Telegraful Român de la Sibiu, patriarhul presei – de 161 de ani “în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”

0
44

reclama TELEGRAFUL ROMAN proc micÎntr-o vreme în care discuțiile despre rolul mass-media sunt tot mai pătimașe, în mijlocul României, pe o stradă cu numeroase biserici, la Sibiu, rezistă singurul ziar care se declară, încă din 1853, “în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”. Telegraful Român, ctitorie e primului mitropolit român din Ardeal, Andrei Șaguna, este cea mai veche publicație cu apariție neîntreruptă din această zonă a țării.

După o sută de ani de la înființare, moaștele primului mitropolit din Ardeal, canonizat în 2011, se află într-o raclă în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la distanță mică de locul unde se găsește Telegraful Român.

Publicația a fost numită de către Mihai Eminescu “cea mai modernă publicație de peste Carpați, care urmărește cu stăruință politica modestă și sigură a neuitatului Șaguna”, iar de către unii critici literari “Patriarhul presei române”.

“Telegraful Român, binecunoscuta ctitorie culturală a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, își continuă, prin apariția sa neîntreruptă din anul 1853, lucrarea cultural-misionară, încercând să fie mereu în pas cu cerințele cititorilor săi, dar nefiind dispus să facă rabat de la principiile trasate de întemeietorul său, dintre care cel mai important este acela de luminător al vieții și sufletului. În ceea ce privește titlul ziarului, găsim detalii chiar din primul număr (3 ianuarie 1853) și chiar pe pagina întâi, unde se arată că prin acest titlu, de ‘Telegraf’, s-a căutat o integrare într-o tradiție comună Centrului și Vestului european, unde în țări precum Germania, Franța, Italia, Anglia apăreau gazete cu acest nume de ‘Telegraf’, ceea ce sugerează izbânda tehnică a transmiterii rapide și de la distanță a știrilor. Spre a deosebi foaia românească de altele, i s-a adăugat denumirii de ‘Telegraf’ și adjectivul ‘român'”, a declarat pentru Agerpres ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

De 161 de ani, Telegraful Român face “politica de apropiere, de înțelegere, de aplanare a divergențelor”.

“Prin importanța și semnificațiile complexe ale materialelor publicate în Telegraful Român de-a lungul celor 161 de ani de apariție neîntreruptă, pe bună dreptate a fost numit de diverși istorici literari ‘tribună de la care s-au apărat drepturile naționale și religioase ale românilor’, ‘inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de greutățile vieții’, ‘factor de luptă pentru unitatea națională, politică și religioasă a românilor’, dar și ‘amvon de propovăduire a dreptei credințe’ sau ‘for călăuzitor al vieții creștine’. Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului, sfântul ierarh Andrei, ocrotitorul Mitropoliei noastre, a fost mereu prezent în mintea și inima cititorilor publicației pe care a ctitorit-o”, a precizat Mitropolitul Ardealului.

Încă din Istoricul Telegrafului Român aflăm că acesta a fost definit laudativ, însă una din definiții arată poate cel mai clar importanța sa: “Patriarhul presei românești”.

Academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, spunea în 2005 că se apreciază că nu doar în Transilvania, ci și în toată țara și chiar în Sud-Estul Europei, ‘Telegraful Român’ se plasează în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariție neîntreruptă”.

În primăvara lui 1850, episcopul Șaguna milita cu stăruință pentru publicarea unui ziar în limba română și germană, la Viena, pentru a asigura o arie mai largă de cunoaștere a dezideratelor românești și unde credea că pot fi evitate obstrucționările autoritățile locale. Despre această inițiativă a lui Șaguna avem informații dintr-o scrisoare pe care Aaron Florian, istoric român, profesor și viitor redactor (primul redactor) la Telegraful Român i-a adresat-o, în 18/30 martie 1850, lui Ioan Maiorescu, aflat la acel moment la Viena, profesor și el și publicist român transilvănean, fost agent diplomatic al guvernului revoluționar de la București, pe lângă Dieta germană de la Frankfurt pe Main. Scopul scrisorii a fost nu doar informativ, ci și de solicitare de sprijin pentru demersul ierarhului sibian. Scrisoarea se încheie în acești termeni: “Episcopul îmi zice ca să scriu despre acest obiect, ca să vă gândiți la el”. Scrisoarea a ajuns mai târziu în fondul de manuscrise al Academiei Române (Mss. Nr. 2316), iar în 1899 a fost publicată în “Convorbiri literare”.

