“Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire”

0
58

relati-tabloidCând iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare… Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce nu o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi.

Iubim din nevoia să ne ştie cineva până la capăt, din dorinţa de a scăpa de propria intimitate, din teama că, fără nimeni, gândul s-ar ridica vertical spre cer, şi că s-ar prăbuşi fără ecou.

Echivocul iubirii pleacă din faptul că eşti fericit şi nefericit în acelaşi timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste creşte cu cât femeia te înţelege şi te iubeşte mai mult. O pasiune fără margini te face să regreţi că mările au fund, şi dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârşitul azurului. Cerul măcar n‑are graniţe şi pare făcut pe măsura verticalei sinucideri.

Când investeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacţie a acestei iubiri nu poate aduce decât prăbuşirea întregii tale fiinţe.

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

Femeile iubesc mai mult decât bărbaţii şi suferă mai mult decât ei.

Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire.

Emil Cioran

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