”Ţineţi dragostea la vedere”

0
133

o-inima-de-dragoste-mai-speciala_0083c247fffe50Toţi ne mişcăm de colo colo cu o felicitare pe care vrem să o dăruim cuiva o felicitare care să cuprindă toată bucuria, creativitatea şi dorinţa de viaţă aflate în inima noastră.

Unul dintre personajele filmului, Knox Overstreet, face o pasiune nebună pentru o fată superbă. Singura problemă este că fata este prietena unui jocheu cunoscut. Knox este îndrăgostit până peste urechi însă îi lipseşte încrederea şi nu are curajul să o abordeze. Apoi îşi aduce aminte de sfatul Dlui Keating: Trăieşte clipa. Knox îşi dă seama că nu se poate rezuma doar la un vis – dacă o vrea, trebuie să facă ceva în privinţa asta. Şi face.

Îndrăzneţ şi poetic îi împărtăşeşte sentimentele sale cele mai profunde. În timpul declaraţiei, ea îl respinge şi se pomeneşte pocnit în nas de prietenul ei, văzându-se silit la o retragere umilitoare. Dar Knox nu renunţă la visul său, aşa că urmează dorinţa inimii lui. În final, ea simte adevărul sentimentelor lui, şi-şi deschide inima către el. Deşi Knox nu este un băiat arătos sau popular, el o cucereşte prin intenţia lui sinceră. El îşi făcuse din viaţă ceva extraordinar.

Şi eu am avut ocazia să-mi trăiesc clipa. Mă îndrăgostisem de o fată drăguţă care lucra la un magazin de animale. Era mai mică decât mine, avea un stil de viaţă diferit de al meu şi nu prea aveam ce să discutăm. Dar cumva lucrurile astea nu au contat. îmi plăcea să stau cu ea şi mă simţeam minunat în prezenţa ei. Şi ei părea să-i facă plăcere prezenţa mea.

Când am aflat că se apropia ziua ei, m-am hotărât să o invit în oraş. Când eram pe punctul să o sun, am stat şi m-am uitat la telefon timp de o jumătate de oră. Apoi am format numărul şi am închis înainte ca telefonul să sune. Mă simţeam ca un licean, care oscilează între emoţia aşteptării şi teama de a nu fi refuzat. O voce din iad îmi tot spunea că ei n-o să-i placă şi că o să mă întrebe cum de am avut tupeul să-i propun aşa ceva. Dar mă simţeam prea entuziasmat de prezenţa ei ca să las temerile mele să mă oprească. în sfârşit, mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o. Mi-a mulţumit, dar mi-a spus că avea deja alte planuri.

Eram la pământ. Aceeaşi voce îmi spunea să o las baltă înainte să mă simt şi mai stânjenit. Dar eram prea curios să văd de unde vine atracţia asta. Simţeam ceva pentru femeia aceasta şi vroiam să arăt acest lucru.

M-am dus la supermarket şi i-am luat o felicitare drăguţă pe care i-am scris câteva rânduri poetice. Am dat colţul ca să intru în magazinul unde ştiam că lucra. În timp ce mă apropiam de uşă, aceeaşi voce deranjantă îmi spunea, „Şi daci nu te place? Şi dacă te respinge?” M-am simţit vulnerabil şi am ascuns felicitarea în buzunarul cămăşii. Am hotărât că, dacă îmi arată cel mai mic semn de afecţiune, i-o voi da; dacă era rece cu mine, voi lăsa felicitarea acolo unde era. Astfel nu voi risca nimic şi voi evita un refuz sau un sentiment de stânjeneală.

Am vorbit o vreme şi nu am primit nici un semn. Pentru că nu mă simţeam în largul meu, am vrut să plec.

