Te gândești vreodată unde și cu ce greșești?

0
343

gresealaToți oamenii greșesc… Nu există fiinţă omenească pe pământul acesta, care să poată spune cu mâna pe inimă că nu a greşit niciodată în viaţa sa. În fond, suntem oameni şi, a greşi e cât se poate de omenește. Însă nu greşeala în sine este marea problemă a omului, ci modul în care ştie să o recunoască şi să o accepte ca atare.

Cu ce greșim?

De cele mai multe ori greșim pentru că nu ne acordăm suficient timp pentru a face lucrurile aşa cum ar trebui să le facem pentru a nu greşi sau pentru că nu avem răgazul să privim adânc în noi înşine că să ştim cu adevărat ce e bine şi ce e rău în ceea ce facem. Ne pierdem adesea în detalii inutile, uitam esenţialul şi ne avântăm în viaţă purtaţi de exuberanţa momentului, fără să ne gândim o clipă măcar că ceea ce facem nu este întotdeauna consecinţă a ceea ce gândim şi simţim cu adevărat. Ne lăsăm de prea multe ori copleşiţi de conjuncturi de moment, de porniri spontane, pe care mai târziu le judecăm altfel. Greşim fără să ne punem vreo clipă problema că mai târziu vom transforma cu bună ştiinţă în regret consecinţele actelor noastre. Dar asta nu ne împiedică, de cele mai multe ori, să dăm curs pornirilor de moment şi să ne urmăm destinul presărat sau nu cu greşeli.

Ce regrete ni se întâmplă să avem?

–       “Nu i-am spus mamei niciodată cât o iubesc, că înţeleg tot ce a făcut pentru noi, că apreciez câte a încercat să facă…”

–       “Îmi pare rău că nu am copii până la cei 30 de ani și că nu am făcut nimic în acest sens.”

–       “Regret că jicnesc sau ignor partenerul de viață când sunt stresată.”

–       “Mereu sunt nepoliticos cu colegii de serviciu!”,

–       “Cel mai mare regret al meu este faptul că nu am avut puterea să fiu eu însămi întotdeauna, din teamă de a nu dezamăgi. ”

–       “Eu cred că am făcut o greşeală emigrând … nu o duc rău aici, dar undeva în sufletul meu am convingerea că aş fi fost mai bine dacă rămâneam acasă.”

–       “Regret că nu am plecat din ţara asta când trebuia. Asta a depins doar de mine!”, etc.

Uneori greșeala este făcută cu bună ştiinţă

Deși o facem în virtutea unor valori şi principii în care de multe ori credem, greşim făcând lucruri în care nu credem, doar pentru că după logica lor funcţionează mediul în care trăim şi, doar pentru că ne place să credem că, dacă reuşim să ne încadrăm în tipare, vom fi acceptaţi de cei din jur fără să fim nevoiţi să dăm cuiva explicaţii pentru faptele noastre. Dar uităm că cel mai greu este să ne explicăm nouă înşine motivele pentru care am acționat împotriva naturii noastre. Uităm că cele mai mari regrete sunt cele faţă de noi înşine şi nu pentru ceilalţi. Cu toate acestea, continuăm să greşim cu bună ştiinţă, sperând că într-o zi ne vom ierta mai mult decât ar putea-o face semenii noștri.

Vă analizaţi vreodată nefericirile?

Există momente în viaţă când, trecuţi prin atâtea şi atâtea greşeli ale noastre sau ale altora, ajungem să ne întrebăm dacă faptul de a greşi în sine nu este cumva ceva atât de relativ, încât nici nu merită efortul de a privi în urmă cu mâhnire. Greşelile sunt şi ele, în multe dintre cazuri, relative… la fel cum relativă este fericirea şi poate că de aceea tendinţa de a le ierarhiza nu este decât o altă pornire a sufletului nostru avid după fericire, o pornire izvorâtă din dorinţa de a căuta explicaţii pentru neîmplinirile care ne apasa sufletul. Simţim uneori nevoia să facem acest lucru – să ne analizăm nefericirile. Şi nu facem asta din dorinţa de a ne planifica fericiri viitoare, ci, de cele mai multe ori, o facem dintr-un fel de schingiuire sufletească, pur uman, care ne împinge să vedem şi partea întunecată din propria fiinţă. Şi atunci, ne cufundăm în noi înşine, ne aşezăm conştiinţă pe o piatră imaginară din mijlocul sufletului şi privim în jur, căutând răspunsuri… Ne transformăm greşelile trecute în regrete, mustrându-ne pentru neputinţa de a mai schimba ceva. Şi-n dorinţa de a depăşi totuşi momentul acesta de examen sufletesc, încercam să ierarhizăm, să găsim “cea mai mare greşeală” pe care ni se pare că am făcut-o vreodată, nu pentru a le uita pe celelalte, ci pentru a sublima în ea toate tristeţile trecute…

Greşelile fac parte din noi

Fugim de greşeli, ne dorim să nu le mai facem, vrem să înţelegem ceva din ele, punându-le mereu pe seama lipsei de înţelepciune din trecut, ascunzându-le sau recunoscându-le cu gust amar… De cele mai multe ori uitam însă că greşelile, mici sau mări, fac parte din noi, că fără ele nu am fi aflat cine suntem cu adevărat.

Te-ai întrebat vreodată care este cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o în viaţă, într-o ierarhie sufletească pur personală? Dacă ai aflat răspunsul şi simţi nevoia unei confesiuni, fie şi faţă de tine însuţi, ai în fiecare zi posibilitatea de a reflecta și de a-ți dărui un timp de conștientizare!

Sursa:  desprecopii.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