Uimitorul monument viu – Capra Neagră

0
189

Capra neagraMamiferul acesta diurn, cu blana de culoare negricioasă, ‚”sumbru ca-nnoptarea, ca fumul și ca ceața”, în timpul iernii, ce devine roșcată-ruginie vara, trăiește în condiții naturale aspre, pe piscurile golașe și prăpăstioase ale munților Retezat, Țarcu, Făgăraș, Parâng, Piatra Craiului, Bucegi, Căpățânei și Rodnei. Pe frunte și pe față are câte o pată albă. Este sensibil la schimbări climatice, dar în mod admirabil este adaptat la modul său de viață.

Corpul zvelt al caprei negre (Rupicapra rupicapra) măsoaraă până la 140 cm în lungime și poate atinge greutatea de 60 kg. Atât țapul, cât și capra au capul armonios împodopit cu coarne specifice, permanente pe toată durata vieții de aproximativ 22 de ani. E înzestrată cu picioare puternice, înalte, atente, cu copite, având două degete, astfel alcătuite încât formează un fel de ventuză cu ajutorul căreia poate să calce în siguranță pe povârnișuri abrupte.

Este capabilă să zvâcnească în uluitoare salturi acrobatice, lungi de până la 7-8 metri, ce ating chiar 4 m înnălțime. E rumegătoare și se hrănește variat cu păiuș, trifoi de munte, ciuperci, afine, merișoare, sălcii de munte….În rumentul ei  (cea mai mare încăpere a stomacului) se formează un fel de piatră numită  bezoar, din rășini și resturi de alimente. În luna aprilie aduce pe lume unul sau doi iezi. Trăiește în grupuri alcătuite din 20-25 indivizi, iar masculii mai vârstnici sunt mai solitari. Grupul e condus întotdeauna cu o femelă cu experineță de viață.

Simțurile caprei negre, îndeosebi mirosul, urmat de văz și auz sunt foarte ascuțite. În caz de pericol, emite un șuierat de avertizare. Are ca dușmani doar râsul și marile răpitoare.

Toate caprele negre din Bugei, Piatra Craiului și Pietrosul Rodeni sunt declarate monument al naturii.

Mai viețuiește și în Alpi, Pirinei, Balcani, Alpii Dinarici, Caucaz și Noua Zeelandă (unde a fost adusă). La noi e privită cu admirație și bucurie, fiind apreciată ca unul din valoroasele monumente vii ale patriei.

Câteodată, drumețul la munte are privilegiul să o zărească: “atentă și-ncordată pe cer se profilează….așa cum șade-n coasta pădurii și veghează, o piatră viu cioplită, simbolistică-n trupare’, relatează M.Isanos.

Sursa: Magazinul Curiozităților Lumii, de Claudiu Vodă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