Toaca şi… prefectura

0
32

Un părinte de la o capelă a unei unităţi militare avea sfinţirea bijuteriei sale de bisericuţă peste câteva zile. Ca în pragul ultimelor pregătiri, normal că, făcând inventarul făcutelor si nefacutelor lucrări, constată că nu are… toacă.

Se gândeşte, se răzgândeşte, iar se gândeşte şi optează pentru o variantă simplă: amplasarea unei bucăţi de fier plat, undeva în stânga bisericii, pe un suport minimalist, de unde să se bată toaca în momentele rânduite.

Intervine însă problema: de unde să facă rost de bucata de fier?

Cum Domnul iese întotdeauna în întâmpinarea celor ce se pun în slujba lucrului Său bine făcut…, îsi aminteşte dintr-odată de un atare politician, bine poziţionat din toate punctele şi virgulele de vedere, cu oaresce afaceri inclusiv în domeniul feroaselor.

Cum Dumnezeu nu dă niciodată o bucurie singură, solicitarea vine taman şi pe fondul numirilor postelectorale, în care respectivul era destul de implicat.

Minunea se petrece, toaca e instalată, vine momentul sfinţirii. Bucurie mare, binecuvântare peste binecuvântare, toată lumea luminoasă de izbândă şi de sărbătoare. Părintele primeşte un telefon de la ctitorul toacei:

– Părinte drag, nu puream să nu vă spun ce a făcut Dumnezeu cu mine! Dimineaţa am primit numirea de prefect al judeţului! Sunt singur că asta vine şi ca urmare a rugăciunilor d-voastră şi a faptului că am ajutat, măcar aşa, puţin, biserica.

La care părintele îi răspunde:

– Vezi, domnule dragă?! Ai dat o bucată de fier pentru biserică şi ai şi ajuns prefect! Îţi dai seama ce ajungeai dacă dădeai mai mult?!

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015