Cum demersul n-a reușit, în 30 octombrie 1852 Șaguna a înaintat o petiție către guvernatorul Transilvaniei Carol de Schwarzenberg, cu care era în bune relații, și alta către “supremul oficiu polițienesc”, prin care cerea ceea ce mai ceruse în repetate rânduri, anume să i se aprobe tipărirea, în tipografia proprie de această dată, a unui ziar care să reprezinte prioritar interesele românilor ortodocși transilvăneni, vitregiți de soartă și ignorați din toate părțile, deși erau majoritari în Transilvania. “A sosit vremea, scria el în petiția adresată guvernatorului, ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese și trebuințe și să i se dea o cultură potrivită cu cerințele vremii”.

Cât privește conținutul ziarului, în petiția adresată supremului for polițienesc se arăta că acesta ar urma să prezinte știri politice, dar se va ocupa mai pe larg de chestiuni industriale, comerciale și literare. Nu vor lipsi, desigur, temele de natură religioasă, de spiritualitate creștină, de organizare și viață bisericească din Transilvania, din Principate, din Europa și chiar din toată lumea, promitea Șaguna.

Respingerea unei asemenea cereri ar fi fost nejustificată atâta vreme cât Șaguna nu pretindea niciun ajutor material, el însuși și instituția pe care o reprezenta fiind în stare să susțină apariția unui asemenea ziar, nelipsind nici oamenii potriviți care să-și asume responsabilitatea muncii redacționale.

În 15 decembrie 1852, Șaguna a primit, în sfârșit, răspuns favorabil din partea guvernatorului Schwarzenberg. La numai cinci zile după aceea el încheia un contract cu Aaron Florian, căruia îi încredința sarcina de “redactor respunzătoriu”.

Vădit satisfăcut de reușita demersului său, Șaguna a consemnat momentul în registrul de memorii pe care-l începuse chiar din primele zile ale sosirii sale în Transilvania. Iată ce scrie el în această privință: “După ce bărbații noștri de litere s-au convins că tipografia tânără a clerului nostru dezvoltă o vitalitate mult promițătoare pe terenul literaturii bisericești și școlare, au făcut și acel prospect (propunere, n.r.) că tipografia aceasta națională ar fi chemată a înainta și interesele naționale pe terenul jurnalisticii, de care națiunea noastră are mare trebuință. Din privințele acestea, inteligenția (intelectualii, n.n.) m-au provocat ca să înființez, în tipografia noastră, un jurnal național. Eu am îmbrățișat prea bucuros această idee și în conțelegere am poftit pe Aaron Florianu, ca pe un bărbat literat, ca să primească redacțiunea acestei foi și edarea ei să înceapă cu 1 ianuar 1853, ceea ce s-a și făcut, câștigând eu de la guvern licența de a eda, în tipografia noastră, jurnalul național român ‘Telegraful Român'”.

Despre primul redactor al Telegrafului Român se știe că era ardelean de origine (născut în 1805) și că a urmat clasele primare la Sibiu, gimnaziul la Blaj, studiile academice la Pesta. Persecutat pentru fermitatea sa în apărarea celor de același neam, a fost nevoit să treacă în Țara Românească, în 1827, unde a continuat opera începută, pe plan didactic, de Gheorghe Lazăr. Astfel, trei ani de zile a fost învățător la școala lui Dinicu Golescu, din Golești. În 1831 a ajuns profesor la școala publică din Craiova, de unde, după doi ani, a trecut ca profesor la Colegiul Sf. Sava din București, iar în 1847, revizor general la școlile districtuale. În timpul Revoluției din 1848 s-a remarcat ca cel mai înflăcărat român. Guvernul provizoriu de la București l-a numit prefect al districtelor Ilfov și Dolj. Când rușii și turcii au invadat țara, Aron Florian s-a refugiat la Sibiu. Ocupând ungurii Sibiul, au căutat să pună mâna pe el, motiv pentru care a trecut iar în Țara Românească, unde rușii l-au primit cu baionete și l-au aruncat în închisoare. După ce a scăpat de acolo, a revenit la Sibiu, unde, în 1 ianuarie 1853, a scos la lumină primul număr din “Telegraful Român”. Acesta a fost bărbatul pe care Șaguna l-a găsit vrednic să și-l asocieze în această foarte importantă decizie a sa de a tipări pentru români o foaie care să le apere drepturile și să-i emancipeze în toate direcțiile.

Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit o “Prenumerațiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială și literară”, o informare a opiniei publice despre iminenta apariție a unui ziar și totodată de un apel stăruitor la susținere prin abonamente. Obligatoriu, “prenumerațiunea” trebuia să fie însoțită și de un program editorial de perspectivă, care a fost făcut public chiar în acele zile.

“Prenumerațiunea” va apărea și în “Telegraful Român”, însă abia în nr. 74 din 1887, o dată cu necrologul lui Aaron Florian, “redactorul respunzătoriu”.

Iată ce deziderate, cu adevărat hotărâtoare pentru destinul românilor transilvăneni, erau formulate în amintita “Prenumerațiune”, respectiv în programul atașat: “Tendința acestei gazete va fi: a împărtăși poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și cunoștințe practice, potrivite cu timpul și măsurate trebuințelor lui; a-l învăța ca să-și cunoască pozițiunea și drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viața privată și publică a lui și a-i mișca activitatea puterilor fizice și morale; a da direcțiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea și dezvoltarea sa, și a-l convinge că numai prin îmbunătățirea stării sale materiale și morale poate ajunge la cultură și fericire”.

Telegraful Român a apărut pe 3 ianuarie 1853. Primul număr se află la Biblioteca Facultății de Teologie din Sibiu.

Titlul ziarului a apărut de început cu caractere latine, însă materialele au fost tipărite în chirilică (slove) până în 1863, când grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină.

Dimensiunile inițiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca mai apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm. Așa s-au păstrat până prin anii optzeci ai secolului XX, când dimensiunile ziarului au fost de 42 x 30 cm, cum sunt și azi. De timpuriu au început să apară în pagină și ilustrațiile, întâi la capitolul reclame comerciale, iar mai apoi și la celelalte capitole (culturale și religioase), unde s-au utilizat clișee cu portrete, monumente, dar mai ales iconografie. Prin anii optzeci ai secolului XX s-a recurs și la ilustrarea iconografică în culori. În primul număr al ziarului, materialele erau așezate în pagină pe două coloane. În caseta în care se include titlul se precizează că ziarul iese de două ori pe săptămână: miercurea și sâmbăta.

Cât privește cuprinsul primului număr, menționăm că redă “Depeșe (știri, n.n.) telegrafice” din “Transilvania, Monarhia Austriacă, Franția, Țeara Românească, Turcia, Anglia și America”. În numerele următoare se vor adăuga știri și din alte provincii românești sau țări, precum: Moldova, Bucovina, Banatul Temeșian, Rusia, Serbia, Grecia, Ungaria, Prusia, Germania, Elveția, Italia, Lombardia, Belgia, Muntenegru, Boemia și chiar Hina (China) și India.

Conținutul știrilor era de natură politică, militară, economică, administrativă, comercială, culturală și religioasă. La prima categorie de știri (cele de natură politică) sunt prezentate legi, decrete guvernamentale, dispoziții privind ordinea și administrația publică, tot ceea ce avea legătură cu drepturile și îndatoririle românilor transilvăneni. Din sfera industriei și comerțului sunt popularizate, aproape în fiecare număr, invenții tehnice și realizări care, în foarte multe țări din Europa și America, începuseră să ia un remarcabil avânt. Sunt mai mult decât sugestive titluri ca acestea: “Despre zborul (ca vântul, n.n.) ce l-au luat ocupațiunile românești în veacul acesta”, “Aeronautica sau corăbierea în aer”, “Meseriile și folosul lor”, “Românii din Transilvania și meseriile”, “O scurtă istorie asupra comerțului”. Nu lipsesc știrile care reflectă preocupări din domeniul agriculturii. Iată și aici titluri sugestive: “Despre agricultură sau economia de câmp”, “Societățile agricole”, “Așezămintele sau instituțiile agronomice”, “Via și vinul”, “Despre însemnătatea și folosul pădurilor”, “Despre apărarea pădurilor”.

