtă şi trecătoare, decât să fii părtaş chinurilor în viaţa de veci.

Când i-a venit rândul la operaţie şi bolnavul a ajuns între două lumi, adică între lumea care poate vorbi şi lumea celor muţi, preotul se gândea în sine: tare aş dori să aflu care este ultimul cuvânt al acestui om înainte de a i-se tăia limba. De aceea îl întrebă:

— Fiule, până acum ai vorbit multe, mai mult rele decât bune. De acum vei rămâne mut şi nu vei mai putea şopti nici cele bune. Care-ţi este, deci, ultimul cuvânt care va pune pecetea muţeniei pe limba ta?! … Judecă, fiule, bine la cele din urmă cuvinte ale tale, care să-ţi poată fi început pentru mântuirea ta.

După puţină gândire, bolnavul, cutremurat şi cu ochii plini de lacrimi, zise:
— Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul meu, milostiv fii mie păcătosului şi mă miluieşte. Amin!

Şi întărit sufleteşte, intră să i se taie limba. Din acel moment a început tămăduirea sufletului şi a trupului.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016