Tratament aromoterapeutic pentru angina pectorală

0
100

IMGAngina pectorală este cauzată de lipsa de oxigen care afectează muşchiul inimii, de obicei din cauza arteriosclerozei vaselor co­ronare. Aceasta creează o placă de aterom care îngustează sau chiar blochează arterele coronare, provocând o scădere a surplusului de sânge şi oxigen către ţesutul inimii, apărând astfel durerea caracte­ristică. Angina este de cele mai multe ori cauzată de efort şi se tratează prin medicamente care favorizează odihna şi prin cele care au în componenţă nitraţi. De asemenea, se amplifică la stres, anxie­tate, emoţii şi alte situaţii care suprasolicită inima.

Simptome

Durere în capul pieptului, care de obicei radiază către umărul şi braţul stâng, ceafă, gât şi maxilar.

Dispnee (dificultăţi în respiraţie), greaţă, transpiraţie şi stări de leşin.

Tratament tradiţional

Angina necesită o supraveghere medicală strictă. Este indicată terapia prin medicamente, iar dacă aceasta eşuează, se poate recurge la o operaţie de bypass coronarian.

Tratament aromaterapeutic

Rolul aromaterapiei este de a reduce stresul şi de a îmbunătăţi circulaţia sanguină.

Băi

Faceţi băi zilnic cu şase picături din oricare dintre următoarele uleiuri:

Benzoină, geraniu, ghimbir, maghiran, piper negru şi rozmarin, care vor ajuta la îmbunătăţirea circulaţiei.

Bergamotă, iasomie, lemn de santal, muşeţel german/roman, neroli, salvie, tămâie, trandafir, vetivert şi ylang-ylang, care vor reduce tensiunea arterială.

Inhalaţii

Puneţi câteva picături de ulei de lavandă pe un şerveţel şi in­halaţi adânc, cu ochii închişi. Aceasta va ajuta la reducerea stresu­lui, a anxietăţii şi a crizei de panică manifestată după un atac de angină.

Masaj aromaterapeutic

Tratamentul obişnuit asociat cu un masaj este un beneficiu enorm în bolile cardiace. Masajul este recomandat cel puţin o dată pe lună. Sunt recomandate următoarele formule, dar vă puteţi crea bineînţeles una proprie, alegând din lista de mai jos.

1 picătură de ulei de bergamotă

1 picătură de ulei de salvie

1 picătură de ulei de ylang-ylang

sau

1 picătură de ulei de tămâie

1 picătură de ulei de geraniu

1 picătură de ulei de maghiran

diluate în 10 ml de ulei vegetal

sau

1 picătură de ulei bergamotă

1 picătură de ulei ghimbir

1 picătură de neroli

diluate în 10 ml de ulei vegetal

Contraindicaţii

Evitaţi uleiul de maghiran pe durata sarcinii, chiar dacă nu au fost depistate efecte adverse. înainte de expunerea la soare evitaţi uleiul de bergamotă.

Remedii din Florile lui Bach

Remediul din Sporul Casei este eficient pentru combaterea anxietăţii, a nerăbdării şi a iritabilităţii. Cel din flori de castan alb este excelent pentru aceia a căror minte este în mod constant ocupată cu gânduri îngrijorătoare persistente. Baluşca va prelua efectele şocu­lui şi trauma care se poate precipita sau poate apărea după un atac. Mimulus poate fi luat de aceia cărora le este teamă de un alt atac de angină.

Dietă

Dacă aţi fost diagnosticat cu angină, este esenţial să adoptaţi o dietă sănătoasă. Evitaţi mâncarea de tip fast-food, deoarece conţine un nivel ridicat de zahăr şi sare. Evitaţi toate mâncărurile prăjite – încercaţi gătitul la aburi sau grătarul. Mâncaţi multe fructe şi legume proaspete. Grăsimile animale saturate, cum ar fi untura, untul şi uleiul vegetal hidrogenat, au fost catalogate cu un risc mare de boli cardiovasculare şi de creştere a nivelului de colesterol. Uleiul de măsline extravirgin este excelent şi este interesant de ştiut că în ţările din zona mediteraneană, unde se consumă cantităţi enorme de ulei de măsline, probabilitatea de a avea angină este scăzută. Se spune că acizii graşi esenţiali previn bolile de inimă. Aceştia sunt prezenţi în peştele gras, cum ar fi macroul, somonul, sardina şi he­ringul, precum şi în uleiurile din seminţe (in şi cânepă) sau uleiurile vegetale. Fibra dietetică se pare că protejează inima, deşi este nevoie de mai multe cercetări pentru a demonstra acest lucru. Este prezen­tă în toate alimentele obţinute din plante, incluzând aici cerealele (în special ovăzul) sau leguminoasele, fructele, nucile şi seminţele.

Usturoiul este excelent pentru subţierea sângelui şi ar trebui mâncat crud, de cât mai multe ori posibil.

Suplimentele benefice pentru organism includ coenzima Q10, care creşte energia inimii. Studiile arată că deficienţa de Q10 este frecventă la pacienţii cu boli de inimă. Magneziul reduce spasmele din arterele coronare şi îmbunătăţeşte funcţionarea inimii. Sunt recomandate capsulele cu usturoi (deşi este de preferat usturoiul crud). Acidul amino L-argininic (5000 mg zilnic) îmbunătăţeşte cir­culaţia sângelui şi facilitează vasodilatarea. Un rol important în pre­venirea atacurilor de cord îl are şi consumul de pepene galben sau de ananas, datorită vitaminei C şi a conţinutului de bromelaină.

Evident că nu ar trebui să fumaţi, iar dacă sunteţi supraponderal, ar trebui să încercaţi să scădeţi încet în greutate. Exerciţiile fizice regulate sunt vitale pentru o inimă sănătoasă, aşadar încercaţi să mergeţi pe jos douăzeci de minute zilnic.

Extractul de păducel este foarte eficient pentru suferinzii de angină şi de alte boli de inimă. Studii experimentale arată că păducelul dilată vasele de sânge coronare, aşadar îmbunătăţeşte ca­litatea sângelui şi a oxigenului folosit de inimă.

„Aromoterapia”, Denise Whichello Brown

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

[pro_ad_display_adzone id="95017"]

LĂSAȚI UN MESAJ