Știrile despre literatură, artă, știință și cultură au fost abordate, la început mai modest iar apoi din ce în ce mai consistent. În acest ziar s-au tipărit recenzii la cărți, poezie și proză din creația celor mai cunoscuți oameni de litere români și străini. Limba română și naționalitatea vor constitui preocupări mereu reluate în paginile Telegrafului Român.
Preocupările de natură spirituală, teologică, religioasă nu erau atât de frecvente precum cele de natură politică, economică și cultură, în general, însă este de înțeles faptul că prioritare erau subiectele menite să ajute la emanciparea românilor.

Un lucru care surprinde răsfoind paginile Telegrafului Român, nu doar din primul an al apariției, ci și din toată perioada șaguniană, este acela că materialele publicate sunt, în general, nesemnate, ceea ce reflectă munca asiduă și aproape exclusivă a redactorilor, menționați nominal doar sub linia ce încheie ultima pagină a ziarului. Dar este mai presus de orice îndoială că peste tot ce s-a publicat în cele două decenii de început ale foii de la Sibiu patronează mintea clarvăzătoare și viziunea autoritativă a mitropolitului Șaguna. Că astfel au stat lucrurile demonstrează faptul că între condițiile puse redactorului Aaron Florian, prin contractul încheiat cu el la 8 decembrie 1852, se află și una formulată astfel: “Din fiecare număr al jurnalului îmi va împărtăși Domnul Redactor câte un exemplar, cel puțin cu o oră înainte de tipărire, spre vedere și aprobare, iar articolii cei mai momentoși mi-i va comunica cu mult mai înainte, înțelegându-se de la sine că dacă din anumite motive vreun număr (al Telegrafului, n.n.) nu va dobândi aprobarea mea, acela nu se va publica”.

De foarte multe ori, Șaguna însuși a luat condeiul de gazetar, scriind articole “de orientare, dintre cele mai temeinice, din câte s-au publicat în ziaristica noastră din acele decenii”, cum le apreciază profesorul Ioan Lupaș. Șaguna a fost personalitatea care a patronat, a condus și a îngrijit cu dragoste, cum numai un vizionar ca el putea, destinul acestui ziar.

El a fost autorul moral al celor mai însemnate articole de direcție politică, susține Ioan Lupaș, “decisive pentru formarea conștiinței naționale”. “Ca om cu vederi absolut moderne, Șaguna știa că ‘Telegraful Român’ putea și trebuia să devină un factor politic și cultural hotărâtor în luptele ce-l așteptau, un factor prin care să poată stăpâni, într-o măsură însemnată, puterea misterioasă a opiniei publice românești, tocmai atunci în formațiune, și să exercite asupra mulțimii o influență cu mult mai largă și mai puternică de cum o are, de pildă, ‘cerculariul’ oficial sau predica de la amvon, care ambele, prin însăși firea lor, trebuiau să se mărginească la un cerc restrâns de probleme, dintre care, mai ales cele politice nici nu cutează să le atingă”.

Primul redactor al Telegrafului Român a avut această responsabilitate doar o perioadă limitată de timp. De la cel de-al 8-lea număr (din 28 ianuarie 1853), Aaron Florian și-a încheiat pe neașteptate misiunea. Motivația o arată personal într-o casetă pe ultima pagină: “Denumit fiindu prin decretulu înaltului Ministeriu de Justiție coredactor la ‘Buletinulu legilor imperiului’ din Viena, mă simtu îndatoratu a corespunde chiemării ce mi se face și a ocupa postulu ce mi se oferește. Această împrejurare ridică deasupra mea responsabilitatea de redactor alu Telegrafului Romanu, și cu numărul 8 alu foaiei acesteia numele meu înceată de a mai figura în această calitate”.

Editura “Telegrafului” însăși și Tipografia diecezană vin cu o asigurare dată publicului că apariția ziarului va continua fără de nicio problemă și că “se vor sili până în sfârșit a satisface așteptările și dorințele publicului spre a merita încrederea ce li s-a dat”.

