Trâmbiţa Judecăţii

0
25

Era odată un mare împărat, care trecând cu mare alai pe drum întâlni doi călugări în haine sărăcăcioase şi cu feţele slabe şi negre.

Împăratul ştia că trupurile lor se topiseră de post, rugăciune şi multe nevoinţe. Deci cum îi văzu sări din trăsură se înclină lor până la pământ apoi îi îmbrăţişă şi-i sărută cu dragoste.

Boierii şi alaiul nu suferiră fapta împăratului, dar nu avură curajul să-i spună. De aceea se duse la fratele împăratului care locuia în oraş şi-i spuseră să se ducă el la împărat să-i zică să nu se mai facă de râs în faţa lumii, sărutând şi îmbrăţişând nişte zdrenţăroşi fie ei chiar călugări sau preoţi.

După ce fratele îi zise împăratului că nu se cuvine a se comporta aşa cu nişte oameni ca aceia, împăratul îi explică de ce îi respectă, dar fratele său nu înţelese.

Împăratul avea un obicei: când trebuia să-i facă vreunui supus judecată de moarte, îi trimitea un slujbaş care-i suna dântr-o trâmbiţă al cărui sunet auzindu-l oamenii, ştiau toţi că cineva este rânduit spre moarte.

Când se înseră, împăratul porunci slujbaşului să meargă la poarta fratelui său ca să-i trâmbiţeze.

Acesta când auzi şi văzu că este în faţa porţii lui, se gândi ce-l aşteaptă şi îşi întocmi acte pentru moarte, în plânsetele şi jalea soţiei, copiilor şi cunoscuţilor.

Dimineaţa se prezentă la palat în haine negre, însoţit de familia sa, care se tânguia de moarte. Împăratul chemă pe fratele său înaintea sa şi văzând cum se tânguieşte îi zise:

— O, neînţeleptule şi nesocotitule; dacă te speriaşi atât de mult de trimisul fratelui tău, împăratul, care îţi este frate după trup şi căruia nimic nu i-ai greşit, cum ai îndrăznit ca ieri să mă cerţi pe mine pentru faptul că am îmbrăţişat şi am sărutat pe trimişii lui Dumnezeu, care mai vârtos decât glasul trâmbiţei îmi vestesc mie moartea şi înfricoşata Judecată a Stăpânului meu Dumnezeu căruia multe şi mari greşeli ştiu că am făcut?

Mergi acasă liniştit, dar nu uita toată viaţa ta că după moarte ne va suna Trâmbiţa Judecăţii lui Dumnezeu, care ne va da nouă după faptele noastre. Iar pe slujitorii lui Dumnezeu să-i cinstim, ca pe unii ce se îngrijesc de noi pentru viaţa veşnică.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016