În timp ce mă apropiam de uşă, am auzit o altă voce şoptită. Era una suavă, dar nu ca aceea a domnului Keating. Mă avertiza, „Adu-ţi aminte de Knox Overstreet… Cârpe Diem” în acel moment m-am simţit prins între dorinţa mea de a-mi exprima sentimentele şi neputinţa de a înfrunta vulnerabilitatea mărturisirii sentimentelor. Cum să le mai spun eu celorlalţi să-şi trăiască visele, când eu singur nu le puteam trăi pe ale mele? Pe de altă parte, care era lucrul cel mai rău care se putea întâmpla? Orice femeie ar fi încântată să primească o felicitare poetică. Şi m-am hotărât să-mi trăiesc clipa. După ce am făcut această alegere m-a cuprins un curaj nebun. Când vrei cu adevărat, poţi.

Mă simţeam mai mulţumit şi liniştit cum nu mai fusesem de multă vreme.

Trebuia să învăţ să-mi deschid inima şi să-mi ofer dragostea fără să aştept ceva în schimb.

Am scos felicitarea din buzunar, m-am întors, am mers până lângă standul ei şi i-am dat-o. Atunci m-am simţit incredibil de înviorat şi emoţionat, dar şi plin de teamă. (Fritz Perls spune că teama este „fără respiraţie”). Dar am făcut-o.

Şi ştiţi ceva? Nu prea a fost impresionată. A spus, „Mulţumesc” și a pus felicitarea deoparte fără măcar să o deschidă. Eram distrus, mă simţeam dezamăgit şi respins. Să nu primesc nici un răspuns părea mai rău decât un refuz dur.

Am spus politicos la revedere şi am ieşit din magazin. Apoi s-a întâmplat ceva uimitor. Am început să mă simt exaltat. O senzaţie uluitoare de satisfacţie s-a născut în mine şi mi-a cuprins toată fiinţa. Îmi exprimasem sentimentele şi era extraordinar!

Îmi depăşisem teama şi ieşisem pe ringul de dans. Da, fusesem un pic neîndemânatic, dar o făcusem. (Emmet Fox a spus „Chiar dacă tremuri, fă-o!”) Îmi pusesem inima la bătaie fără sa am o garanţie a rezultatelor. Nu oferisem ca să primesc ceva în schimb. Îmi dădusem pe faţă sentimentele fără să mă agăţ de un răspuns anume.

Dinamica necesară pentru ca orice relaţie să meargă este: Ţineţi dragostea la vedere.

Exaltarea mea se transformă într-o bucurie caldă. Mă simţeam mai liniştit şi mai împăcat cu mine ca niciodată. Mi-am dat seama de scopul întregii experienţe: Trebuia să învăţ să-mi deschid inima şi să dăruiesc dragoste fără să cer nimic în schimb. Această întâmplare nu povesteşte despre crearea unei relaţii cu o femeie, ci vorbeşte despre adâncirea relaţiei cu mine însumi. Şi am făcut-o. Dl. Keating ar fi fost mândru de mine. Cel mai important era că eu eram mândru de mine.

N-am mai văzut-o pe fată de atunci, dar experienţa aceea mi-a schimbat viaţa. Datorită acelei simple interacţiuni am văzut clar dinamica necesară pentru a face o relaţie şi chiar o lume întreagă să meargă: Ţineţi dragostea la vedere.

Credem că atunci cînd nu primim dragoste suntem răniţi. Dar nu asta ne răneşte. Durerea vine atunci când nu oferim dragoste. Ne-am născut ca să iubim. Aţi putea spune că suntem nişte maşini ale dragostei create de Dumnezeu. Funcţionăm la capacitate maximă atunci când oferim dragoste. Lumea ne-a făcut să credem că bunăstarea noastră este deplină dacă alţii ne iubesc. Dar acesta este un mod de gândire pe dos care a creat multe dintre problemele noastre. Adevărul este că bunăstarea noastră depinde de câtă dragoste oferim. Nu este vorba de ceea ce primim; este vorba de ceea ce dăruim.

 

”Supă de pui pentru suflet, 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletuiui”

Jack Canfield Mark Victor

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