În numărul următor (al 9-lea, din 31 ianuarie 1853), din partea aceleiași edituri se dă următorul anunț: “Pentru a putea continua jurnalul acesta, editura a poftitu pe Dl. Dr. Pavelu Vasici ca să primească asuprăși sarcina de redactor respunzătoriu, până atunci până când se va putea afla altul…”.

Pedagogul, teologul și militantul pe tărâm politic Onisifor Ghibu (1883-1972), pornind de la unele aspecte sesizate în corespondența lui Aaron Florian cu Ioan Maiorescu, aflat, cum am arătat, la Viena, susține că relațiile personale dintre Șaguna și Aaron “n-au fost totuși dintre cele mai amicale”. Fiind vorba de doi bărbați cu o personalitate puternică, vor fi existat unele puncte de vedere diferite în ce privește rostul pe care îl avea de îndeplinit o gazetă bisericească (și nu numai) precum era “Telegraful Român”. Ioan Maiorescu, care și el avea convingeri diferite de ale lui Șaguna, l-a stimulat pe Aaron Florian să părăsească Sibiul și să plece la Viena, spre a lucra împreună în redacția acelui Buletin de legi.

Tot Onisifor Ghibu susține că, până la urmă, Aaron Florian a regretat plecarea de la Sibiu, deoarece a constatat că șederea la Viena nu i-a fost prielnică, “spre a aduce cine știe ce folos neamului său”. S-a și hotărât să se întoarcă în 1857 la ai săi, dar nu la Sibiu, ci în București, unde a ocupat un post de profesor de istorie la Universitate.

Aportul lui Aaron Florian a fost hotărâtor la apariția foii șaguniene. Avea la activ experiența jurnalistică ce și-o dobândise, colaborând la “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, a lui George Barițiu, de la Brașov, la “Curierul Românesc” al lui Heliade Rădulescu, de la București, la gazeta literară “Muzeul Național”, a aceluiași Heliade Rădulescu, din București. Împreună cu un fost coleg (C. Hill) a înființat și redactat, în 1837, tot în București, gazeta “România”.

Târziu, peste ani, când s-a primit vestea decesului său (1887), Telegraful Român i-a adus un ultim și binemeritat omagiu, prezentându-l ca pe un “pribegit apostol al românilor”.

Telegraful Român a scris istorie în cei 161 de ani de existență neîntreruptă. Unul dintre evenimentele majore relatate în paginile sale a fost înființarea în 23 octombrie/4 noiembrie 1861, la Sibiu, a “Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român” (ASTRA). Mitropolitul Șaguna s-a implicat, alături de alți intelectuali, în obținerea aprobărilor și mai apoi în organizarea acestei instituții de cultură, care s-a dovedit atât de benefică pentru românii transilvăneni. Peste ani, în 2013, Mitropolia Ardealului și Biblioteca Județeană ASTRA au semnat un protocol de colaborare, prin care cei de la Bibliotecă se angajează să digitizeze ziarul. Anul trecut, publicul a aflat, astfel, că multe exemplare din colecția Telegrafului Român sunt degradate.

“Întrucât ‘Telegraful Român’ (…) a fost frecvent consultat la Biblioteca ASTRA, multe exemplare sunt degradate, publicația fiind mult mai bine conservată la Biblioteca Facultății de Teologie ‘Andrei Șaguna’. Din acest motiv, Mitropolia Ardealului a pus la dispoziția Bibliotecii ASTRA colecția veche a ‘Telegrafului Român’ pentru a fi scanată cu ajutorul scannerului ultraperformant achiziționat din fonduri alocate de către Consiliul Județean Sibiu, până în prezent reușindu-se digitizarea primilor patru ani”, a anunțat printr-un comunicat, anul trecut, Consiliul Județean Sibiu.

Telegraful Român face parte din istoria României. Spre exemplu, când în 1877 s-a declanșat războiul ruso-turc, și când, în baza convenției din 4/16 aprilie 1877 România s-a alăturat Rusiei, împotriva Turciei, paginile Telegrafului Român au fost acoperite aproape în întregime cu știri și reportaje despre cum se derulau lucrurile pe câmpul de bătaie.

