Tainele vieţii viitoare: Dovezile din Sfânta Scriptură

0
58

rai

Pentru omul credincios sunt cu mult mai însemnate dovezile din Sfânta Scriptură despre viaţa viitoare, Cuvântul lui Dumnezeu, Care este Adevărul, şi care trebuie să fie izvorul tuturor cunoştinţelor noastre şi în această mare taină.

Toate articolele pe aceeași subiect

În cărţile Vechiului Aşezământ se vorbeşte destul de clar că sufletul îşi continuă existenţa şi după despărţirea de trup: „Şi se va întoarce ţărâna în pământ, precum a fost şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, Cel ce l-a dat pe el” (Eclesiastul 12, 7). Această învăţătură despre viaţa noastră viitoare, pe care oamenii din cele dintâi veacuri aşa de des o uitau şi-şi petreceau viaţa în chipul cel mai grosolan, mai urâcios şi mai ruşinos, în Vechiul Aşezământ a fost reînnoită de Dumnezeu în repetate rânduri prin aleşii Săi, prin prooroci, pentru ca poporul evreu, şi cei în legătură cu el, să nu piardă credinţa în viaţa viitoare.

Însuşi Fiul lui Dumnezeu, pe Care Tatăl Ceresc a binevoit a ni-L trimite pe pământ, pentru ca, între altele, să ne înveţe adevărul (Ioan 18, 37), în diferite chipuri ne-a asigurat de nemurirea sufletului nostru şi de viaţa viitoare; aşa de exemplu, când a zis: „ Va veni ceasul când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). „ Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi vor ieşi cei ce au făcut bine, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut rele, spre învierea judecăţii (Ioan 5, 28-29). „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, de va şi muri, va fi viu. Şi tot cel ce este viu şi crede în Mine, nu va muri în veci” (Ioan 11, 25-26).

Tot la fel au vorbit şi Sfinţii Apostoli. Sfântul Apostol Pavel a scris către tesaloniceni: „Nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care n-au nădejde ” – adică păgânii (I Tesaloniceni 4, 13). Sfinţii Apostoli, în epistolele lor, şi-au întemeiat, pe credinţa în viaţa viitoare, toate îndemnurile spre bine, ameninţările, mângâierile şi încurajările ce le-au adresat celor cărora le-au scris. Sfântul Apostol Pavel, convins de adevărul vieţii viitoare, a zis despre sine: „Mie a vieţui este Hristos, şi a muri, dobândă… Dorinţă am a mă elibera şi a fi împreună cu Hristos” (Filipeni 1, 21-23).

Ca punct de plecare al învăţăturii lor despre viaţa viitoare, Sfinţii Apostoli au luat unul din cele mai mari evenimente istorice din lume, anume, învierea din morţi a Mântuitorului Hristos. Această minune a minunilor formează baza întregului creştinism, care nu va cădea decât odată cu ea; pe ea se bazează şi speranţele noastre în viaţa veşnică, după învierea cea de obşte, şi nimicirea ultimului nostru vrăjmaş – a morţii.

„Dacă despre Hristos se propovăduieşte că a înviat din morţi, apoi cum unii din voi zic că nu este învierea morţilor? Dacă nu este învierea morţilor, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă nu a înviat Hristos, atunci şi propovăduirea noastră e zadarnică, zadarnică e şi credinţa voastră. Pe lângă aceasta suntem încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit împotriva lui Dumnezeu, că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă morţii nu vor învia. Căci de nu vor învia morţii, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos nu a înviat, credinţa voastră este zadarnică; încă sunteţi în păcatele voastre. Atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. De nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, atunci suntem mai ticăloşi decât toţi oamenii. Iar acum Hristos S-a sculat din morţi şi S-a făcut începătura celor adormiţi, că de vreme ce prin om a venit moartea, prin om a venit şi învierea morţilor. Căci precum întru Adam toţi mor, aşa şi întru Hristos toţi vor învia… Şi precum am purtat chipul celui pământesc (Adam), asemenea vom purta şi chipul celui ceresc (Hristos)” (I Corinteni 15, 12-22 şi 49).

Învierea lui Iisus Hristos este nu numai obiectul credinţei noastre, dar, totodată, şi cel mai autentic eveniment istoric, dovedit, în modul cel mai satisfăcător. Cu toate acestea, nici un alt fapt n-a întâmpinat o contrazicere mai energică din partea necredinţei, ca învierea lui Hristos.

Negarea învierii lui Hristos din partea necredincioşilor a început chiar din ziua în care s-a săvârşit acest eveniment neobişnuit, şi se continuă până astăzi. Toate obiecţiile necredinţei, contra acestui adevăr, cad în faţa celei mai mici critici a minţii sănătoase şi dovedeşte numai împietrirea unei inimi trupeşti şi unei minţi îndrăzneţe.

„După cum Hristos a înviat cu adevărat – zice Preasfinţitul Filaret al Moscovei – aşa cu adevărat vom învia şi noi. Creştinismul este religia Celui care a înviat, a Celui care a omorât moartea. Moartea noastră nu este decât o trecere neînlăturabilă spre nemurire”.

Ceea ce se seamănă nu înviază de nu va muri (I Corinteni 15, 36). În aceste cuvinte ale Marelui Apostol se cuprinde cea mai excelentă şi mai profundă comparaţie despre nemurirea omului, luată din viaţa naturală.

Grăuntele semănat, putrezind în pământ, păstrează nealterat colţul – germenele viitoarei plante -, absolut identice cu aceea din care şi-a luat naştere. Aici nu e o simplă trecere a vieţii de la o plantă la alta, ci conservarea perfectă a germenului vieţii sale şi manifestarea ei sub o altă formă.

Grăuntele este omul în starea lui actuală, fiinţă unitară, care se deosebeşte prin anumite calităţi şi care îşi are viaţa sa individuală. Însă, iată că această fiinţă moare, merge în pământ, se seamănă ca şi grăuntele. Oare piere ea fără nici o urmă, putrezind, descompunându-se în părţile ei integrante? Nu! După cum grăuntele se arată într-o excelentă plantă, identică cu grăuntele aruncat în pământ şi putrezit acolo, tot astfel şi omul, putrezind în pământ, se preface într-o excelentă fiinţă, cu o nouă haină spirituală, însă identică cu omul care a murit; va fi acelaşi om, dar nu va mai fi supus stricăciunii.

Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007