În nr. 58 din 15/27 mai 1877 al Telegrafului Român se tipărește un anunț care a atras atenția opiniei publice: “Independența României”. În același număr se inserează și o cuvântare a regelui Carol I, rostită în ziua de 10 mai în fața demnitarilor români, care veniseră să-l omagieze cu ocazia aniversării urcării sale pe tron. Se reține ideea lansată de monarh cum că “România reintră în vechea sa independenția, ca statulu de sine stătătoriu, ca membru utilu, pacinicu, civilisatoru în marea familie a stateloru europene. Aparține acum energiei și devotamentului tuturor fiilor acestei țări, …ca România să primească o consecrațiune europeană”.

În semn de solidaritate cu românii de peste munți, care își vărsau sângele la Grivița, Plevna, Rahova și Vidin, Telegraful Român publica, prin grija lui Nicolae Cristea, stăruitoare îndemnuri către românii transilvăneni de a-i sprijini pe toate căile (prin donații bănești, alimentare și vestimentare), pe frații lor, care înfruntau gloanțele și moartea. În 1883, Nicolae Cristea a fost silit să demisioneze din funcția de redactor, ca urmare a apariției, în nr. 116 din acel an, al Telegrafului Român, a unui articol critic la adresa prim-ministrului ungar Coloman Tisza, extrem de sever cu românii.

Din fericire, după Șaguna, copilul său de suflet, “Telegraful Român”, a continuat să se mențină în existență. Unul dintre redactorii de mai târziu, care a fost marele teolog, dascăl și academician preot Dumitru Stăniloae găsea o explicație acestei îndelungate dăinuiri, și anume faptul că “Ziarul a rămas tot timpul în slujba scopului fixat de ctitor”, iar acest scop a fost susținerea intereselor naționale și bisericești ale românilor transilvăneni. Așa a voit să fie și așa a orientat mitropolitul Șaguna ziarul pe care l-a întemeiat: “ca ziar național-bisericesc”. “Sunt sigur, afirma același ilustru redactor, că dacă Biserica ar fi întemeiat un ziar acum 500 de ani, după apariția tiparului (și i-ar fi fixat același scop, n.nr), acesta ar fi dăinuit până azi”.

După momentul 1 decembrie 1918, Telegraful a continuat să militeze pentru românism.

Instaurarea comunismului a determinat o schimbare, din păcate nu în bine, în situația Telegrafului Român, ca de altfel a întregii Biserici. Spre exemplu, în anul centenarului — 1953, fiecare număr din “Telegraful Român” nu cuprindea mai mult de 3-4 articole cu conținut religios, restul erau materiale referitoare la lupta pentru pace, la întruniri locale, naționale și internaționale ale partizanilor păcii. Însuși întemeietorul Telegrafului Român, mitropolitul Andrei Șaguna a fost ostracizat și denigrat.

Aruncând o privire de ansamblu asupra întregii liste a redactorilor foii șaguniene, în cei peste 150 de ani de existență neîntreruptă, munca redacțională a fost îndeplinită de 23 de personalități. Dintre acestea, 3 au activat în câte două perioade diferite. Din totalul de 23 de rectori, 13 au fost profesori la Teologia din Sibiu. De asemenea, 7 redactori au ajuns membri ai Academiei Române.

Cât privește coordonatorii comitetelor redacționale, aceștia au fost în exclusivitate toți Mitropoliții Ardealului, care au vegheat cu toată luarea aminte la păstrarea, pe cât vremurile au îngăduit, a Telegrafului Român pe linia scopului pentru care a fost întemeiat în urmă cu un secol și jumătate.

Difuzarea Telegrafului Român s-a făcut de la început mai ales prin abonamente. În vremurile de restriște și acestea au fost limitate de către autoritatea politică.

“Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului, mitropolitul Andrei Șaguna a fost mereu prezent în mintea și inima cititorilor publicației pe care el a ctitorit-o. Înscrierea numelui său pe frontispiciul ziarului, foarte târziu, e adevărat, adică începând cu nr. 21-22 din 1 iunie 1990, constituie o incontestabilă confirmare a prestigiului de care s-a bucurat și se va bucura acest nume, în Transilvania și peste tot unde îl poartă în lume, acest fidel mesager al său, care este Telegraful Român”, arată în Istoricul ziarului, pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan.

Din iulie 2014, ziarul are ediție on-line. Nu uită, însă, să rămână “în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